|
Post by Andrei on Jan 29, 2008 22:14:08 GMT 2
Omul obisnuit nu are nici suflet, si nici vointa. Ceea ce este numit in mod obisnuit vointa este mai mult rezultanta dorintelor. Daca omul are o dorinta si in acelasi timp apare o dorinta opusa mai puternica decat prima, cea de-a doua o va bloca pe prima si o va stinge. Aceasta este numit in mod obisnuit vointa. Dar sufletul nu se poate trezi din senin. Totul este de natura materiala, si la fel este si sufletul, chiar daca este alcatuit din materie foarte fina. Prin urmare, pentru a avea un suflet trebuie mai intai sa avem materia necesara. Totusi noi nu avem suficiente materiale nici pentru functiile de zi cu zi. Prin urmare, pentru a avea materia sau capitalul necesar, trebuie sa incepem sa economisim, astfel incat sa ramana ceva de la o zi la alta. De exemplu, daca sunt obisnuit sa mananc un cartof pe zi, pot sa mananc doar o jumatate, si sa pun cealalta jumatate deoparte, sau pot chiar sa tin post negru. Si rezerva de substante acumulate trebuie sa fie mare. Altfel, ceea ce exista se va disipa rapid. Daca avem cateva cristale de sare si le punem intr-un pahar cu apa ele se vor dizolva rapid. Putem sa mai adaugam altele de mai multe ori, si acelea se vor dizolva si ele. Dar vine un moment in care solutia este saturata. Atunci sarea nu se mai dizolva si cristalele se depun pe fundul paharului. La fel este si cu organismul uman. Chiar daca materialele necesare sufletului sunt produse in permanenta in organism, ele sunt dispersate si se dizolva in el. Trebuie sa existe un surplus de astfel de substante in organism, doar atunci este posibila cristalizarea. Materialul cristalizat dupa un astfel de surplus, ia forma corpului fizic al omului, este o copie a sa, si se poate separa de corpul fizic. Fiecare corp are propria lui viata, si fiecare se supune unor ordine diferite de legi. cel nou, sau al doilea corp, este numit corpul astral. Stiinta este deja foarte aproape de a descoperi realitatea acestui al doilea corp. Daca vobim despre suflet, trebuie sa explicam ca exista mai multe categorii de suflete , dar numai unul dintre ele poate fi numit intr-adevar asa. Un suflet, dupa cum s-a spus, se formeaza pe parcursul vietii. Daca omul incepe sa acumuleze aceste substante, dar moare inainte ca ele sa fi cristalizat, atunci odata cu moartea corpului fizic aceste substante se dezintegreaza si ele, si se disperseaza. Omul, ca orice alt fenomen, este rezultatul a trei forte: Trebuie sa spunem ca, la fel ca orice lucru viu, pamantul, lumea planetara si soarele emit vibratii. In spatiul dintre soare si pamant exista, se pare, trei amestecuri de vibratii. Vibratiile soarelui, care sunt mai intense avand in vedere ca dimensiunile lui sunt mai mari, ajung pana la pamant, si chiar trec prin el nestavilite, deoarece sunt cele mai fine. Vibratiile planetelor ajung pana la pamant, dar nu ajung la soare. Vibratiile pamantului sunt chiar mai slabe. In acest fel, in cadrul atmosferei subtile a pamantului exista trei tipuri de vibratii, ale soarelui, ale pamantului si ale planetelor. Iar mai sus exista doar vibratii ale soarelui Omul este rezultatul interactiunii vibratiilor planetare si a atmosferei pamantului, cu materii ale pamantului. La moartea unui om obisnuit, corpul sau fizic se dezintegreaza in partile sale componente. Partile din pamant se intorc in pamant, " din tarana vii si in tarana te vei intoarce", partile care au venit din vibratiile planetare, se intorc acolo, in lumea planetara, iar partile din atmosfera pamantului se intorc de unde au venit. Astfel nu ramane nimic nelegat. Daca al doilea corp reuseste sa se cristalizeze inainte de moartea omului, acesta poate continua sa traiasca constient dupa moartea corpului fizic. materia acestui corp astral corespunde vibratiilor soarelui si este, teoretic, indestructibil in cadrul pamantului. Totusi, durata vietii sale poate fi diferita. Poate trai mult sau existenta sa se poate sfarsi foarte rapid. asta este din cauza ca, la fel ca primul, si al doilea corp are centri. Si el traieste si primeste impresii. Si din moment ce nu are suficienta experienta si material de impresiii trebuie, ca un nou nascut, sa primeasca o anumita educatie. Altfel este neajutorat, nu poate exista independent si se dezintegreaza foarte curand ca si corpul fizic Tot ceea ce exista se supune aceleiasi legi, caci "asa cum este sus, asa este si jos", ceea ce poate exista in anumite conditii, nu poate exista in altele. Daca acest corp astral intalneste vibratii mai fine, se dezintegreaza. Asa ca la intrebarea daca "este sufletul nemuritor ?", in general se poate raspunde prin "da si nu". Pentru a da un raspuns mai exact trebuie sa stim despre ce fel de nemurire este vorba si despre ce fel de suflet. Dupa cum am spus, al doilea corp al omului este corpul astral. Desi la randul saui se imparte in trei principii, luat in ansamblu, reprezinta forta activa, principiul activ in raport cu principiul pasiv, negativ, care este corpul fizic. Principiul neutru dintre ele este un magnetism special, pe care nu il are toata lumea, dar fara care este imposibil ca al doilea corp sa fie stapanul primului. Evolutia poate continua. Un om cu doua corpuri, poate capata noi proprietati prin cristalizarea unor noi substante. Un al treilea corp se trezeste atunci, si este numit uneori corpul mental. Al treilea corp va fi atunci principiul activ, al doilea, cel neutru, iar cel fizic va fi cel pasiv. Dar acesta nu se poate numi inca suflet, in adevaratul sens al cuvantului. la moartea corpului fizic, corpul astral poate sa moara si el, dupa un anumit timp, iar corpul mental poate sa ramana singur. Dar, desi intr-un anumit sens este nemuritor, si acesta poate sa moara mai devreme sau mai tarziu. Doar al patrulea corp desavarseste evolutia posibila a omului in conditiile pamantesti ale existentei sale. Este nemuritor, in cadrul limitelor sistemului solar. Adevarata vointa apartine acestui corp. este eul real. Este principiul activ in raport cu celelalte corpuri.
|
|
|
Post by Andrei on Jan 12, 2009 6:25:23 GMT 2
J. G. Bennett - MartorSolutia m-a lovit ca un soc electric. Intr-un moment de timp. Am vazut o intreaga noua lume. Sirul gandurilor era prea rapid pentru a fi exprimat in cuvinte, dar era ceva asemanator cu: "Daca exista a cincea dimensiune care nu este ca spatiul dar este ca timpul, si daca este ortogonala pe spatiu-timp cunoscut de noi, atunci ar avea proprietatea necesara. Orice materie care exista in acea directie, ar parea din punctul nostru de vedere ca ar avea viteza luminii. Si mai mult ar calatori in toate directiile in acelasi timp. Aceasta trebuie sa fie solutia la enigma lui Einstein. Daca e asa, a cincea dimensiune trbuie sa fie la fel de reala ca spatiul si timpul pe care il cunoastem. Dar gradul de libertate suplimentar pe care il da cea de-a cincea dimensiune deschide nenumarate posibilitati. Inseamna ca timpul insusi nu este unic, si daca este mai mult de un singur timp, atunci sunt mai multe viitoruri. Daca sunt multe timpuri, ar trebui sa existe posibilitatea de a alege intre ele. In fiecare linie de timp, nu poate exista decat o stricta cauzalitate, dar schimband o linie de timp cu alta putem sa devenim liberi. Este ca un tren pe sine. Atata vreme cat pasagerul ramane in tren, destinatia lui este decisa dinainte. Dar el poate schimba trenurile la intersectia sinelor si astfel poate schimba destinatia." Aceste notiuni fulgerandu-mi prin minte, am vazut cum propria mea enigma a liberului arbitru si a determinismului poate fi rezolvata prin adaugarea celei de-a cincea dimensiuni. L-am invitat pe Radwana de Praglowski in apartamentul nostru, si afland ca studiase starile profunde de transa hypnotica, l-am rugat sa-mi dea lectii, fiind de acord. El mi-a spus ca pot fi facute experimente simple cu orice subiect, dar daca vreau sa fac cercetari mai in profunzime, este necesar sa aleg doi sau trei subiecti care se dovedesc a fi mai sensibili. D-na Beaumont si o fata rusoaica, pe care le-am cunoscut datorita interesului meu pentru refugiatii din Rusia, au fost de acord sa incerce si amandoua s-au dovedit a fi niste subiecte exceptional de bune. Ne-am intalnit o data sau de doua ori pe saptamana si am repetat multe din experimentele descrise in cartile colonelului de Rochas. Printre altele, eu m-am convins verificand efectul numit 'exteriorizare prin senzitivitate'. Aceasta se obtine aducand un subiect in stare de transa hypnotica pana la adancimea la care pielea devine insensibila si subiectul aude doar vocea hypnotizatorului. Apoi un ecran opac este plasat in jurul capului astfel ca subiectul - ai carui ochi sunt inchisi - nu poate, in nici un caz, sa-si vada propriul corp. Apoi un obiect, de exemplu un inel de aur, atarnat de un fir de matase, este foarte incet adus in vecinatatea unor portiuni din corp. Subiectului i se spune sa descrie ce simte. Cand inelul vine aproape de piele la cativa centimetri, subiectul tipa si spune ca este ars. Astfel se pot cartografia zone de senzitivitate de pe suprafata corpului. Acestea apar sa ia forma unor zone de grosimi de la cativa milimetri pana la un metru distanta de piele. Aceste experimente m-au convins ca trebuie sa existe un camp ce inconjoara corpul uman care este legat de sistemul nervos al corpului. Din nou, Gurdjieff a ascultat foarte serios, si a examinat diagrama pe care am desenat-o in care indicam nivelele 'superioare' si 'inferioare' ale existentei inafara spatiului si timpului. El a spus: 'Ipoteza ta este corecta. Dimensiunile superioare sau lumile superioare in care facultatile superioare ale omului sunt libere exista. Dar care este folosul sa studiezi aceste lumi teoretic? Presupunand ca poti demonstra matematic ca dimensiunea a cincea chiar exista, ce iti foloseste tie atat timp cat ramai aici? El a aratat spre diagrama si spre sfera ce reprezenta intregul spatiu timp. Daca ramai aici va trebui sa te duci in jos. Daca vrei sa urci in lumea libertatii, atunci va trebui sa o faci in viata prezenta. Mai tarziu va fi prea tarziu. El mi-a reamintit despre cristalizarea unui corp mai fin si aduga: chiar si asta nu e destul, pentru ca si acest corp este sub incidenta legilor materiale. Pentru a fi liber de legile spatiului si timpului, tu insuti trebuie sa te schimbi. Aceasta schimbare depinde numai de tine, si nu va veni doar prin studiu. Poti sa cunosti totul si sa ramai acolo unde esti blocat. Este ca si cum ai stii totul despre bani si legile bancare dar nu ai nici un ban al tau in banca. Ce poate face toata cunoasterea pentru tine? Aici Gurdjieff dintr-o data isi schimba maniera de a vorbi, si uitandu-se la mine foarte direct spuse: "Tu ai posibilitatea sa te schimbi, dar te avertizez ca nu va fi usor. Tu esti inca plin de idealul ca poti sa faci ce vrei. In ciuda intregului tau studiu asupra liberul arbitru si determinism, nu ai inteles inca ca atat timp cat ramai in acest loc, nu poti face mai nimic. In aceasta sfera nu exista libertate. Nici cunoasterea nici intreaga activitate nu o sa-ti aduca libertatea. Asta pentru ca nu ai... Gurdjieff gasi cu dificultate ce vroia sa spuna in limba turca. El folosi cuvantul varlik, care inseamna pe sleau calitatea de a fi prezent. Am crezut ca se referea la experienta de a fi separat de corp. Nici eu nici printul nu puteam intelege ce vroia Gurdjieff sa exprime. M-am simtit trist, pentru ca maniera sa de a vorbi a lasat in mine impresia ca imi spunea ceva de o mare importanta. Am raspuns mai degraba neconvingator, ca stiam ca cunoasterea nu era suficienta, dar ce altceva mai era de studiat? El nu mi-a raspuns direct dar fara sa-mi dea impresia ca ma ignora, incepu sa vorbeasca cu printul despre Dansurile Sacre si importanta lor in studiul intelepciunii antice.
|
|
|
Post by Andrei on Apr 13, 2009 5:05:00 GMT 2
In cautarea miraculosului - fragmente dintr-o invatatura necunoscuta de Uspenski, cap. II
Cu o anumita ocazie, la una din aceste intalniri, cineva a intrebat despre posibilitatea reincarnarii, si daca este posibil sa credem in cazurile de comunicatie cu cei decedati.
Multe lucruri sunt posibile, a spus G. Dar e necesar sa intelegem ca fiinta umana, fie in viata fie dupa moarte, daca exista dupa moarte, poate fi foarte diferita in calitate. 'Masina umana' care depinde in orice de influentele externe, pentru care totul 'se intampla', care acum e una si un moment dupa e alta, si momentul urmator e a treia, nu are nici un viitor de nici un fel; este inmormantata si asta e totul. Pamantul se intoarce in pamant. Aceasta se aplica lui. Pentru a putea vorbi de orice fel de viata viitoare trebuie sa existe o anumita cristalizare, o anumita fuziune a calitatilor interioare ale omului, o anume independenta de influentele externe. Daca exista ceva in om capabil sa reziste influentelor externe, atunci acest lucru in sine poate fi capabil sa reziste mortii corpului fizic. Dar ganditi-va si singuri ce poate sa reziste mortii fizice la un om care lesina sau uita tot cand se taie la deget? Daca exista ceva in om, poate supravietui; daca nu e nimic, nu e nimic de supravietuit. Chiar si daca ceva supravietuieste, viitorul sau poate sa varieze. In anumite cazuri de cristalizare completa ceea ce oamenii numesc 'reincarnare' poate fi posibila dupa moarte, si in alte cazuri ceea ce oamenii numesc 'existenta de partea cealalta'. In amandoua cazurile este continuarea vietii in 'corpul astral', sau cu ajutorul 'corpului astral'. Stiti ce inseamna expresia 'corp astral'. Dar sistemele cu care sunteti in cunostinta si folosesc expresia asta afirma ca 'toti oamenii au corp astral'. Asta e gresit. Ceea ce se poate numi 'corp astral' se obtine prin mijloace de fuziune, adica prin munca interna incredibila si lupta. Omul nu se naste cu el. Si foarte putini oameni il obtin. Daca e format, poate continua sa traiasca dupa moartea corpului fizic, si poate sa se nasca din nou in alt corp fizic. Asta e 'reincarnare'. Daca nu se re-naste, atunci in cursul timpului deasemenea moare. Nu e nemuritor dar poate trai mult dupa moartea corpului fizic.
