Post by qwan on Mar 16, 2011 19:00:08 GMT 2
Extras din "Cele patru legaminte"
Civilizarea planetei si visul planetar 1
Ceea ce vedem si auzim in aceasta clipa este doar un vis. Noi visam chiar acum, desi creierul nostru este trezit.
Visul este principala functie a mintii, astfel incat putem spune ca mintea viseaza 24 de ore pe zi. Ea viseaza nu doar atunci cand creierul doarme, dar si atunci cand acesta este trezit. Diferenta intre cele doua stari (de vis si de veghe) consta in faptul ca atunci cand creierul se afla in stare de veghe, noi experimentam un cadru material, care ne face sa percepem lucrurile intr-o maniera liniara. In starea de somn, cadrul material rigid dispare, iar visul are tendinta de a se schimba in mod constant.
Oamenii viseaza tot timpul. Inainte ca noi sa ne fi nascut, oamenii dinaintea noastra au creat un mare vis exterior care a devenit visul societatii sau visul planetar. Visul planetar este un vis colectiv alcatuit din miliarde de vise personale mai mici, care creeaza impreuna vise ale familiilor, vise ale comunitatii, vise ale oraselor, vise ale tarilor, iar in final visul intregii umanitati. Visul planetar include toate regulile sociale, toate credintele, toate legile, toate religiile, diferitele civilizatii si modalitati de manifestare, guvernele, scolile, evenimentele sociale si vacantele.
Noi ne nastem cu capacitatea de a invata cum sa visam, iar oamenii care au trait inaintea noastra ne-au invatat cum sa traim visul societatii. Visul exterior are atatea reguli atunci cand se naste un om nou, visul ii capteaza atentia si introduce toate aceste reguli in mintea copilului. Visul exterior se foloseste de parinti, de scoala si de religie, pentru a ne invata cum sa visam.
Atentia este capacitatea noastra de discriminare, prin care ne focalizam numai asupra lucrurilor pe care dorim sa le percepem. Noi putem percepe milioane de lucruri simultan, dar prin folosirea atentiei, nu pastram pe ecranul mintii noastre decat ceea ce dorim sa percepem. Pe cand eram copil, adultii din jurul nostru ne-au captat atentia si ne-au inoculat in minte informatii, prin repetitie. Acesta este modul in care invatam tot ceea ce stim.
Folosindu-ne de mecanismul atentiei, am invatat o intreaga realitate, un intreg vis. Am invatat cum sa ne comportam in societate; ce sa credem si ce sa nu credem; ce este acceptabil si ce nu este acceptabil; ce este bine si ce este rau; ce este frumos si ce este urat; ce este corect si ce nu. Toate aceste cunostinte, toate aceste reguli si concepte despre modul in care trebuie sa ne comportam, erau deja prezente in aceasta lume de cand ne-am nascut noi.
Cand am ajuns la scoala, ne-au asezat intr-o banca si ne-au fortat sa ne focalizam atentia pentru a asimila ceea ce dorea sa ne invete profesorul. La biserica ne-au silit sa ascultam cu atentie cuvintele preotului. La fel au stat lucrurile cu mama si cu tata, cu fratii si surorile noastre: cu totii au incercat sa ne capteze atentia. La randul nostru, am invatat sa captam si noi atentia altor oameni, dar ne-am creat totodata o nevoie de atentie care poate deveni foarte competitiva. Copiii se afla in competitie pentru a le distrage atentia parintilor lor, profesorilor lor, prietenilor lor: “Uita-te la mine! Uita-te la ceea ce fac! Hei, sunt aici”. La adulti, nevoia de atentie devine foarte puternica si continua.
Visul exterior ne capteaza atentia si ne invata ce trebuie sa credem, incepand cu limba pe care o vorbim. Limbajul este codul prin care oamenii se inteleg si comunica intre ei. Fiecare litera, fiecare cuvant din fiecare limba este o conventie, pe care o putem asemana cu o pagina de carte; cuvantul pagina este o conventie pe care noi o intelegem. Odata ce am inteles codul, atentia noastra este captata si energia este transferata de la o persoana la alta.
Nu noi am fost cei care au optat pentru limba engleza. Nimeni nu isi alege religia si valorile morale – ele erau deja inainte ca noi sa ne fi nascut. Noi nu avem niciodata ocazia de a alege ce sa credem sau sa nu credem. Nu alegem niciodata nici chiar cea mai mica din aceste conventii. Nu alegem nici macar numele.
Ca si copii, nu am avut niciodata ocazia sa ne alegem credintele, dar am fost de acord cu informatiile care ne-au fost transmise de visul planetar prin intermediul altor oameni. Singura modalitate de a inmagazina informatiile este acceptarea lor. Visul exterior ne poate capta atentia, dar daca nu suntem de acord cu el, nu vom inmagazina informatia. In momentul in care suntem de acord cu el, noi credem in el, iar acest lucru se numeste credinta. A avea credinta inseamna a crede neconditionat.