Fuziunea, unitatea interna se obtine prin mijloace de frictiune, prin lupta intre 'Da' si 'Nu' in om. Daca un om traieste fara lupta interioara, daca totul se intampla in el fara opozitie, daca se duce oriunde este tras sau oriunde bate vantul, el va ramane asa cum e. Dar daca lupta incepe in el, si in special daca exista o anume linie in aceasta lupta, atunci in mod gradual, caracteristici permanente incep sa se formeze, el incepe sa se 'cristalizeze'. Dar cristalizarea e posibila pe o fundatie buna sau pe o fundatie gresita. 'Frictiunea', lupta intre 'da' si 'nu', poate foarte usor sa aiba loc pe o fundatie gresita. De exemplu o credinta fanatica intr-o idee sau alta, sau 'frica de pacat', poate evoca o incredibila lupta intre 'da' si 'nu', iar un om poate sa 'cristalizeze' pe aceste fundatii. Aceasta ar fi o incompleta, gresita cristalizare. Un astfel de om nu va poseda posibilitatea unei dezvoltari ulterioare. Pentru a face posibila dezvoltarea viitoare el trebuie topit din nou, iar asta poate fi facut numai prin suferinta teribila.
Cristalizarea e posibila pe orice fundatie. Sa luam de exemplu un brigadier, un foarte bun, brigadier adevarat. Am cunoscut astfel de brigadieri in Caucaz. El va sta cu o pusca dupa o piatra langa drum pentru opt ore fara sa se miste. Ai putea si tu sa faci asta? Tot timpul, imagineaza-ti o lupta are loc in el. Ii e sete si cald, mustele il musca; dar el sta nemiscat. Altul e calugar; ii e frica de diavol; toata noaptea se da cu capul de pamant si se roaga. Astfel cristalizarea se realizeaza. In felul asta oamenii pot genera in ei o putere interna enorma; pot indura tortura; pot obtine ceea ce vor. Asta inseamna ca e ceva in ei ceva solid, ceva permanent. Asemenea oameni pot deveni nemuritori. Dar la ce bun? Un astfel de om devine un 'lucru nemuritor', desi o anumita cantitate de constiinta se pastreaza cateodata in el. Dar chiar si asta, trebuie retinut, se intampla foarte rar.
In ce fel cineva poate evoca lupta intre 'da' si 'nu' in el? a intrebat cineva.
Este necesar sacrificiul, a spus G. Daca nu e nimic sacrificat, nimic nu e obtinut. Si e necesar sa sacrifici ceva pretios pe moment, sa il sacrifici pentru un timp indelungat si sa sacrifici ceva important. Dar nu pentru totdeauna. Aceasta trebuie inteles pentru ca de multe ori nu e inteles. Sacrificiul e necesar numai cat timp procesul cristalizarii se desfasoara. Cand cristalizarea s-a realizat, renuntarile, privarile si sacrificiile nu mai sunt necesare. Atunci un om poate avea orice isi doreste. Nu mai sunt legi pentru el, el este legea insasi.
...
La una din urmatoarele intalniri G a continuat, ca raspuns la o intrebare, sa dezvolte ideile despre reincarnare si viata viitoare. Se poate spune ca omul poseda nemurirea? Nemurirea este una din calitatile ce le atribuim oamenilor fara sa avem suficienta intelegere in semnificatia lor, a spus G. Alte calitati de acest fel sunt 'individualitate', in sensul unitatii interioare, un 'Eu permanent si neschimbator', 'constiinta' si 'vointa'. Toate aceste calitati POT apartine omului, dar asta nu inseamna neaparat ca si apartin lui sau tuturor.
Pentru a intelege CE este omul in timpul prezent, adica la nivelul de dezvoltare prezent, este necesar sa ne imaginam intr-o anumita masura ce ar putea fi, adica ce ar putea deveni. Doar intelegand succesiunea corecta de dezvoltare posibila, oamenii vor inceta sa atribuie ceea ce in prezent nu poseda, si poate, ceea ce pot obtine numai dupa un efort mare si o munca mare.
Conform cu invatatura antica, urme ale careia se gasesc in diverse sisteme, vechi si noi, un om care a atins dezvoltarea intreaga posibila pentru un om, un om in intregul sens al cuvantului, este constituit din patru corpuri. Aceste patru corpuri sunt compuse din substante care gradual devin din ce in ce mai fine, ce se interpenetreaza reciproc, si formeaza patru organisme independente, ce stau in relatii bine definite una cu cealalta dar capabile de actiuni independente.
Motivul pentru care este posibil ca aceste patru corpuri sa existe este ca organismul uman, corpul fizic, are o organizare atat de complexa incat, in anumite conditii, un organism nou poate creste in el, permitand un mult mai convenabil si ascultator instrument pentru activitatea constiintei decat corpul fizic. Constiinta manifestata in acest corp nou este capabil sa il guverneze, si are putere deplina si control deplin asupra corpului fizic. In acest al doilea corp, in anumite conditii, un al treilea corp poate creste, din nou avand caracteristicile proprii. Constiinta manifestata in acest al treilea corp are putere deplina si control asupra primelor doua corpuri, si cel de-al treilea corp poseda posibilitatea sa acumuleze cunoastere altfel inaccesibila primului sau celui de-al doilea corp. In al treilea corp in anumite conditii, un al patrulea poate creste, care difera la fel de mult de al treilea ca si al treilea de al doilea si al doilea de primul. Constiinta manifestata in al patrulea corp are control deplin asupra primelor trei corpuri si asupra lui insusi.
Aceste corpuri sunt definite in invataturi diferite in feluri variate. Primul este corpul fizic, in terminologie Crestina corpul 'carnal'; al doilea, in terminologie Crestina este corpul 'natural'; al treilea este corpul 'spiritual' si al patrulea, in terminologia Crestinismului esoteric este corpul 'divin'. In terminologie teosofica primul e corpul 'fizic', al doilea 'astral' al treilea 'mental' si al patrulea 'causal'(corpul care poarta cauzele actiunilor in el, este independent de cauze externe, si este corpul vointei).
In terminologia unor anumite invataturi Orientale, primul corp e caruta (corpul), al doilea corp este calul (sentimente, dorinte), al treilea e vizitiul (mintea) si al patrulea este stapanul (Eul, constiinta, vointa).
Asemenea comparari si paralele pot fi gasite in majoritatea sistemelor si invataturilor care recunosc ceva mai mult in om decat corpul fizic. Dar aproape toate invataturile, in timp ce repeta in forma mai mult sau mai putin familiara definitiile si diviziunile invataturilor antice, au uitat si omis cea mai importanta caracteristica, care este ca: un om nu se naste cu corpurile fine, si ca ele nu pot decat sa fie cultivate in mod artificial in el cu conditia ca sa fie prezente conditii favorabile interne si externe.
Corpul astral nu este o implementare indispensabila in om. Este un mare lux pe care numai putini si-l pot permite. Un om poate trai chiar bine fara corp astral. Corpul sau fizic poseda toate functiile necesare vietii. Un om fara corp astral poate chiar produce impresia unui om foarte intelectual sau chiar spiritual, si poate insela nu numai pe ceilalti dar chiar si pe sine.
Asta se aplica cu atat mai mult, bineinteles, 'corpului mental' si al celui de-al patrulea corp. Omul ordinar nu poseda aceste corpuri sau functiile lor corespunzatoare. Dar el adesea crede si ii face si pe altii sa creada ca le poseda. Motivele pentru acest lucru sunt ca, primul, faptul ca corpul fizic lucreaza cu aceleasi substante din care sunt compuse corpurile superioare, doar ca acele substante nu sunt cristalizate in el, nu ii apartin; si in al doilea rand, are toate functiile analoage acelor corpuri superioare, desi bineinteles difera de ele considerabil. Principala diferenta intre functiile unui om ce poseda numai corpul fizic si functiile celor patru corpuri este ca in primul caz, functiile corpului fizic guverneaza toate celelalte functii, cu alte cuvinte totul e guvernat de corp care in schimb, este guvernat de influente externe. In al doilea caz, comanda sau controlul emana din corpul superior.
Functiile corpului fizic pot fi reprezentate ca paralele cu functiile celor patru corpuri.
Automatisme ce lucreaza sub influente externe ---> Dorinte produse de automatisme ---> Ganduri ce provin din dorinte ---> Diferite si contradictorii "vointe" create de dorinte.
Corpul ascultand de dorintele si emotiile ce sunt subordonate inteligentei <--- Puteri emotionale si dorinte ce asculta gandul si inteligenta <--- Functii ale gandirii ce asculta de constiinta si vointa <--- Eul (Ego) Constiinta Vointa.
In primul caz, spuse G., in relatie cu functiile unui om numai cu corp fizic, automatul depinde de influentele externe, si urmatoarele trei functii depind de corpul fizic si de influentele externe ce le primeste acesta. Dorinte sau aversiuni - 'Eu vreau', 'Eu nu vreau', 'Imi place', 'Nu-mi place' - adica functiile ce ocupa locul celui de-al doilea corp, depind de socuri accidentale si influente. Gandirea ce corespunde functiilor celui de-al treilea corp, este in intregime un proces mecanic. 'Vointa' este absenta in omul ordinar mecanic, el nu are decat dorinte; iar o permanenta mai mare sau mai mica de dorinte este numita o vointa puternica sau slaba.
In al doilea caz, adica in relatie cu functiile celor patru corpuri, automatismul corpului fizic depinde de influentele celorlalte corpuri. In locul activitatii contradictorii si discordante ale diferitelor dorinte, nu e decat un singur Eu, intreg, indivizibil, si permanent; exista individualitate, ce domina corpul fizic si dorintele sale si e capabil sa depaseasca rezistenta si impotrivirea. In locul proceselor mecanice de gandire, exista constiinta. Si exista vointa, adica puterea, nu cea compusa din dorinte contradictorii ce apartin diferitor euri, dar cea care izvoraste din constiinta si e guvernata de individualitate sau un singur si permanent Eu. Numai o asemenea vointa poate fi numita "libera", pentru ca e independenta de accident si nu poate fi alterata sau directionata din afara.
O invatatura Orientala descrie functiile celor patru corpuri, a cresterii lor graduale, si conditiile acestei cresteri, in felul urmator:
Sa ne imaginam un vas sau o retorta umpluta cu variate pulberi metalice. Pulberile nu sunt in nici un fel conectate una cu cealalta si fiecare schimbare accidentala in pozitia retortei schimba pozitiile relative ale pulberilor. Daca retorta este scuturata sau batuta cu degetul, pulberea care era deasupra poate aparea la fund sau la mijloc, in timp ce cea de la fund poate aparea la suprafata. Nu exista nimic permanent in pozitia pulberilor si in aceste conditii nu poate fi nimic permanent. Asta este o imagine exacta a vietii noastre psihice. Fiecare moment succesiv, noi influente pot schimba pozitia pulberii care este deasupra si sa o puna in loc pe alta care este exact opusul. Stiinta numeste aceasta stare a pulberilor, starea amestecului mecanic. Caracteristica esentiala a interrelatiei intre pulberi in acest amestec este instabilitatea acestor interelatii si variabilitatea lor.
Este imposibil sa stabilizezi interelatia pulberilor in stare de amestec mecanic. Dar pulberile pot fi fuzionate; natura pulberilor face aceasta posibila. Pentru a face acest lucru, un foc special trebuie aprins sub retorta care, prin incalzire si topirea pulberilor, le va fuziona impreuna. Fuzionate in acest fel pulberile vor fi intr-o stare de compus chimic. Si acum nu mai pot fi separate prin acele metode simple care le separau si le faceau sa-si schimbe locul cand erau in stare de amestec mecanic. Continutul retortei a devenit 'indivizibil', 'individual'. Aceasta este o imagine a formarii celui de-al doilea corp. Focul prin mijlocirea caruia fuziunea este atinsa este produsa de 'frictiune', care la randul ei produce in om lupta intre 'da' si 'nu'. Daca un om da friu liber tuturor dorintelor, sau le incurajeaza, nu va fi nici o lupta interioara in el, nici o 'frictiune', nici un foc. Dar daca, pentru scopul atingerii unei anumite tinte, el se lupta cu dorintele care il bantuie, el va crea un foc care in mod gradual ii va transforma lumea interioara intr-un singur intreg.
Sa ne intoarcem la exemplul nostru. Compusul chimic obtinut prin fuziune poseda anumite calitati, o anume gravitatie, o anume conductivitate electrica, s.a.m.d. Aceste calitati constituie caracteristicile substantelor in chestiune. Dar prin munca de un anumit fel numarul acestor caracteristici poate fi crescut, adica aliajul poate capata noi proprietati care nu apartin lui de prima oara. Devine posibil sa il magnetizezi, sa il faci radioactiv, s.a.m.d.
Procesul imbogatirii aliajului cu noi proprietati corespunde procesului formarii celui de-al treilea corp si capatarea de noi puteri si cunostinte cu ajutorul celui de-al treilea corp.
Cand al treilea corp a fost format si a capatat noi proprietati, puteri si cunoastere posibila pentru asta, ramane problema fixarii cunoasterii si acestor puteri, pentru ca, fiind supus influentelor de un anumit fel, pot fi luate de aceleasi influente sau altele. Prin mijloacele de un anumit fel de munca pentru toate cele trei corpuri proprietatile capatate pot fi facute posesiuni permanente si inalienabile ale celui de-al treilea corp.
Procesul fixarii acestor proprietati capatate corespund procesului formarii celui de-al patrulea corp.
Si doar omul ce poseda cele patru corpuri pe de-antregul dezvoltate poate fi numit un 'om' in intregul sens al cuvantului. Acest om poseda multe proprietati pe care omul obisnuit nu le poseda. Una din aceste proprietati este Nemurirea. Toate religiile si toate invataturile antice contin ideea ca, capatand cel de-al patrulea corp, omul capata nemurirea, si toate contin indicatii ale cailor de a capata al patrulea corp, adica nemurirea.