Acesta este procedeul prin care invata copiii. Copii cred tot ceea ce spun adultii. Ei sunt de acord cu ei, iar credinta lor este atat de puternica incat sistemul de credinte ajunge sa controleze intregul vis al vietii. Noi nu ne alegem aceste credinte; ne-am putea revolta impotriva lor, insa nu suntem suficienti de puternici pentru a castiga aceasta lupta. Rezultatul este acceptarea neconditionata a acestor credinte prin liberul nostru accept.
Am numit acest proces: civilizarea oamenilor. Prin acest proces de civilizare noi invatam cum sa traim si cum sa visam. In procesul de civilizare a omului, informatia visului exterior este convertita in visul interior, creand intregul nostru sistem de credinte. Mai intai, copilul este invatat numele lucrurilor: mama, tata, lapte, sticla. Zi de zi, acasa, la scoala, la biserica, prin televiziune, noi suntem invatati cum sa traim, ce tip de comportament este acceptabil. Visul exterior ne invata cum trebuie sa se comporte un om. Capatam astfel o intreaga viziune despre ceea ce este o “femeie” si despre ceea ce este un “barbat”. Mai mult, suntem invatati sa judecam: ne judecam pe noi, ii judecam pe ceilalti oameni, ne judecam vecinii.
Copiii sunt civilizati la fel cum sunt domesticite animalele. Pentru a invata un caine, noi il pedepsim si ii oferim recompense. Exact la fel ne antrenam copiii, ca pe oricare alt animal domesticit: cu un sistem de pedepse si recompense. Ii spunem: “Esti un baiat bun (sau: esti o fata buna) atunci cand faci ceea ce mama si tata vor ca tu sa faci”. Cand copilul nu asculta insa, ii spunem: “Esti un baiat rau (sau o fetita rea)”.
Atunci cand copilul actioneaza impotriva regulilor este pedepsit; cand actioneaza conform regulilor el este rasplatit. Pe cand eram copii, am fost pedepsiti de multe ori pe zi. Foarte repede am invatat sa ne fie frica de pedeapsa si de faptul ca nu ne vom primi recompensa. Recompensa este atentia care o primim de la parintii noastri sau de la ceilalti oameni, cum ar fi invatatorii si prietenii. Ne-am creat astfel necesitatea de a capta atentia altor oameni pentru a primi recompensa dorita.
Recompensele ne fac sa ne simtim bine, si noi continuam sa facem ceea ce doresc ceilalti de la noi, pentru a obtine recompensa. Cu teama de a fi pedepsiti si cu frica de a nu fi recompensati, incepem sa pretindem ca suntem ceea ce nu suntem, doar pentru a le face placere celorlalti, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur. Incercam sa le facem placere mamei si tatalui, incercam sa jucam un adevarat teatru.
Civilizarea planetei si visul planetar 1
Ceea ce vedem si auzim in aceasta clipa este doar un vis. Noi visam chiar acum, desi creierul nostru este trezit.
Visul este principala functie a mintii, astfel incat putem spune ca mintea viseaza 24 de ore pe zi. Ea viseaza nu doar atunci cand creierul doarme, dar si atunci cand acesta este trezit. Diferenta intre cele doua stari (de vis si de veghe) consta in faptul ca atunci cand creierul se afla in stare de veghe, noi experimentam un cadru material, care ne face sa percepem lucrurile intr-o maniera liniara. In starea de somn, cadrul material rigid dispare, iar visul are tendinta de a se schimba in mod constant.
Oamenii viseaza tot timpul. Inainte ca noi sa ne fi nascut, oamenii dinaintea noastra au creat un mare vis exterior care a devenit visul societatii sau visul planetar. Visul planetar este un vis colectiv alcatuit din miliarde de vise personale mai mici, care creeaza impreuna vise ale familiilor, vise ale comunitatii, vise ale oraselor, vise ale tarilor, iar in final visul intregii umanitati. Visul planetar include toate regulile sociale, toate credintele, toate legile, toate religiile, diferitele civilizatii si modalitati de manifestare, guvernele, scolile, evenimentele sociale si vacantele.
Noi ne nastem cu capacitatea de a invata cum sa visam, iar oamenii care au trait inaintea noastra ne-au invatat cum sa traim visul societatii. Visul exterior are atatea reguli atunci cand se naste un om nou, visul ii capteaza atentia si introduce toate aceste reguli in mintea copilului. Visul exterior se foloseste de parinti, de scoala si de religie, pentru a ne invata cum sa visam.
Atentia este capacitatea noastra de discriminare, prin care ne focalizam numai asupra lucrurilor pe care dorim sa le percepem. Noi putem percepe milioane de lucruri simultan, dar prin folosirea atentiei, nu pastram pe ecranul mintii noastre decat ceea ce dorim sa percepem. Pe cand eram copil, adultii din jurul nostru ne-au captat atentia si ne-au inoculat in minte informatii, prin repetitie. Acesta este modul in care invatam tot ceea ce stim.
Folosindu-ne de mecanismul atentiei, am invatat o intreaga realitate, un intreg vis. Am invatat cum sa ne comportam in societate; ce sa credem si ce sa nu credem; ce este acceptabil si ce nu este acceptabil; ce este bine si ce este rau; ce este frumos si ce este urat; ce este corect si ce nu. Toate aceste cunostinte, toate aceste reguli si concepte despre modul in care trebuie sa ne comportam, erau deja prezente in aceasta lume de cand ne-am nascut noi.
Cand am ajuns la scoala, ne-au asezat intr-o banca si ne-au fortat sa ne focalizam atentia pentru a asimila ceea ce dorea sa ne invete profesorul. La biserica ne-au silit sa ascultam cu atentie cuvintele preotului. La fel au stat lucrurile cu mama si cu tata, cu fratii si surorile noastre: cu totii au incercat sa ne capteze atentia. La randul nostru, am invatat sa captam si noi atentia altor oameni, dar ne-am creat totodata o nevoie de atentie care poate deveni foarte competitiva. Copiii se afla in competitie pentru a le distrage atentia parintilor lor, profesorilor lor, prietenilor lor: “Uita-te la mine! Uita-te la ceea ce fac! Hei, sunt aici”. La adulti, nevoia de atentie devine foarte puternica si continua.
Visul exterior ne capteaza atentia si ne invata ce trebuie sa credem, incepand cu limba pe care o vorbim. Limbajul este codul prin care oamenii se inteleg si comunica intre ei. Fiecare litera, fiecare cuvant din fiecare limba este o conventie, pe care o putem asemana cu o pagina de carte; cuvantul pagina este o conventie pe care noi o intelegem. Odata ce am inteles codul, atentia noastra este captata si energia este transferata de la o persoana la alta.
Nu noi am fost cei care au optat pentru limba engleza. Nimeni nu isi alege religia si valorile morale – ele erau deja inainte ca noi sa ne fi nascut. Noi nu avem niciodata ocazia de a alege ce sa credem sau sa nu credem. Nu alegem niciodata nici chiar cea mai mica din aceste conventii. Nu alegem nici macar numele.
Ca si copii, nu am avut niciodata ocazia sa ne alegem credintele, dar am fost de acord cu informatiile care ne-au fost transmise de visul planetar prin intermediul altor oameni. Singura modalitate de a inmagazina informatiile este acceptarea lor. Visul exterior ne poate capta atentia, dar daca nu suntem de acord cu el, nu vom inmagazina informatia. In momentul in care suntem de acord cu el, noi credem in el, iar acest lucru se numeste credinta. A avea credinta inseamna a crede neconditionat.
Acesta este procedeul prin care invata copiii. Copii cred tot ceea ce spun adultii. Ei sunt de acord cu ei, iar credinta lor este atat de puternica incat sistemul de credinte ajunge sa controleze intregul vis al vietii. Noi nu ne alegem aceste credinte; ne-am putea revolta impotriva lor, insa nu suntem suficienti de puternici pentru a castiga aceasta lupta. Rezultatul este acceptarea neconditionata a acestor credinte prin liberul nostru accept.
Am numit acest proces: civilizarea oamenilor. Prin acest proces de civilizare noi invatam cum sa traim si cum sa visam. In procesul de civilizare a omului, informatia visului exterior este convertita in visul interior, creand intregul nostru sistem de credinte. Mai intai, copilul este invatat numele lucrurilor: mama, tata, lapte, sticla. Zi de zi, acasa, la scoala, la biserica, prin televiziune, noi suntem invatati cum sa traim, ce tip de comportament este acceptabil. Visul exterior ne invata cum trebuie sa se comporte un om. Capatam astfel o intreaga viziune despre ceea ce este o “femeie” si despre ceea ce este un “barbat”. Mai mult, suntem invatati sa judecam: ne judecam pe noi, ii judecam pe ceilalti oameni, ne judecam vecinii.
Copiii sunt civilizati la fel cum sunt domesticite animalele. Pentru a invata un caine, noi il pedepsim si ii oferim recompense. Exact la fel ne antrenam copiii, ca pe oricare alt animal domesticit: cu un sistem de pedepse si recompense. Ii spunem: “Esti un baiat bun (sau: esti o fata buna) atunci cand faci ceea ce mama si tata vor ca tu sa faci”. Cand copilul nu asculta insa, ii spunem: “Esti un baiat rau (sau o fetita rea)”.
Atunci cand copilul actioneaza impotriva regulilor este pedepsit; cand actioneaza conform regulilor el este rasplatit. Pe cand eram copii, am fost pedepsiti de multe ori pe zi. Foarte repede am invatat sa ne fie frica de pedeapsa si de faptul ca nu ne vom primi recompensa. Recompensa este atentia care o primim de la parintii noastri sau de la ceilalti oameni, cum ar fi invatatorii si prietenii. Ne-am creat astfel necesitatea de a capta atentia altor oameni pentru a primi recompensa dorita.
Recompensele ne fac sa ne simtim bine, si noi continuam sa facem ceea ce doresc ceilalti de la noi, pentru a obtine recompensa. Cu teama de a fi pedepsiti si cu frica de a nu fi recompensati, incepem sa pretindem ca suntem ceea ce nu suntem, doar pentru a le face placere celorlalti, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur. Incercam sa le facem placere mamei si tatalui, incercam sa jucam un adevarat teatru.