In aceasta conectie anumite invataturi compara omul cu o casa cu patru camere. Omul locuieste intr-o camera, in cea mai mica si saraca din toate, si pana nu i se spune, el nu suspecteaza existenta celoralte camere care sunt pline de comori. Cand afla asta el incepe sa caute chei ale acestor camere si in special a celei de-a patra, cea mai importanta camera. Si cand un om gaseste calea in acea camera, el chiar devine stapanul casei sale, si numai atunci casa ii va apartine lui intreaga si pentru totdeauna.
A patra camera ii da omului nemurirea si toate invataturile religioase se straduie sa arate calea catre ea. Sunt multe cai, unele mai scurte altele mai lungi , unele mai grele altele mai usoare, dar toate fara exceptie, duc sau se straduie sa duca intr-o singura directie, anume nemurirea.
---
La intalnirea urmatoare G. a inceput acolo unde a lasat-o ultima oara: Am spus data trecuta ca nemurirea nu e o proprietate cu care omul se naste. Dar omul poate capata nemurirea. Toate caile existente si cunoscute in general ca duc spre nemurire pot fi impartite in trei categorii:
1. calea fakirului 2. calea calugarului 3. calea yoginului
Calea fakirului este calea luptei cu corpul fizic, este calea lucrului in prima camera. Aceasta este o lunga, dificila si nesigura cale. Fakirul se straduie sa dezvolte vointa fizica, puterea asupra corpului. Intreaga cale a fakirului consista din variate incredibil de dificile exercitii fizice. Fakirul fie sta nemiscat in aceeasi pozitie timp de ore, zile, luni sau ani; fie sta cu bratele deschise pe o stanca goala in soare, ploaie, si zapada; sau se tortureaza singur cu foc, isi pune picioarele intr-un musuroi de furnici, etc. Daca nu se imbolnaveste si moare inainte ca vointa fizica sa se dezvolte in el, atunci el realizeaza intrarea in cea de-a patra camera sau posibilitatea formarii celui de-al patrulea corp. Dar celelalte functii emotionale, intelectuale si celelalte raman nedezvoltate. El a capatat vointa dar nu are nimic asupra careia sa o aplice, nu o poate folosi pentru a castiga cunoastere sau auto-perfectionare. De regula este prea batran sa inceapa o noua munca.
Dar exista scoli de fakiri si exista scoli de yogini. Yoginii in general ii tin sub observatie pe fakiri. Daca un fakir a atins ceea ce spera inainte sa fie prea batran, il iau intr-o scoala de yoga, unde mai intai il vindeca si ii restaureaza puterea de miscare, si apoi incep sa-l invete. Un fakir trebuie sa invete sa mearga si sa vorbeasca ca un copil. Dar acum el poseda o vointa ce a invins toate dificultatile din calea sa si aceasta il va ajuta sa depaseasca dificultatile din a doua parte a caii, dificultatile dezvoltarii functiilor intelectuale si emotionale.
Nu-ti poti imagina ce munca grea suporta un fakir. Nu stiu daca ai vazut fakiri adevarati. Eu am vazut multi, de exemplu, am vazut unul in curtea interioara a unui templu in India si chiar am dormit langa el. Zi si noapte timp de douazeci de ani a stat pe varful degetelor de la maini si de la picioare. Nu mai era capabil sa se indrepte singur. Elevii lui il carau dintr-un loc in altul, il luau la rau si il spalau ca pe un obiect neinsufletit. Imagineaza-ti ce a trebuit sa indure, ce tortura a trebuit sa sufere pentru a intra in acea stare.
Un om devine fakir nu pentru ca intelege posibilitatile si rezultatele caii sale, si nu din sentiment religios. In toate tarile Orientale unde exista fakiri exista un obicei in randul oamenilor obisnuiti sa promita fakirilor sa dea un copil in grija dupa un eveniment fericit. Inafara de asta, fakirii destul de des adopta orfani, sau pur si simplu cumpara copii de la parinti saraci. Acesti copii devin elevii lor care ii imita, sau sunt facuti sa fie imitati, unii doar inafara, altii dupa aceea devin fakiri ei insisi.
In plus fata de acestia, alti oameni devin fakiri pur si simplu fiind uimiti de vreun fakir pe care l-au vazut. Langa fiecare fakir din temple pot fi gasiti oameni care il imita, care stau in aceeasi postura. Nu pentru mult timp dar ocazional chiar si cateva ore. Si se intampla ca un om care intra intr-un templu accidental in zi de sarbatoare, si incepe sa imite un fakir care l-a uimit pe el in particular, nu se mai intoarce acasa ci se alatura multimii de discipoli ai acelui fakir si mai tarziu, in decursul timpului, devine un fakir el insusi. Trebuie sa intelegi ca eu iau cuvantul fakir in ghilimele. In Persia fakir inseamna pur si simplu un cersetor; si in India multi saltimbanci de intituleaza fakiri. Iar Europenii, in special cei invatati foarte des dau numele de fakiri yoginilor, ca si calugarilor a nenumarate ordine ratacitoare.
Dar in realitate calea fakirului, calea calugarului si calea yoginului sunt in intregime diferite. Pana acum am vorbit de fakiri. Asta e prima cale.
A doua cale este a calugarului. Asta este calea credintei, a sentimentului religios, a sacrificiului religios. Doar un om cu foarte puternice emotii religioase si o foarte puternica imaginatie religioasa poate deveni un calugar in adevaratul sens al cuvantului. Calea calugarului este deasemenea foarte lunga si grea. Un calugar cheltuie ani si zeci de ani luptandu-se cu el insusi, dar toata munca este concentrata in a doua camera, pe al doilea corp, acel al sentimentelor. Punand in plan secund toate emotiile sale fata de una singura, aceea a credintei, el dezvolta unitate in el insusi, vointa asupra emotiilor, si in acest fel intra in cea de-a patra camera. Dar corpul sau fizic si capacitatea de gandire poate ramane nedezvoltata. Pentru a putea fi capabil sa foloseasca ce a realizat el trebuie sa-si dezvolte corpul si capacitatea de gandire. Aceasta se poate realiza numai prin sacrificii noi, greutati noi, renuntari noi. Un calugar trebuie sa devina un yogin si un fakir. Foarte putini ajung asa departe; chiar si mai putin depasesc greutatile. Cei mai multi fie mor inainte de asta fie devin calugari numai in infatisarea exterioara.
A treia cale e cea a yoginului. Aceasta e calea cunoasterii, calea mintii. Calea yoginului consta in lucrul in cea de-a treia camera si straduinta de a intra in a patra prin intermediul cunoasterii. Yoginul ajunge in calea a patra dezvoltandu-si mintea, dar corpul si emotiile raman nedezvoltate si, ca si fakirul si calugarul, nu este capabil sa-si foloseasca rezultatele realizarilor sale. El stie totul dar nu poate face nimic. Pentru a face asta trebuie sa castige maestria asupra propriului corp si emotii, adica asupra primei si a doua camere. Pentru a face asta trebuie din nou sa se apuce de lucru si din nou sa obtina rezultate dupa eforturi prelungite. In acest caz, totusi are avantajul intelegerii pozitiei sale, a cunoasterii ce ii lipseste, ce trebuie sa faca, si in ce directie sa mearga. Dar ca si pe calea fakirului si a calugarului, foarte putini capata intelegerea pe calea yoginului, la acel nivel in munca sa unde omul stie catre ce se indreapta. Foarte multi se opresc la o realizare particulara si nu mai merg mai departe.
Caile difera una de alta si prin relatia fata de invatator sau conducator.
Pe calea fakirului un om nu are invatator in adevaratul sens al cuvantului. Invatatorul in acest caz nu invata ci doar serveste ca exemplu. Munca elevului consta in simpla imitatie a invatatorului.
Pe calea calugarului, omul are un invatator, iar o parte din datoria sa, o parte din munca sa, consta in a avea absoluta credinta in invatator, in supunerea sa absoluta, in ascultare. Dar principalul lucru in calea calugarului este credinta in Dumnezeu, in dragostea lui Dumnezeu, in eforturi constante sa asculte si sa serveasca lui Dumnezeu, desi in intelegerea ideii de Dumnezeu sau servirii lui Dumnezeu, poate fi multa subiectivitate si contradictie.
Pe calea yoginului un om nu poate face nimic si nu trebuie sa faca nimic, fara un invatator. La inceput el trebuie sa imite invatatorul ca si fakirul si sa il creada ca si calugarul. Dar apoi, un om pe calea yoginului devine propriul lui invatator. El invata metodele invatatorului si invata sa le aplice gradual pe el insusi.
Dar toate caile, calea fakirului ca si calea calugarului si a yoginului au un lucru comun. Ele toate incep cu cel mai dificil lucru, care este o schimbare completa a vietii, o renuntare la toate lucrurile lumesti. Un om trebuie sa renunte la casa, familie daca are una, sa renunte la placeri, atasamente, datoriile vietii, sa se retraga in desert, sau intr-o manastire sau o scoala yogina. Din prima zi, din primul pas pe calea sa trebuie sa moara fata de lume; numai asa poate spera sa realizeze una din aceste cai.
|
|
|
Post by Andrei on Apr 19, 2009 17:33:07 GMT 2
Pentru a prinde esenta acestei invataturi este necesar sa intelegem clar ideea ca "caile" sunt singurele posibile metode pentru dezvoltarea posibilitatilor ascunse ale omului. Aceasta in schimb arata cat de dificila si rara este o asemenea dezvoltare. Dezvoltarea acestor posibilitati nu este o lege. Legea pentru om este existenta in cercul influentelor mecanice, starea de 'om-masina'. Ideea dezvoltarii a posibilitatilor ascunse este calea impotriva naturii, impotriva lui Dumnezeu. Aceasta explica dificultatile si exclusivismul acestor cai. Caile sunt stramte si inguste. Dar in acelasi timp numai prin ele ceva poate fi atins. In masa generala a vietii de zi cu zi, in special viata moderna, caile sunt un mic, chiar imperceptibil fenomen, care din punct de vedere al vietii nici nu e nevoie sa existe. Dar acest fenomen mic contine in el tot ce omul are de dezvoltat din posibilitatile lui ascunse. Caile sunt opuse vietii de zi cu zi, bazate pe alte principii si supuse unor alte legi. In asta consta puterea lor si semnificatia lor. In viata de zi cu zi, chiar si intr-o viata plina de interese stiintifice, filozofice, religioase, sau sociale, nu este nimic, si nu poate fi nimic, care ar putea da posibilitatile care sunt continute in cai. Caile conduc, sau ar trebui sa conduca omul catre nemurire. Viata de zi cu zi, chiar si cea mai buna, conduce omul catre moarte si nu poate duce catre nimic altceva. Ideea cailor nu poate fi inteleasa daca posibilitatea evolutiei omului fara ajutorul lor este admisa.
Ca regula este greu pentru un om sa se reconcilieze cu acest gand; i se pare exagerat, injust si absurd. El are o slaba intelegere a intelesului cuvantului 'posibilitati'. El isi inchipuie ca daca are niste posibilitati in el, ele trebuie sa fie dezvoltate deja si ca trebuie sa existe mijloace de dezvoltare in mediul sau. Dintr-un total refuz de a recunoaste in el insusi orice posibilitate, omul in general cere ca dezvoltarea posibilitatilor sa fie intr-un fel imperativ si inevitabil. Este dificil pentru el sa accepte gandul ca posibilitatile pot ramane cu toatele nedezvoltate si sa dispara, si ca dezvoltarea lor, pe de alta parte, necesita din partea lui un efort si anduranta. De fapt daca luam toti oamenii care nu sunt nici fakiri, nici calugari, nici yogini, si despre care cu incredere putem spune ca nu vor fi niciodata fakiri, calugari sau yogis putem spune cu siguranta fara indoiala ca posibilitatile lor nu pot fi dezvoltate si nu vor fi dezvoltate. Aceasta trebuie inteles pentru a prinde ceea ce urmeaza.
In conditiile obisnuite ale vietii culte pozitia omului, chiar si a unui om inteligent, care este in cautarea cunoasterii este fara speranta, pentru ca circumstantele ce il inconjoara, nu este nimic care sa semene cu scolile de fakiri sau yoga, in timp ce religiile Occidentale au degenerat in asa masura ca nu mai au nimic viu in ele. Variate societati oculte si mistice sau naive experimente in natura spiritualismului, si altele, nu pot da nici un rezultat.
Si pozitia ar fi intr-adevar fara speranta daca posibilitatea unei 'a patra cai' n-ar exista. A patra cale nu necesita retragerea in desert, nu cere omului sa renunte la tot ce traia inainte. A patra cale incepe cu mult mai departe decat calea yoginului. Aceasta inseamna ca omul trebuie sa fie pregatit pentru a patra cale si aceasta preparare trebuie sa obtinuta in viata obisnuita si sa fie foarte serioasa, imbratisand mai multe laturi diferite. Mai departe omul trebuie sa traiasca in conditii favorabile pentru munca pe calea a patra, sau in orice caz in conditii care nu o fac imposibila. Sunt multi care nici macar n-au auzit de a patra cale si altii care ii neaga existenta sau posibilitatea.
In acelasi timp inceputul pe calea a patra este mai usoara decat inceputul pe caile fakirului, calugarului sau yoginului. Pe calea a patra este posibil sa lucrezi si sa urmezi aceasta cale ramanand in conditiile uzuale ale vietii, continuind sa faci munca uzuala, sa mentii relatiile cu oamenii, si fara a renunta la nimic.
Din contra, conditiile vietii in care omul este plasat la inceputul lucrului, in care lucrul il gaseste, sunt cele mai bune conditii pentru el la inceputul lucrului. Aceste conditii sunt naturale pentru el. Aceste conditii sunt omul insusi, pentru ca viata unui om si conditiile sale corespund cu ceea ce este. Orice conditie diferita de acelea care au fost create de viata ar fi artificiale pentru om si in asemenea conditii artificiale munca nu va mai fi capabila sa atinga fiecare latura a fiintei sale.
Datorita acestui lucru a patra cale afecteaza simultan fiecare latura a fiintei omului. Este munca in cele trei camere in acelasi timp. Fakirul lucreaza in prima camera, calugarul in a doua, yoginul in a treia. Ajungand in cea de-a patra camera fakirul, calugarul si yoginul lasa in urma multe lucruri neterminate, si nu pot folosi ceea ce au realizat pentru ca nu sunt stapani pe toate functiile lor. Fakirul e stapan pe corp dar nu pe emotii si minte; calugarul e stapan pe emotii dar nu pe corp si minte; yoginul e stapan pe minte dar nu pe corp si emotii.
Calea a patra difera de celelalte cai prin aceea ca principala cerinta asupra omului este cerinta intelegerii. Un om nu trebuie sa faca nimic ceea ce nu intelege, exceptie fiind doar experimentele sub supravegherea si dirijarea invatatorului sau. Cu cat un om intelege ceea ce face cu atat vor fi mai mari rezultatele eforturilor sale. Acesta este un principiu fundamental pe calea a patra. Rezultatele muncii sunt proportionale cu constienta muncii. Nu este ceruta 'credinta' pe calea a patra; din contra credinta de orice fel e opusa caii a patra. Pe calea a patra omul trebuie sa fie satisfacut de adevarul care i se spune. Si pana nu e satisfacut nu trebuie sa faca nimic.
Metoda caii a patra consista in a face ceva intr-o camera si simultan facand ceva corespunzator in celelalte doua camere. Adica, in timp ce lucrezi pe corpul fizic, sa lucrezi pe minte si emotii simultan; in timpul lucrului pe minte sa lucrezi pe corpul fizic si emotii; in timp ce lucrezi pe emotii sa lucrezi pe minte si corpul fizic.
|
|
|
Post by Andrei on Jun 30, 2009 6:16:23 GMT 2
Al doilea corp este compus din materiale de ordin inalt derivate din schimbul de substante din interiorul sistemului solar ca un intreg. Aceasta este acea forma de energie pe care o numim energie radianta din care multe forme de energie sunt cunoscute. Acea forma de energie care serveste in principal ca agent de constructie pentru cresterea celui de-al doilea corp Dl. Gurdjieff il numeste Hanbledzoin, si este emenatia normala a corpului uman. Fiecare formatie cosmica, fiecare fiinta vie, mare sau mica, are anumite emanatii corespunzatoare. De exemplu, cea mai inalta dintre toate, emanatia Soarelui Absolut, este numita Theomertmalogos. Intre Theomertmalogos si Hanbledzoin exista un numar de forme de materie intermediara, sau radiatii, sau energii, corespunzatoare diferitelor nivele ale fiintei. De exemplu exista emanatii caracteristice de la stele, incluzand cele ale soarelui nostru; exista o anumita emanatie caracteristica a planetelor; exista o anumita emanatie organismelor vii de pe pamant, exista emanatii caracteristice ale formelor mai mici de existenta. Cineva poate deveni constient de un intreg spectru al universului. In particular ne intereseaza trei care sunt necesare dezvoltarii noastre: primul e Theomertmalogos, al doilea este emanatia planetei numita Meutakithezoin, si cea mai importanta pentru interesulo nostru particular de crestere, emanatia corpului uman, Hanbledzoin, si nu numai al corpului uman dar in general al tuturor organismelor vii. Aceasta ocupa un vorlum relativ mic in jurul organismului viu numita "sfera de emanatie a organismului". Aceste oarecum, pentru gandirea noastra ordinara, detalii ne amintesc urmatoarele idei:
Cand nu este lucru intern adica, nu exista lupta constienta intre "da" si "nu", aceasta energie radiaza libera astfel nivelul ei este intotdeauna mentinuta la ceea ce eu numesc starea pe pamant sau la o anume valoare minima. O anume cantitate este necesara pentru viata interioara a organismului, dar ceea ce nu este necesar pentru schimbul interior imediat al substantelor este imediat radiat astfel ca nu exista o crestere a presiunii, nu creste potentialul. Dar cand este o lupta, cand este o rezistenta constienta fata de procesul automatic al momentului, atunci energia Hanbledzoin, inloc sa fie emanata inafara ramane in interiorul organismului. Daca lupta s-a relaxat, mare parte este radiata dar ceva ramane astfel ca exista o anume crestere a nivelului general de energie in organism, in consecinta. Dar aceasta poate din nou sa scada inapoi la starea la nivelul pamantului, adica la nivelul si starea existentei mecanice, unde sucumbam in variate feluri de procese negative, procese cum ar fi grija sau furia ce tind sa foloseasca aceasta energie in primul rand astfel ca nivelul nostru cade brusc inapoi la starea pe pamant, este posibil ca poate fi folosit acest proces gradual trecand printr-o activitate psihica crescuta, si mai departe daca lucrul intern este organizat in felul special care apartine lucrului intr-o scoala poate exista o acumulare graduala a acestei energii.
Aceasta implica trei lucruri: primul, trebuie sa existe lupta intre "da" si "nu", adica: trebuie sa existe un efort interior facut prin decizia omunului si nu prin compulsia circumstantelor externe. Aceasta este necesara pentru ca fara ea, aceasta energie speciala nu poate fi retinuta in interiorul organismului. Al doilea, trebuie sa fie in orice caz o relativa libertate de procesele auto-distructive, nu trebuie lasata aceasta energie sa treaca printr-o sita prea rara sau altfel spus, nu trebuie cedat proceselor destructive ce apar din afisarea nestanjenita a propriului egoism.
Aceasta necesita o amplificare deoarece eradicarea atitudinilor negative si lupta impotriva egoismului nostru de baza care afecteaza gandurile, vorbirea si comportamentul fata de alti oameni, implica un proces ce urmeaza fiecare nota si interval al unei octave care necesita explicatii detaliate pentru a fi inteles practic. Este clar ca nu este suficient sa spui "Nu vreau sa fiu negativ" sau "Voi inceta acest obicei rau pe care l-am observat in mine".
Daca aceste doua conditii sunt implinite atunci incepe sa fie o acumulare a acestei energii - dar in fel ordinar rezultatul va fi doar un imbunatatire generala a activitatii psihice, ridicarea nivelului experientei psihice. Poate ca din cand in cand apar si experiente psihice neobisnuite. Dar nimic mai mult pana cand a treia conditie este satisfacuta, adica a unei anumite linisti interioare, o anume stare de contemplare interioara care asigura un loc in care aceasta energie sa curga si prin care poate fi acumulata si stocata. Fara a fi pierduta fie prin procese negative sau doar prin cresterea activitatii.
Daca aceste trei conditii sunt satisfacute materialul pentru formarea celui de-al doilea corp incepe sa acumuleze si sa permeeze intregul corp planetar, incepand intr-o regiune speciala si incepe sa se aseze si sa se cristalizeze si in cele din urma devine format ca un corp care poate exista independent de corpul fizic insusi. Sunt variate cai in care poate fi format anormal sau poate mai bine zis incomplet, in care caz dezvoltarea ultima este compromisa.
Pentru a simplifica ceea ce am subliniat despre procesul cresterii omului sunt trei conditii esentiale pentru formarea celui de-al doilea corp si in cele din urma ale corpului superior. In primul rand trebuie sa existe lupta interioara. In al doilea rand este necesar sa fii atent sa eviti caderea intr-o stare in care distrugi rezultatele a tot ceea ce ai construit, altfel trebuie totul inceput din nou. Al treilea este necesar sa inveti cum sa ajungi acea stare liniste interioara, in care se poate aseza substanta care duce la formarea corpului superior. Mai devreme sau mai tarziu fiecare care a realizat nevoia sa faca ceva pentru el trebuie sa invete sa fie linistit interior. Stare care este numita relaxare si ne-identificare, oricare ar fi conditiile externe si oricare ar fi activitatea centrilor sai.
|
|
|
Post by Andrei on Jun 30, 2009 6:19:51 GMT 2
Fragmente de Ouspenski
"Dar in acelasi timp posibilitatea evolutiei exista si poate fi dezvoltata in indivizi diferiti cu ajutorul unei cunoasteri si metode potrivite. Astfel de dezvoltare poate avea loc numai in interesul omului singur impotriva, ca sa spun asa, intereselor si fortelor lumii planetare. Omul trebuie sa inteleaga acest lucru: evolutia lui nu este necesara decat lui insusi. Nimeni altcineva nu e interesat de ea. Si nimeni nu e obligat sau intentioneaza sa-l ajute. Din contra, fortele si care se opun evolutiei maselor largi ale umanitatii deasemenea se opun evolutiei indivizilor. Un om trebuie sa le depaseasca. Un om poate sa le depaseasca, umanitatea in ansamblu nu poate. Vei intelege mai tarziu asta ca toate aceste obstacole sunt foarte folositoare omului. Daca n-ar exista ar trebui sa fie create intentionat, pentru ca doar invingand aceste obstacole omul isi poate dezvolta calitatile de care are nevoie.
"Asta e baza unei vederi corecte a evolutiei umane. Nu exista evolutie compulsiva, mecanica. Evolutia este rezultatul unei stradanii constiente. Natura nu are nevoie de aceasta evolutie. Nu o vrea si lupta impotriva ei. Evolutia poate fi necesara numai omului insusi cand realizeaza pozitia lui, realizeaza posibilitatea schimbarii acestei pozitii, realizeaza ca are putere pe care n-o foloseste, bogatii pe care nu le vede. Si in sensul castigarii posesiunii acestor puteri si bogatii, evolutia este posibila. dar daca toti oamenii, sau marea lor majoritate, ar realiza acest lucru si ar dori sa obtina ceea ce le apartine prin dreptul nasterii, evolutia din nou ar fi imposibila.
Avantajul unui individ separat este ca este foarte mic si asta in economia naturii, nu face multa diferenta daca este un om mecanic mai mult sau mai putin. Cu usurinta putem intelege aceasta corelatie de magnitudine daca ne imaginam corelatia intre o celula microscopica si corpul nostru. Prezenta sau absenta unei celule nu va schimba cu nimic viata corpului. Nu putem fi constienti de asta, si nu influenteaza viata si functiile organismului. In exact acelasi fel un individ separat este prea mic sa influenteze viata organismului cosmic fata de care sta in aceeasi relatie (cu privire la marime) ca si o celula in fata organismului nostru. Si asta este precis ceea ce face 'evolutia' posibila; pe aceasta se bazeaza 'posibilitatile' sale.
|
|
|
Post by Andrei on Jun 30, 2009 6:27:16 GMT 2
Fragmente din "Povestirile lui Beelzebuth catre nepotul sau"
[Un roman SF scris de Gurdjieff (publicat in 1950) in care Beelzebuth era un archanghel renegat si care a fost trimis pe planeta Pamant intr-o indepartata zona a Universului pentru a studia problema acelei planete. Actiunea romanului se intampla cand Beelzebuth povesteste constatarile sale nepotului sau la bordul navei spatiale cu care se deplasau din sistemul solar al Pamantului catre Centrul Universului unde trebuia sa raporteze situatia constatata.]
Despre Kundalini
"In realitate Kundalini este puterea imaginatiei, puterea fanteziei, care inlocuieste o functie reala. cand un om viseaza in loc sa actioneze, cand visele sala iau locul realitatii, cand un om se imagineaza pe sine un vultur, un leu sau un magician, este forta lui Kundalini care actioneaza in el. Kundalini poate actiona in toti centrii si cu ajutorul sau toti centrii pot fi satisfacuti cu imaginarul in locul realului. O oaie care se considera pe sine un leu sau un magician traieste sub puterea lui Kundalini.
"Kundalini este o forta care a fost pusa in oameni ca sa-i tina in starea actuala. Daca oamenii ar putea vedea adevarata lor pozitie si ar putea intelege oroarea ei, ar fi incapabili sa ramana unde sunt chiar si pentru o secunda. Ei vor incepe sa caute o cale de iesire si o vor gasi rapid, pentru ca este o cale de scapare. Dar oamenii nu vad pur si simplu pentru ca sunt hypnotizati. Kundalini este forta care ii tine in stare hypnotica. 'A trezi' un om inseamna a-l 'dehypnotiza'. In aceasta consta dificultatea principala si totodata cuprinde garantia posiblitatii acesteia, pentru ca nu exista nici o ratiune organica pentru somn si omul se poate trezi.
"Teoretic ar putea, dar practic este aproape imposibil pentru ca imediat ce un om se trezeste pentru un moment si isi deschide ochii, toate fortele care au cauzat caderea adormirea lui incep sa actioneze din nou cu energie inzecita si imediat adoarme din nou, foarte adesea visand ca este treaz sau in curs de trezire.
"Exista cateva stari in somnul ordinar in care un om vrea sa se trezeasca dar nu poate. El isi spune lui insusi ca este trezit dar in realitate continua sa doarma si asta se poate intampla de mai multe ori inainte ca sa se trezeasca in final. Dar in somnul ordinar, odata ce s-a trezit, este intr-o stare diferita; in somnul hypnotic cauza este alta; nu exista caracteristici obiective, in nici un chip la inceputul trezirii; un om nu se poate ciupi singur ca sa fie sigur ca nu e adormit. Si daca, Doamne fereste, un om a auzit ceva despre caracteristici obiective, Kundalini dintr-o data transforma totul in imaginatie si vise.
|
|
|
Post by Andrei on Jun 30, 2009 6:28:41 GMT 2
despre Vibratii si Octava"Din acest punct de vedere, atunci, lumea consista din vibratii si materie, ori materie in stare de vibratie, materie vibratorie. Rata vibratiei este in raport invers cu densitatea materiei. In Absolut vibratiile sunt cele mai rapide si materia cea mai putin densa. In urmatoarea lume vibratiile sunt mai incete si materia mai densa; mai departe materia e si mai densa si vibratiile corespunzatoare mai incete. Materia poate fi privita ca fiind constituita din atomi. Atomii in aceasta conexiune sunt considerati ca rezultat al divizarii finale a materiei. In orice nivel al materiei ei sunt simpli formati din anumite particule mici ale materiei respective care sunt indivizibile numai la nivelul planului respectiv. "Cele sapte lumi ale razei creatiei reprezinta sapte nivele de materialitate. Materialitatea Lunii este diferita de materialitatea Pamantului; materialitatea Pamantului este diferita de materialitatea lumii planetare; materialitatea lumii planetare e diferita de materialitatea Soarelui s.a.m.d. Astfel ca in loc de conceptul de materie avem sapte tipuri de materie, iar conceptia noastra ordinara asupra materialitatii cu dificultate accepta materialitatea lumilor 96 si 48. Materia lumii 24 este mult prea rarefiata ca sa fie privita ca materie din punct de vedere stiintific al fizicii si chimiei noastre; aceasta materie e practic ipotetica. Si mai rafinata materie a lumii 12 are pentru investigatia ordinara, nici macar o caracteristica de materialitate. Toate aceste materii ce apartin nivelelor diferite de univers nu sunt separate in straturi ci sunt amestecate, sau mai degraba se interpenetreaza unele pe altele. "Urmatoarea lege fundamentala a universului este legea lui sapte sau legea octavelor. "Ca sa putem intelege semnificatia acestei legi este necesar sa privim universul ca fiind constituit din vibratii. Aceste vibratii se produc in toate aspectele, felurile si densitatile materiei care constituie universul, de la cel mai fin pana la cel mai grosier; ele izvorasc din diverse surse si se imprastie in diverse directii, intersectandu-se unele cu altele, ciocnindu-se, imputernicindu-se, slabindu-se, s.a.m.d. "In aceasta conectie conform cu vederea obisnuita acceptata in Vest, vibratiile sunt continui. Asta inseamna ca vibratiile sint privite ca propagandu-se neintrerupt, urcand si coborand atat timp cat continua sa actioneze forta impulsului original care a cauzat vibratia si care invinge rezistenta mediului in care vibratia se propaga. Cand forta impulsului se termina si rezistenta mediului devine dominanta vibratia in mod natural moare si se opreste. Dar pana acest moment este atins, adica pana la inceputul slabirii naturale, vibratiile se dezvolta uniform si gradual, si in absenta rezistentei, pot fi chiar nesfarsite. Astfel ca una din propunerile fundamentale ale fizicii este continuitatea vibratiilor, desi acest lucru n-a fost formulat precis niciodata pentru ca nimeni nu i s-a opus. In anumite teorii mai noi aceasta propunere incepe sa slabeasca. Fara indoiala fizica este inca foarte departe de o vedere corecta a naturii vibratiilor, sau ceea ce corespunde in conceptia noastra de vibratii, in lumea reala. "In aceasta instanta vederea cunoasterii antice se opune aceleia a stiintei contemporane pentru ca baza intelegerii vibratiilor antice aseaza principiul discontinuitatii vibratiilor. "Principiul discontinuitatii vibratiilor inseamna ca necesara caracteristica a tuturor vibratiilor din natura, fie ascendente fie descendente, sa se dezvolte nu uniform dar in acelerari si incetiniri periodice. Acest principiu poate fi formulat si mai precis daca spunem ca forta impulsului original a vibratiilor nu actioneaza uniform dar devine mai puternic sau mai slab in mod alternativ. Forta impulsului actioneaza fara sa schimbe natura proprie si vibratiile se dezvolta intr-o maniera regulata numai pentru un anumit timp care este determinat de natura impulsului, mediu, conditii, si asa mai departe. La un anumit moment un fel de schimbare are loc in vibratii, incetand sa asculte impulsul si pentru un scurt timp ele incetinesc si in anumit fel isi schimba natura sau directia; de exemplu, vibratiile ascendente la un moment dat urca mai incet, si vibratiile ce coboara incep sa coboare mai incet. Dupa aceasta intarziere temporara, amndoua care urca si care coboara, intra pe canalul anterior si pentru un anumit timp urca sau coboara uniform pana la un anumit moment cand o schimbare in dezvoltare iara se produce. Este semnificativ ca perioada actiunii uniforme a impulsului nu sunt egale si momentele de intarziere ale vibratiilor nu sunt simetrice. O perioada e mai scurta, alta e mai lunga. "Pentru a determina aceste momente de intarziere, sau mai degraba, momentele de schimbare ale vibratiilor ascendente si descendente, liniile de dezvoltare ale vibratiilor sunt divizate in perioade corespunzand dublarii sau injumatatirii numarului de vibratii in interval de timp (ceea ce se numeste frecventa) "Hai sa ne imaginam o linie de vibratii crescande. Sa luam vibratiile la momentul cand ele vibreaza la o rata de o mie pe secunda. Dupa un timp numarul vibratiilor se dubleaza, ajungand la doua mii. 1000 |āāāāāāāāāāāāāāāāāāāāā| 2000 "S-a descoperit si stabilit ca in acest interval de vibratii, intre numarul dat de vibratii si un numar de doua ori mai mare, exista doua locuri unde o intarziere in cresterea vibratiilor are loc. Una este langa inceput dar nu chiar la inceput. Una este apropae de sfarsit. "Aproximativ: 1000 |āāāāāāāā|āāāāāāāāāāā|āā| 2000 "Legea care guverneaza intarzierea sau deflectia vibratiilor din directia lor primara era cunoscuta stiintei antice. Aceste legi erau incorporate intr-o formula sau diagrama care a fost pastrata pana in timpurile noastre. In aceasta formula perioada in care vibratiile sunt dublatea fost divizata in opt intervale inegale corespunzand ratei de crestere a vibratiilor. Al optulea interval se repeta primul interval dubland numarul vibratiilor. Aceasta perioada de dublare a vibratiilor, sau linia de dezvoltare a vibratiilor, intre un numar dat de vibratii si dublul acelui numar, este numit octava, adica compus din opt.
|
|
|
Post by Andrei on Jun 30, 2009 6:34:33 GMT 2
despre Bine si Rau
Fragmente din capitolul 44 - In opinia lui Beelzebub intelegerea justitiei este in sens obiectiv un miraj blestemat
"As vrea sa vorbesc despre acea idee malefica asa de raspandita printre favoritii tai, la care ma refeream, asa cum iti aduci aminte, cand vorbeam despre principalul 'blocaj' in psychicul lor, adica in diversul si specificul 'havatviernonis' sau religii, asa cum le numesc ei insusi, in principal acea idee care a devenit baza tuturor religiilor, ideea de 'Bine' si 'Rau'.
"Alteta sa Intretinatoare a tuturor partilor, Arch-Heruvimul Helkgematios, guvernatorul sfintei planete, nu numai ca a sanctionat alegerea acestor cinci zeci de suflete, dar prin decizia atot-gratiei sale, a exprimat dorinta sa le ajute in orice mod indeplinindu-le sarcina.
"Si astfel dragul meu , cand acesti cinci zeci de candidati pentru Soarele Absolut si-au inceput investigatiile, a devenit evident pentru ei, dupa lungi si complicate cercetari, ca fundamentala cauza a tuturor anormalitatilor in psychicul fiintelor cu trei creiere ce se dezvolta pe aceasta planeta era un concept foarte definit, acum inradacinat in ei, ca exista, ca si cum, inafara esentei fiintelor, doi factori diametric opusi principiul Binelui si principiul Raului care sunt instigatorii intregilor manifestari bune si rele.
"Ei au stabilit mai departe ca aceasta idee malefica universal insamantata, datele care sunt cristalizate gradual in fiecare din aceste fiinte in timpul formarii la varsta frageda, deja domina psyhicul lor comun pana la varsta responsabilitatii, astfel ca pe de o parte, el devine un mijloc de calmare si justificare a tuturor manifestarilor, si pe de alta part, este factorul fundamental ce impiedica posibilitatea aparitiei perfectionarii partii fiintei superioare.
"Nu poate fi negat, totusi ca aceasta idee fantastica (a Binelui si Raului) a jucat un rol imens in 'diluarea' progresiva a psyhicului acestor nefericiti.
"Si astfel dragul meu! Dupa ce am gasit prin aceste mijloace ambele jumatati ale copiilor creatiilor 'sfantului' Makary Kronbernkzion, le-am luat cu mine intr-un oras din tara numita 'Turkestan', care era in acea perioada locul principal al existentei mele, si am inceput sa descifrez inscriptiile si semnele gravate pe boolmarshano, ce contineau teza stiintifica a lui Makary Kronbernkzion sub titlul 'Afirmarea si Negarea Influentelor in Om'
"Cand ne intoarcem acasa, voi incerca sa iti spun cat mai exact cu putinta cuvant cu cuvant intregul continut al acestei marete opere de Ratiune si, asa cum se spune, despre 'mana' unei fiinte cu trei creiere, dar intre timp iti voi expune numai acea parte a textului in care Makary Kronbernkzion a intrebuintat pentru prima oara idea de Bine si Rau, prin care el simboliza fortele care sunt baza formarii prezentei, ca si a formarii fluxului de stari succesive, ale fiecarei aparitii cosmice independente, si aceasta bineinteles a fiecarei fiinte.
"Daca ideile inscrise in acest boolmarshano erau puse in limbaj ordinar, ar putea fi exprimate cum urmeaza:
'este evident ca noi oamenii, ca toate unitatile existente in Universe, sunt formate si intotdeauna sunt alcatuite din aceleasi trei forte independente, prin care procesul intretinerii reciproce a tot ce exista este actualizat, si anume urmatoarele trei forte universale '
'Prima forta se ridica continuu din cauze aparand in Prima Sursa insesi din efectul presiunii noii ridicari si izvorand din ea prin impuls, se scurge inafara din acea Prima Sursa.
'A doua forta universala este ce aceasta prima forta devine cand, dupa ce a cheltuit impulsul pe care il avea , se straduieste sa se reamestece cu sursa din care s-a ridicat, conform cu legea "efectul cauzei trebuie sa reintre in cauza".
'In procesul general al intretinerii reciproce, aceste doua forte sunt in intregime independente, si in manifestarile lor intotdeauna si oriunde isi pastreaza proprietatile si caracteristicile.
'Prima din aceste doua forte fundamentale, acea care este intotdeauna obligata sa se manifeste inafara de sursa aparitiei ei, trebuie sa involueze in mod constant, si a doua, din contra, trebuie intotdeauna si in toate sa evolueze.
'Deoarece prima din aceste trei forte independente se ridica din actiunile datatoare de viata ce se produc in chiar fundatia Cauzei a tot ce exista si astfel primeste in prezenta sa germenul aceleiasi puteri a vietii manifestate, ar putea fi considerat ca "Bine", adica, un factor pentru actualizarea efectului de curgere inapoi, care in relatie cu aceasta prima forta poate si trebuie sa fie considerat "Rau"
'Mai mult prima forta, asa cum este manifestata din inevitabilele si obligatorii cauze ce apar din Sursa Prima insesi, poate din acest punct de vedere sa fie considerata pasiva.
'A doua forta inapoi curgatoare, din cauza ca trebuie in mod constant sa reziste, ca sa poata avea posibilitatea reintrarii in cauza sa, sau cel putin sa reziste curgerii contrare a primei, forta passiva, care si-a primit impulsusl din Sursa Prima, trebuie vazuta ca activa.
'Iar ca forta universala, aceasta nu este nimic decat rezultatul ciocnirii, oriunde si oricand, a acestor doua forte fundamentale, independente descendente si ascendente.
'Desi aceasta a treia forta independenta este doar rezultatul primelor doua forte, este faraindoiala principiul spiritualizarii si reconcilierii oricarei formatii cosmice, deoarece apare si trebuie sa existe in ele ca o prezenta atat timp cat exista rezultate a diverselor ciocniri reciproce ce dau nastere la rezistenta intre cele doua forte ce curg in sensuri opuse.
"Si astfel dragul meu, in acest sens si cu aceasta insemnatate termenii 'Bine' si 'Rau' au fost folositi pentru prima oara de acel nenorocit Makary Kronbernkzion. Datorita acestui boolmarshano si altor date elucidate de mine la fata locului, opinia mea personala despre Makary Kronbernkzion insusi si tot restul s-a cristalizat, si era total diferita de concluzia la care au ajuns locuitorii de drept de pe aceasta sfanta planeta ca rezultat al investigatiilor lor, care probabil nu au fost indrumate corect.
"Repet, desi ideea de Bine si Rau extern a aparut pentu prima oara datorita individualitatii acestui Makary Kronbernkzion, in opinia mea el nu trebuie invinovatit pentru ca a luat asa o forma malefica.
"Oricum ar fi fost, baiatul meu, cercetarile detaliate si impartiale ce le-am facut la fata locului au adus la lumina urmatoarele: Cand acea idee a luat gradual forma aceasta malefica, a devenit pentru psichicul favoritilor tai ceea ce se numeste 'un factor determinant' pentru cristalizarea datelor in prezenta lor obisnuita pentru notiunea fantastica ca exista inafara lor ca surse obiective de 'Bine' si 'Rau' care actioneaza asupra esentei lor de atunci incolo, o alta informatie particulara incepuse sa se cristalizeze in psihicul general al lor, mai intai spontan si mai tarziu datorita straniei lor constiinte care genereaza convingerea prin asocieri automate, ca acea cauza a tuturor manifestarilor, amandoua bune sau rele, nu se gasesc in ei insisi, in propria lor esenta criminala - egoismul, ci intr-o influenta externa care nu depinde de ei de loc.
"Raul fundamental ce a iesit din aceasta idee fantastica pentru toti acesti nenorociti este ca, multumita conditiilor anormale a existentei fiintei ordinare stabilite de ei insisi, informatia a incetat sa se cristalizeze in ei pentru a genera ceea ce se cheama 'vederea cu diverse aspecte a lumii fiintei' si in loc de aceasta o 'vedere a lumii' bazata exclusiv pe aceasta idee malefica de Bine si Rau extern.
"Si intr-adevar la momentul prezent, favoritii tai isi bazeaza toate intrebarile fara exceptie despre existenta fiintei ca si cele despre auto perfectiune si despre 'filozofie' si 'stiinte' de orice fel, si bineinteles numeroasele lor 'invataturi religioase', fara a mai pomeni notoricele 'morale', 'politici', 'legi', 'etici' s.a.m.d. exclusiv pe acea fantastica si pentru ei in sens obiectiv daunatoare idee.
Si acum dragul meu , ca sa inchei ideea, iti voi spune cum fiintele tribului nostru, care au fost exilate pe acea planeta, in mod involuntar au devenit participantii in aparitia unei povesti comice, din care vei obtine o reprezentare exacta a acelei notiuni de 'Bine' si 'Rau'.
Deja ti-am spus ca la inceput multe din fiintele tribului nostru au existat pe acea planeta si s-au amestecat cu stramosii acestor favoriti ai tai, chiar avand relatii de prietenie cu unii dintre ei.
Trebuie sa remarc ca in acele zile nu era absolut deloc vorba despre aceasta poveste tragicomica, doar ca imediat dupa ce tribul nostru a parasit planeta, o notiune a aparut printre aceste fiinte, dar doar printre cei naivi , cum ca fiintele tribului nostru erau 'nemuritoare'.
Aceasta notiune a lor fara indoiala a aparut din cauza ca fiintele tribului nostru avea o durata de viata mult mai lunga decat a lor, si deci cazuri ale rascooarno sacru erau rare printre noi.
Dar apoi, cand pentru anumite motive dorinta exprimata din Inalt ca pe acea planeta trebuie sa existe cat mai putine fiinte din tribul nostru cu putinta, cei mai multi dintre noi au emigrat pe alte planete ale aceluiasi sistem, ramanand foarte putini printre favoritii tai.
"Curand dupa ce fiintele noastre au plecat de pe acea planeta, un anume Armanatoorga, care a existat in epoca cand civilizatia Tikliamishian era infloritoare, si care era preot de profesie, si chiar era vazut de ceilalti ca unul din preotii invatati a fost primul care a construit o intreaga 'invatatura religioasa' pe aceasta idee malefica.
"In acea invatatura religioasa a lui, el explica, printre altele, ca anumite spirite invizibile ce locuiesc printre ei imprastie Binele si Raul extern, si obliga oamenii sa primeasca si sa manifeste acest 'bine' si acest 'rau'. Spiritele care raspandeau 'bine' erau numiti 'ingeri', si acele care raspandeau 'raul' erau numiti 'diavoli'.
"Ingerii purtatorii binelui adica cele mai inalte si mai divine fiinte nu puteau fi vazute sau simtite de oameni niciodata.
"dar diavolii din contra, fiind de cea mai joasa origine, adica din 'putul fara fund' puteau fi vazuti de oameni. Si daca oamenii nu vedeau diavolii, asta era doar din cauza sugestiei diavolilor, si deci cu cat mai 'drept' devenea un om cu atat mai vizibili erau diavolii organelor sale de vedere.
"Cand aceasta invatatura religioasa a devenit larg raspandita, anumiti favoriti ai tai, afland din povestile stramosilor de existenta in timpuri apuse a fiintelor presupus nemuritoare care au disparut brusc, au decis sa imprastie zvonul cum ca aceste fiinte erau foarte evident acei diavoli care prevazand aparitia acestei invataturi religioase adevarate si temandu-se ca oamenii ar putea sa-i gaseasca, s-au facut invizibili, dar de fapt continua sa existe printre ei.
"Atunci nume reale ale anumitor membri ai tribului nostru, care au avut sansa sa traiasca in epoca cand aceasta invatatura religioasa a aparut, au capatat o semnificatie speciala si au fost transmisa din generatie in generatie pana la favoritii tai contemporani.
"Ei continua sa asocieze aceste nume cu tot felul de 'roluri' fantastice care, conform cu imaginatia lor, sunt atributele acelor clanuri de fiinte diavoli, organizate ca si cum ar fi de Creatorul Insusi, si trimise pe planeta lor sa-i pacaleasca. Pe scurt in imaginatia acestor ciudati cu trei creiere din Megalocosmos, un diavol este cineva invizibil care salasuieste printre ei pe planeta lor la comanda Creatorului nostru Atottiitor pentru anumite scopuri ale sale.
"Acesti diavoli sunt obligati sa sugereze fiintelor oameni, prin orice fel de adevar sau fals, si sa-i oblige sa manifeste la orice pas acele nenumarate 'rautati' care deja au devenit o particularitate a prezentei lor. Nici unul bineinteles nu suspecteaza ca daca ticalosii de orice fel exista printre ei, este numai pentru ca, existand nemeritat, ei permit formarea in ei a 'zeului rau' interior pe care eu il numesc 'auto-calmarea', care are un domeniu absolut peste intregul lor psihic, si numai pentru care aceasta idee de bine si rau 'extern' este necesara.
"La toate evenimentele, aceasta idee fantastica a lor a adus o publicitate considerabila incomparabilului nostru Lucifer a carui lauda si glorie sa-i fie numele, pentru ca nicaieri in Univers sunt asa de laudate si glorificate talentele sale ca de catre acesti favoriti ai tai.
|
|
|
Post by Andrei on Jun 30, 2009 6:43:29 GMT 2
Povestirile lui Beelzebub catre nepotul sau - Capitolul 39 - Sfanta Planeta a Purgatoriului"Bunicule, oh draga bunicule! Explica-mi te rog, de ce asa cum unchiul Toolian mi-a spus, Atoate-Cuprinzatorul, Autoconducatorul Fiinta Unica Cel fara de sfarsit apare asa des pe acea planeta sfanta unde tocmai am fost? In primul rand trebuie sa stii ca aceasta sfanta planeta, care este numita 'Purgatoriu' este inima si locul concentrarii a tuturor rezultatelor finale a pulsatiilor a tot ce functioneaza si exista in intregul nostru Mare Univers. Tatal nostru comun Creator Fara Sfarsit apare acolo asa des doar pentru ca aceasta sfanta planeta este locul existentei celor mai nenorocite dintre corpurile fiinte superioare care si-au obtinut invelisul pe diverse planete ale intregului nostru Mare Univers. Corpurile fiinte superioare care au meritat sa locuiasca acea planeta sfanta sufera probabil ca nimeni altcineva sau nimic altceva in intregul nostru Mare Univers. In aceasta privinta, Atoate Iubitorul, Atot Milostivul si Absolut Creatorul fara de sfarsit, neavand alta posibilitate sa ajute aceste nenorocite fiinte corpuri superioare, apare des acolo astfel ca prin aceste aparitii ale Lui, sa ii mai aline, daca nu macar putin, in teribila si totusi inevitabila stare de angoasa inexpresiva. Aceasta sfanta planeta a inceput sa-si indeplineasca scopul cu mult dupa perioada curgerii timpului cand procesul creatiei a existentei lumi a fost terminata. La inceput, toate fiintele corpuri superioare ca acelea care salasuiesc pe acea sfanta planeta, mergeau direct catre Cel mai Cel Sfant Soare Absolut, dar mai tarziu cand acea calamitate terifianta atot universala pe care o numim perioada chootboglitanica a aparut in Megalocosmos, fiinte corpuri superioare similare pierzand posibilitatea amestecarii fuzionarii directe cu Cel mai Cel Sfant Soare Absolut, au inceput sa salasuiasca pe acea planeta. Abia dupa ce perioada chootboglitanica a trecut a aparut necesitatea pentru acea misiune pe care aceasta planeta Sfanta a Purgatoriului o indeplineste in momentul prezent. Si de atunci intreaga suprafata a acestei planete sfinte a fost organizata si adaptatapentru aceste fiinte corpuri superioare ca loc al urmatoarei si inevitabilei lor existente. Nu numai ca aceasta planeta sfanta este centrul concentrarii rezultatelor functionarii a tot ce exista, dar este deasemenea cea mai buna, bogata si cea mai frumoasa planeta dintre toate planetele Universului nostru. Cand am fost acolo probabil ai observat ca intotdeauna am vazut sau am simtit ca intregul spatiu al Universului Mare sau cum favoritii tai ar spune, intregul cer, parca reflecta o radiatie ce amintea de acel incomparabil 'turcoaz almacornian', atmosfera ei este intotdeauna pura ca 'fenomenalul sakrooalnian crystal'. Peste tot pe acea planeta, fiecare individ, cu toata prezenta lui, simte oriunde in jurul lui 'iskoloonitzinernly' sau asa cum favoritii tai ar spune 'extaz-deliciu'. Pe acea sfanta planeta, asa cum spun cei bine informati, numai izvoarele, minerale si cu apa curata, care in puritate si claritate sunt neegalate pe nici o alta planeta din Universul nostru, sunt vreo zece mii. Din intregul Univers cele mai frumoase si melodioase pasari cantatoare sunt adunate acolo, din care numai conform expertilor sunt vreo doisprezece mii de specii. Iar ca formatii planetare cum ar fi florile, fructele, s.a.m.d. cuvintele sunt inadecvate. E suficient sa spun ca sunt colectate si aclimatizate pe aceasta planeta aproape intreaga flora si fauna si 'foscalia' de pe toate planetele din Marele nostru Univers. Peste tot pe acea sfanta planeta sunt , in foarte bine situate 'gorge' sunt caverne de variate forme interioare, unele facute de Natura si altele artificiale, cu vederi naucitoare din dreptul intrarilor lor. In aceste caverne exista totul necesar pentru o existenta serena si plina de extaz, complet libera de esenta-anxietate in orice parte a prezentei unui individ cosmic independent, asa cum fiintele corpuri superioare pot deveni. In aceste caverne, prin alegere proprie, acele fiinte corpuri superioare, datorita meritelor lor, vin din intregul Mare Univers sa-si continue existenta pe acea sfanta planeta. In plus la ceea ce am mentionat, ei au deja la dispozitie cea mai buna, convenabila si rapida 'egolionoptie' asa cum este numita cateodata 'platforme omniprezente'. Aceste egolionoptii se misca liber in toate directiile in atmosfera planetei sfinte, la orice viteza dorita, chiar si la viteza caderii sorilor de ordin doi din Universul nostru. Acest sistem de egolionoptii a fost, cred, inventat special pentru aceasta sfanta planeta de catre faimosul inger, acum Arhanghel Herkission. Acum as vrea sa-ti dau cat mai multe explicatii detaliate si clare cu putinta despre aceasta sfanta planeta, pentru ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa stii despre ea, deoarece orice fiinta responsabila cu trei creiere din Universul nostru indiferent de cauza si locul aparitiei sale si deasemenea de forma exterioara a invelisului sau exterior, va trebui sa stie in cele din urma totul despre aceasta sfanta planeta. Si va trebui sa stie asta pentru a se stradui sa existe in directia corespunzatoare cu sensul si scopul existentei - o straduinta care este soarta obiectiva a fiecarei fiinte cu trei creiere in care, pentru un motiv oarecare, germenul pentru invelisul corpului de fiinta superioara apare. La inceput cand nu exista nimic si cand intregul Univers era un spatiu gol si fara capat, numai cu prezenta substantei cosmice prima sursa numita 'ethernokrilno', Cel mai mare si Cel mai Cel Sfant Soare Absolut exista singur in tot spatiul asta gol, si in aceasta concentratie singulara isi avea salasul Glorioasei Sale Fiinte Creatorul nostru impreuna cu heruvimul si serafimul Sau. In aceasta perioada de curgere a timpului a aparut Creatorului nostru Atoate-tiitor nevoia imperativa sa creeze Megalocosmosul ce exista in prezent, adica 'lumea' noastra. Am fost privilegiat sa aflu de la al treilea cel mai sacru laudator al heruvimului si serafimului nostru ca Creatorul Omnipotent a realizat ca Soarele Absolut, unde salasuia El cu heruvimul si serafimul sau, imperceptibil aproape, si totusi constant, isi diminua volumul. Si astfel aceasta realizare a Lui a devenit foarte serioasa, a decis sa revizuiasca imediat toate legile care mentineau existenta acelei concentrari unice. In timpul acelei revizuiri, a devenit clar Creatorului nostru Atotputernic pentru prima oara ca acea cauza a micsorarii graduale a volumului Soarelui Absolut era pur si simplu 'Heropass' adica curgerea Timpului insusi. In consecinta, Nesfarsitul nostru a cazut profund pe ganduri in deliberarile sale Divine El a devenit contient ca daca actiunea Heropass-ului va continua sa diminueze volumul Soarelui Absolut, mai devreme sau mai tarziu va duce la distrugerea completa a singurului loc al Fiintei Sale. Si in privinta asta Nesfarsitul nostru a purces sa ia masuri corespunzatoare, astfel ca acest Heropass nemilos sa nu aduca distrugerea eventuala a Celui mai Cel Sfant Soare Absolut. Mai departe am fost considerati demni de a afla, din nou de la al cincilea laudator sacru al heruvimului si serafimului nostru ca dupa aceasta descoperire divina a Lui, Nesfarsitul nostru s-a devotat in intregime gasirii unei solutii pentru a evita acest sfarsit inevitabil, dictat de comanda legii a nemilosului Heropass, si astfel, dupa lungi deliberari divine, El a decis sa creeze Megalocosmosul ce exista in prezent. Pentru a intelege mai clar cum Nesfarsitul a decis sa atinga imunitatea fata de actiunea malefica a nemilosului Heropass si cum a realizat-o in cele din urma, trebuie sa stii ca inainte de asta Cel mai Cel Sfant Soare Absolut a existat pe baza sistemului numit Autoegocrat, conform cu care fortele interne care mentineau existenta acestei concentrari cosmice aveau o functionare independenta, nedepinzand de nici o forta ce venea de afara. Acest sistem era bazat pe doua legi cosmice fundamentale prin care intregul nostru Megalocosmos se mentine, in speta, cele doua legi cosmice primordiale numite 'Heptaparaparshinokh' and the sacred 'Triamazikamno'. Prima din aceste fundamentale primordiale si sacre legi cosmice adica legea 'Heptaparaparshinokh' este formulata de Stiinta Obiectiva cosmica in cuvintele urmatoare: Curgerea fortei urmeaza o linie care deviaza constant la intervale specifice si se uneste din nou la sfarsit. Conform cu aceasta lege sacra cosmica, linia curgerii fortelor are sapte puncte de deflectie sau centri de gravitatie iar distanta intre doua puncte consecutive de deflectie este numita interval al sacrului 'Heptaparaparshinokh'. Procesul complet al acestei legi sacre ce actioneaza in orice aparitie noua si existenta este intotdeauna formata din sapte intervale. Iar in privinta celei de-a doua lege cosmica fundamentala si sacra, adica sacrul 'Triamazikamno', Stiinta Obiectiva cosmica o formuleaza in acesti termeni: O noua aparitie din aparitia precedenta prin "harnel-miatznel", adica procesul prin care e actualizat, superiorul-inaltul se amesteca cu inferiorul-josul pentru a actualiza intermediarul-mijlocul si deci sa devina fie superior-inalt pentru precedentul inferior-jos sau inferior-jos fata de succesorul superior-inalt. Asa cum ti-am mai zis acest sacru Triamazikamno consista din trei forte independente care sunt numite: prima - 'surp-otheos' a doua - 'surp-skiros' a treia - 'surp-athanotos' Stiinta obiectiva numeste cele trei forte sfinte ale sacrului Triamazikamno dupa numele urmatoare: prima - forta afirmatiei sau forta impingatoare sau forta plus a doua - forta negarii sau forta rezistenta sau forta minus a treia - forta reconcilierii sau forta echilibratorie sau forta neutralizatoare In acest moment al explicatiilor mele cu privire la legile fundamentale ale 'creatiei lumii' si 'mentinerii lumii', e interesat de notat ca, fiintele cu trei creiere de pe aceasta planeta, in timpul perioadei dinaintea ca consecintele proprietatiilor organului tampon-kundalini au fost cristalizate in prezenta lor comuna, au inceput sa fie constienti de aceste trei forte sfinte sacrul Triamazikamno pe care le-au denumit: prima - Dumnezeu Tatal a doua - Dumnezeu Fiul a treia - Dumnezeu Sfantul Duh In variate circumstante ei au exprimat intelesul ascuns al acestor forte si au sperat sa obtina de la ele un efect binefacator pentru propria lor individualitate prin urmatoarele rugaciuni: Sursa divina bucurandu-se, revoltandu-se si suferind ajuta-ne pe noi Sfanta Afirmare Sfanta Negare Sfanta Reconciliere transubstantiaza in mine pentru fiinta mea sau Sfinte Dumnezeule Sfinte Tare Sfinte Fara de moarte ai mila de noi Acum baiatul meu, asculta-ma foarte atent. La inceput, asa cum ti-am mai spus, Cel mai Cel Sfant Soare Absolut era mentinut doar pe baza acestor doua primordiale sacre legi, dar aceste legi functionau independent fara ajutorul altor forte din afara si acest sistem era numit Autoegocrat. Si cand Atot-tiitorul Nesfarsit al nostru a decis sa schimbe principiile functionarii amindurora legilor fundamentale sacre, El a facut ca functionarea lor sa depinda de forte ce vin din afara. De cand acest sistem nou de functionare al fortelor ce pana atunci intretinea existenta Celui mai Cel Sfant Soare Absolut avea nevoie de surse externe Soarelui Absolut, unde aceste forte ar putea sa apara si sa curga in prezenta Celui mai Cel Sfant Soare Absolut, Atotputernicul Nesfarsit a fost obligat sa creeze Megalocosmosul existent cu toate cosmosurile de diferite scari si formatii cosmice relativ independente continute in ele, si de atunci sistemul mentinerii existentei Soarelui Absolut s-a numit 'Trogoautoegocrat'. Tatal Nostru comun Fiinta Unica Nesfarsita luand decizia sa schimbe principiul intretinerii existentei acelei unice cosmice concentratii si unic loc al Fiintei Sale Celei Mai Glorioase, mai intai a alterat propria functionare a acestor doua primordiale sacre legi iar el a facut schimbarea cea mai mare in legea sacrului Heptaparaparshinokh. Aceasta schimbare in functionarea sacrului Heptaparaparshinockh consista in alterarea a ceea ce se numeste 'actiune subiectiva' a trei intervale. In unul El a lungit legea duratei, in altul El a scurtat-o si in al treilea a dezarmonizat-o. Pentru a produce intervalul intre al treilea si al patrulea punct de deflectie cu proprietatea ceruta de absorbtie pentru functionarea automata a curgerii a tuturor fortelor inconjuratoare, El a prelungit durata. Si acest interval al sacrei Heptaparaparshinokh este numit mecano-coincident mdnelin. Iar intervalul pe care El l-a scurtat este intre ultimul punct de deflectie si inceputul unui nou ciclu al completarii procesului acestei legi sacre. Prin scurtarea, pentru a facilita inceputul unui nou ciclu, El a predeterminat ca functionarea acestui interval sa depinda numai de influxul prin care acel interval de forte exterioare rezultate din actiunea concentratiei cosmice insesi in care procesul completarii acestui sacre legi primordiale curge. Si acest interval al sacrului Heptaparaparshinokh este cel care este numit 'actualizarea intentionata mdnelin'. Cu privire la al treilea interval care a fost schimbat in actiunea sa subiectiva si care e al cicniclea in serie si numit 'harnel-aoot', disarmonia lui a venit de la sine, pur si simplu ca rezultat al schimbarii celorlalte doua intervale. Aceasta disarmonie a functionarii subiective rezultata din asimetria relatiilor intregului proces al sacrului Heptaparaparshinokh consista din urmatoarele: Daca completarea procesului acestei sacre legi curge in conditiile in care este subiectul multor vibratii cauzate din exterior, functionarea ei produce numai rfezultate externe. Dar daca acelasi proces are loc in liniste absoluta, in absenta oricarei vibratii cauzate exterior, toate rezultatele functionarii acestui interval raman inauntrul acelei concentratii in care procesul este terminat, iar aceste rezultate devin perceptibile inafara numai in contact direct si imediat cu el. Dar daca in timpul functionarii acestui proces nici una din aceste doua conditii opuse nu predomina, rezultatul actiunilor de obicei se divide in doua in exterior si interior. Astfel din acel moment actualizarea legii sacre primordiale Heptaparaparshinokh a inceput sa actioneze in marile dar si in micile concentratii cosmice cu actiunile subiective ale intervalelor schimbate in acest fel. Repet baiatul meu, incearca foarte tare sa intelegi tot ce are legatura cu aceste doua legi cosmice fundamentale sacre , pentru ca cunoasterea acestor legi in special cunoaterea particularitatilor sacrului Heptaparaparshinokh te va ajuta sa intelegi mai tarziu foarte bine si foarte usor toate legile de ordin doi si ordin trei ale 'creatiei lumii' si 'existentei lumii'. Mai departe, constiennta atot cuprinzatoare a oricarui lucru ce are legatura cu aceste legi sacre face posibila pentru fiintele cu trei creiere , indiferent de forma invelisului exterior, sa fie capabili, in prezenta a tuturor factorilor cosmici ce nu depind de ele, fie favorabili fie nefavorabili, sa mediteze la sensul existentei lor proprii, si sa culeaga informatii pentru elucidarea si reconcilierea in ei insisi a acelei coliziuni individuale, asa cum e numita, care adeseori duce la aparitia in acele fiinte cu trei creiere din contradictia intre rezultatele concrete ce curg din procesele tuturor legilor cosmice si rezultatele presupuse si chiar cu siguranta asteptate de propria 'logica sanatoasa'. Astfel evaluind corect semnificatia esentiala a propriei lor prezente, ei devin capabili sa fie constienti de locul cu adevarat corespunzator lor in aceste actualizari comune cosmice. Pe scurt transubstantierea in ei a intelegerii atot-cuprinzatoare a functionarii acestor doua legi sacre fundamentale duce la cristalizarea in prezenta comuna a fiintelor cu trei creiere a datelor ce genereaza acea divina proprietate, indispensabila oricarei fiinte cu trei creiere, existenta sub denumirea de 'semooniranoos'. Favoritii tai au deasemenea o reprezentare aproximativa a acesteia, ei o numesc 'impartialitate'. Si asa dragul meu, cand la inceputuri Creatorul Tatal Nostru Comun Atotputernic a schimbat functionarea acestor doua legi sacre primordiale, El a directionat actiunea fortelor lor din interiorul Celui mai Cel Sfant Soare Absolut in spatiul Universului, unde a luat fiinta 'Emanatia Soarelui Absolut' care acum e numita 'Theomertmalogos' sau 'Dumnezeu-Cuvantul'. In numele claritatii in anumite explicatii ce urmeaza trebuie sa remarc ca, in procesul creatiei a lumii acum existente, 'Forta Vointei Divine' a Nesfarsitului nostru a participat numai la inceput. Iar procesul creatiei a avut loc in urmatoarea secventa: Datorita noii proprietati a celui de-al cincilea interval al sacrei Heptaparaparshinokh, emanatiile iesite din Soarele Absolut au inceput sa actioneze la anumite puncte definite ale spatiului in Univers asupra substantei cosmice sursa primara 'ethernokrilno', si astfel prin mijlocirea tuturor proprietatilor vechi si noi ale legilor sacre primordiale, anumite concentratii definite au inceput sa ia forma. Mai departe, multumita acestor factori aceste concentrari definite au capatat propriile lor legi ale Heptaparaparshinokh si Triamzikamno, care au inceput sa-si exercite actiunile una asupra celeilalte, si in mod gradual s-au cristalizat in aceste concentrari tot ce e necesar pentru aparitia acelor concentrari mari care inca mai exista si care sunt numite 'sori de ordin doi'. Cand acesti sori nou aparuti au fost complet actualizati si amandoua legile fundamentale cu propria lor functionare au fost in final stabilite in ei, atunci in acelasi fel ca si in Cel mai Cel Sfant Soare Absolut, rezultatele lor au inceput sa fie transformate si emanate, iar acestea unindu-se cu emanatiile Celui mai Cel Sfant Soare Absolut in spatiul Universului, au devenit factorii pentru actualizarea procesului comun cosmic fundamental al sacrei legi Triamazikamno. Cel mai Cel Sfant Theomertmalogos a inceput sa se manifeste in calitatea celei de-a treia forte sfinte a sacrului Triamazikamno, rezultatul actiunii a oricarei nou aparut soare de ordin doi a inceput sa serveasca ca prima forta sfanta, iar rezultatul a tuturor noi aparutii sori de ordin doi luati ca un intreg, actionand asupra soarelui nou aparut de ordin doi, a inceput sa serveasca ca forta a doua sfanta a acestei legi sacre. De indata ce procesul cosmic comun sacru Triamazikamno a fost stabilit in spatiul Universului, cristalizarea diferitelor 'densitati' au fost gradual formate din aceeasi sursa prima ethernokrilno, si a inceput sa se grupeze in jurul fiecarui soare de ordin doi, dand nastere a noi concentratii, si in acest fel alti sori noi au aparut, dar de data aceasta sori de ordin trei. antwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap060323.htmlantwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap040309.htmlantwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap040929.htmlantwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap051025.htmlantwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap050716.htmlantwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap030519.htmlAceste concentratii cosmice de ordin 3 sunt acelea care in momentul actual sunt numite 'planete'. In acest stagiu in procesul primului ciclu exterior al sacrei si fundamentalei Heptaparaparshinokh adica dupa formarea sorilor de ordin trei sau 'planete', datorita schimbarii celei de-a cincea deflectii a sacrului Heptaparaparshinokh - care asa cum am mai zis e numit 'harnel-aoot' - chiar aici, impulsul initial pentru completarea procesului, pierzand jumatate din forta vivificarii sale a manifestat numai jumatate de actiune inafara sa, pastrand cealalta jumatate pentru sine, adica pentru propria functionare, in consecinta cu care, pe aceste rezultate numite 'sori de ordin trei sau planete' au inceput sa apara ceea ce se cheama 'similaritati cu ce deja a aparut'. Iar conditiile inconjuratoare actualizarii au fost stabilite peste tot in conformitate cu a doua particularitate a celui de-al cincilea interval al sacrului Heptaparaparshinokh, dezvoltarea ciclului fundamental exterior a sacrului Heptaparaparshinokh a ajuns la sfarsit si intreaga actiune a functionarii sale a intrat pentru totdeauna in rezultatele deja manifestate de el, si de atunci a inceput in ei propriul proces permanent de transformare, numit 'evolutie' si 'involutie'. Atunci, de data asta multumita legii de ordin doi numita 'litsvrts' sau 'agregarea a ceea ce este homogen' formatiile numite relativ independente numite 'similaritati cu cele deja aparute' au inceput sa fie grupate pe planete in alte formatii 'relativ independente'. Datorita acestor procese de 'evolutie' si 'involutie' inerente in sacrul Heptaparaparshinokh, au inceput sa fie cristalizate si decristalizate in prezenta tuturor concentratiilor cosmice mici si mari tot felul de substante cosmice definite, cu propriile lor proprietati subiective, pe care Stiinta Obiectiva le numeste 'elemente active'. Si toate rezultatele 'evolutiei' si 'involutiei' acestor elemente active, ce actualizeaza principiul trogoautoegocratic al existentei a tot ceea ce exista in Univers prin hranirea reciproca si intretinere, produce procesul comun cosmic 'Iraniranumange', sau ceea ce Stiinta Obiectiva numeste 'schimbul universal de substante'. Asa ca baiatul meu, multumita acestui sistem de hranire reciproca a tot ceea ce exista, in care Cel mai Cel Sfant Soare Absolut Insusi ia parte, acel echilibru ce a fost stabilit in Univers si care nu mai da posibilitatea nemilosului Heropass sa aduca nimic neprevazut Celui mai Cel Sfant Soare Absolut, si asta cauza pentru divina anxietate a Fiintei Unice Nesfarsite Atotputernice noastre cu privire la integritatea locului sau unde isi are salasul a disparut pentru totdeauna. Aici trebuie sa-ti spun ca atunci cand aceasta vasta actualizare divina a fost terminata , heruvimul si serafimul nostru triumfant au dat nume pentru prima oara la toate concentratiile nou aparute si ale caror nume exista si azi. Ei au definit fiecare 'relativ independenta' concentratie numele de 'cosmos' si pentru a distinge diferitele ordine ale aparitiei acestor cosmosuri, au adaugat acestui termen cate un nume specific corespondent. Ei au numit Cel mai Cel Sfant Soare Absolut Sursa Prima 'Protocosmos'. Fiecare nou aparut soare de ordin doi, cu toate rezultatele definite, l-au numit 'Deuterocosmos'. Fiecare soare de ordin trei pe care noi il numim 'planeta', ei l-au numit 'Tritocosmos'. Cea mai mica formatie 'relativ independenta' care a aparut pe acele planete multumita noii inerente a celui de-al cincilea interval al sacrei Heptaparaparshinokh, care este cea mai mica asemanare cu Intregul, a fost numit 'microcosmos' si in final acele agregate de microcosmosuri care de asemenea au devenit concentrate pe planete, de aceasta data multumita legii cosmice de ordin doi numita 'atractia mutuala a celor similare' au fost numite 'tetartocosmoses'. Si toate acele cosmosuri care impreuna formeaza lumea prezenta au fost numite 'Megalocosmos'. Heruvimul nostru deasemenea a dat nume, care exista si astazi, emanatiilor si radiatiilor izvorate din toate aceste cosmosuri de diferite scari, prin care Maretul Cosmic Trogoautoegocrat se manifesta. Emanatia Celui Mai Cel Sfant Soare Absolut insusi, asa cum ti-am mai zis, l-au numit Theomertmalogos sau 'Dumnezeu Cuvantul'. Radiatia fiecarui soare de ordin doi separat au numit-o 'mentokifezoin'. Radiatia fiecarei planete separate au numit-o 'dynamoomzoin'. Radiatia din microcosmosuri au numit-o 'photoinzoin'. Radiatia ce izvoraste din tetartocosmosuri au numit-o 'hanbledzoin'. Radiatia tuturor planetelor impreuna a fiecarui sistem solar au numit-o 'astroluolucizoin'. Radiatia tuturor sorilor de ordin doi noi aparuti luati impreuna au numit-o 'polorotheoparl'. Si agregatele rezultatelor ce izvorasc din toate sursele cosmice, mari si mici, au numit-o 'cosmicul comun Ansanbaluiazar'. Este interesant de remarcat in legatura cu acest 'Ansanbaluiazar' ca Stinta Obiectiva a zilelor prezente are formulatia 'Tot ce exista izvoraste din tot ce exista si din nou intra in tot ce exista'. Nume specifice au fost date tuturor 'cristalizarilor independente temporare' ce apar in fiecare din cosmosurile nenumarate prin care procesele evolutionare si involutionare ale acestor fundamentale sacre legi. Nu voi enumera numele multor 'centre de gravitate' independente temporare care s-au cristalizat in fiecare cosmos separat, dar voi indica numai numele acelor 'elemente active definite centre de gravitate' in cosmosurile ce au directa relatie cu elucidarile mele recente, adica, a tetartocosmosurilor. Aceste cristalizari independente in tetartocosmosuri au fost date urmatoarele nume: 1 protoehary 2 deuteroehary 3 tritoehary 4 tetartoehary 5 pentoehary 6 exioehary 7 resulzarion Si acum baiatul meu dupa tot ce am ti-am explicat ne putem intoarce la intrebarea de ce si cum 'corpurile fiinte superioare' sau asa cum favoritii tai le numesc, 'suflete', au inceput sa apara in Univers, si de ce Tatal Nostru Comun Fiinta Unica si-a intors divina atentie in particular catre aceste aparitii. Ideea e ca atunci cand echilibrul armonios comun cosmic a fost stabilit si regularizat in toate cosmosurile de diferite scari, atunci in fiecare tetartocosmos adica in acele agregate de microcosmosuri relativ independente care au aparut pe suprafata planetelor, acolo unde conditiile inconjuratoare au raspuns anumitor date prezente in aceste cosmosuri, permitandu-le sa existe pentru o anume perioada de timp fara 'seccruano' sau, cu alte cuvinte, fara 'tensiune constanta individuala' - a aparut posibilitatea de miscare automata independenta dintr-un loc in altul pe suprafata acestor planete. Si atunci, cand Nesfarsitul nostru Tata Comun a perceput aceasta miscare automata a lor, a aparut in El pentru prima oara idea divina de a o folosi ca un ajutor pentru El in administrarea lumii ce se largea. Din acel moment El a inceput sa actualizeze totul pentru aceste tetartocosmosuri dupa astfel de linii ca inevitabilul 'okrualno', adica repetitia periodica in ei a procesului de terminare a sacrului Heptaparaparshinokh, a putut sa fie indeplinita astfel ca in anumite conditii de schimb in functionarea prezentei lor comune a unora dintre ei, se transforma si se cristalizeaza, in plus fata de acele cristalizari care trebuie sa se transforme pentru scopul noului schimb de substante cosmice comun, acele elemente active din care noi formatii independente pot fi imbracate in ei cu inerenta posibilitate de a capata 'Ratiune individuala'. Ca aceasta idee a aparut pentru prima oara in Nesfarsitul nostru putem auzi din cuvintele cantarilor sacre cu care, la toate solemnitatile divine, heruvimul si serafimul nostru prea maresc si lauda minunata lucrare a Creatorului nostru. Inainte de a relata cum a fost indeplinita aceasta, trebuie sa-ti spun ca functionarea comuna cosmica a Iraniranumange este armonizata in asa fel incat toate toate rezultatele obtinute din transformarile in diferite cosmosuri se localizeaza impreuna in concordanta cu ceea ce este numita 'calitatea vibratiilor', si penetreaza peste tot prin Univers, avand cate o parte corespondenta amandoua formatiile planetare si supra-planetare, si in general locul temporar al concentrarii libere a lor este 'atmosfera' cu care toate planetele Megalocosmosului nostru sunt inconjurate, si prin care conexiunea se stabileste pentru cosmic comunul Iraniranumange. Si astfel, efectul divinei atentii directionate catre aceste tetartocosmosuri a fost ca, in timp ce serveau ca aparate pentru Cel mai Mare Cosmic Trogoautoegocrat, a aparut in ei posibilitatea ca din substantele cosmice transformate prin ei, fie pentru nevoile acestui proces maret cosmic comun fie pentru nevoile procesului propriei lor existente, substantele ultime compuse exclusiv din cristalizari cosmice derivate din transformarile planetei insesi pe care aceste tetartocosmosuri au aparut, au inceput sa apara rezultate in prezenta lor comuna ce veneau din surse de ordin inalt si compuse din vibratii de o mai mare 'vivacitate'. Si din rezultate cosmice ca acestea a inceput sa fie invelite in forme similare prezenta lor comuna, compuse la inceput din substanta 'mentokifezoin', adica din substante transformate de soare si celelalte planete ale sistemului solar in ale caror limite aceste tetartocosmosuri isi au avut locul de obarsie, substante care ating fiecare planeta prin radiatiile ale pomenitelor concentrari cosmice. In acest fel prezenta comuna a anumitor tetartocosmosuri a inceput sa fie compusa din doua formatii independente venind din doua surse cosmice total diferite, iar aceste formatii au inceput sa aiba o existenta legata, ca si cum unul ar fi plasat in interiorul celuilalt. Ei bine, baiatul meu, cand aceste noi 'invelisuri' au fost completate si au inceput sa functioneze corespunzator in prezenta tetartocosmosurilor, din acel moment au incetat sa se numeasca tetartocosmosuri si s-au chemat 'fiinte' care inseamna cu o natura dubla, iar aceste invelisuri secundare au fost numite 'corpuri kesdjan' [sau corp astral in terminologia moderna curenta] Acum cand tot ce corespundea cu el a fost capatat in noul invelis ale acestor formatii cu natura dubla si toata functionarea corespunzatoare acestor aparitii cosmice a fost stabilita in final, aceste noi formatii la randul lor in exact acelasi fel ca in primul caz, si deasemenea datorita anumitor schimbari in functionarea lor, au inceput sa absoarba si sa asimileza substante cosmice izvorand direct din Cel mai Cel Sfant Theomertmalogos, dupa care similaritati de al treilea fel au inceput sa se inveleasca in ei. Aceste invelisuri care sunt cele mai sacre superioare parti ale fiintelor le numim 'corpuri fiinte superioare'. Mai tarziu cand corpurile fiinte superioare au fost in final invelite si toate functiile corespunzatoare au fost capatate in ele, si mai presus de toate cand a devenit posibil ca informatiile sa fie generate pentru functia sacra de 'Ratiune Obiectiva' sa inceapa cristalizarea in ei - informatii ce pot fi cristalizate exclusiv in prezenta aparitiilor cosmice de acest ordin - iar cand ceea ce se numeste 'rascooarno' a aparut in aceste tetartocosmosuri sau fiinte adica separarea una de cealalta a acestor naturi diferite 'formatii trei-in-unul', numai atunci aceste parti de fiinte superioare au primit posibilitatea sa se uneasca cu Cauza Cauzelor a ceea ce exista acum, Cel mai Cel Sfant Soare Absolut al nostru, si incep sa implineasca scopul in care Atot-cuprinzatorul nostru Nesfarsit si-a pus speranta sa. Acum trebuie sa-ti explic in mai mare detaliu in ce secventa acest sacru rascooarno [moartea sau separarea corpurilor] a aparut acestor tetartocosmosuri si cum apare acum fiintelor cu trei creiere. Prima oara al 'doilea corp al fiintei' sau 'corpul kesdjan' [corpul astral], si al 'treilea corp al fiintei' [corpul spiritual] se separa de 'corpul planetar' fundamental [corpul fizic] si, lasandu-l in urma pe planeta, se ridica impreuna in sfera care este locul concentratiei acestor substante cosmice din care 'corpul kesdjan' al unei fiinte este format ['planul astral' e localizat in ionosfera planetei]. Si doar la sfarsitul unui anume interval de timp principalul si finalul sacru rascooarno apare in aceasta 'aparitie cu natura dubla' [este vorba de 'a doua moarte'], dupa care 'partea fiintei superioare' devine un Individ independent cu propria sa Ratiune. Mai inainte, adica, inainte de 'perioada chootboglitanica' , numai dupa cel de-al doilea proces al sacrului rascooarno acesta actualizare cosmica sacra capata dreptul sa se uneasca cu prezenta Celui mai Cel Sfant Soare Absolut sau pleca catre alte concentrari cosmice unde asemenea Indivizi independenti sfinti erau de trebuinta. Iar daca la apropierea procesului final al sacrului rascooarno aceste aparitii cosmice nu au atins inca gradul necesar pe scara sacra a Ratiunii, aceste 'parti ale fiintei superioare' trebuiau sa existe in acea sfera pana cand isi perfectionau Ratiunea lor la gradatia ceruta. Aici este imposibil sa nu luam nota de teroarea obiectiva ale 'partilor fiintei superioare' deja formate, care datorita tuturor rezultatelor neprevazute din Inalt in noile procese cosmice, nu s-au perfectionat pana la gradul necesar de Ratiune. De fapt , in concordanta cu variate legi cosmice de ordin doi, 'corpul kesdjan' nu poate exista mult in aceasta sfera, si la sfarsitul unui anumit interval de timp trebuie sa se descompuna, chiar si daca 'partea fiintei superioare' ce exista inauntrul lui nu a atins pana atunci gradul necesar de Ratiune. Atat timp cat 'partea fiintei superioare' nu si-a perfectionat Ratiunea pana la gradul cerut, trebuie intotdeauna sa fie dependent de vreunul sau altul kesdjanian ce apare, astfel ca imediat dupa al doilea sacru rascooarno fiecare 'corp fiinta superioara' neperfectionat inca intra intr-o stare numita 'teshgekdnel' sau 'cautarea unui asemenea aparitii cu doua naturi corespunzatoare cu el insusi', in speranta ca partea fiintei superioare a unei alte aparitii cu natura dubla se va perfectiona pana la gradul cerut de Ratiune si urmeaza procesul final al sacrului rascooarno, si inainte ce dezintegrarea rapida a corpului kesdjan este simtita in mod clar, primul 'corp fiinta superioara' ar putea intra instantaneu acel alt corp kesdjan si va continua sa existe in el pentru perfectionarea ce urmeaza, perfectionare care mai devreme sau mai tarziu trebuie realizata inevitabil de fiecare 'corp fiinta superioara' aparut. Si iata de ce, in sfera in care partile fiintei superioare se ridica dupa primul sacru rascooarno, acel proces are loc numit 'okipakhalevian inlocuirea partii exterioare a sufletului' sau 'substitutia unui nou corp kesdjan in locul celui vechi'. Aici ar putea foarte bine mentionat ca favoritii tai au deasemenea o reprezentare intrucatva similara, chipurile echivalenta, 'substitutiei okipakhaleviene'. Ei au chiar inventat nume foarte destepte pentru ea, 'metempsihoza' si 'reincarnare' si in ultimul secolau creat in jurul acestei chestiuni o bransa a faimoasei lor stiinte care in mod gradat a devenit, si inca este, unul din acei factori malefici minori care in totalitate fac ca Ratiunea lor, deja ciudata chiar si fara asta, intotdeauna din ce in ce mai mult 'shooroombooroom' , asa cum dragul nostru Mullah Nasr Eddin ar spune [este vorba de un personaj popular din traditia Asiei Mijlocii care a ajuns si la noi sub influenta turca ca Nastratin Hogea].
Conform cu teoriile fantastice a acestei branse a 'stiintei' lor, acum numita 'spiritualism', ei presupun printre alte lucruri ca fiecare din ei au deja o 'parte fiinta superioara', sau asa cum il numesc ei 'suflet', si ca acest suflet se supune reincarnarilor in mod constant - ceva asemanator 'substitutiei okipakhaleviene' pe care tocmai am pomenit-o.
Bineinteles, daca acesti nefericiti ar lua in considerare ca, in conformitate cu legea cosmica sacra de ordin doi numita 'tenikdoa' sau 'legea gravitatiei', aceasta parte a fiintei, in rarele cazuri in care apare in ei, se ridica de la suprafata planetei lor imediat dupa primul rascooarno - sau asa cum il exprima ei, dupa 'moartea' fiintei lor - ei ar putea eventual intelege ca explicatiile si dovezile date de bransa 'stiintei' lor pentru toate felurile de fenomene chipurile produse printre ei de aceste fantastice 'suflete' ale lor sunt doar fructe ale imaginatiei, si atunci ar realiza ca orice 'dovedit' de aceasta 'stiinta' nu e decat palavrageala lui Mullah Nasr Eddin.
Si acum da-mi voie sa-ti spun despre cele doua corpuri de fiinta inferioare, adica corpul planetar si corpul kesdjan.
Dupa primul rascooarno, corpul planetar al fiintei care e format din microcosmosuri, adica din cristalizari transformate de planeta insasi, se descompun gradual in conformitate cu o anumita lege de ordin doi numita 'retarnotoltoor', si se dezintegreaza pe acea planeta in substantele primordiale din care s-a ridicat.
Al doilea corp al fiintei, corpul kesdjan, fiind format din radiatii de la alte concentratii de tritocosmosuri si de la soarele insusi al acelui sistem solar, se ridica in sfera corespunzatoare de care vorbeam, si dupa al doilea proces al sacrului rascooarno de asemenea se descompune gradual, iar cristalizarile din care este compus se intorc in diferite feluri in sfera de unde au provenit si au aparut prima oara.
Dar corpul fiintei superioare, format din cristalizarile primite direct din sacrul Theomertmalogos in interiorul limitelor sistemului solar unde fiinta a aparut si a existat, nu se poate descompune niciodata. Iar aceasta parte superioara trebuie sa existe in sistemul solar respectiv pana se perfectioneaza la gradul cerut de Ratiune - chiar acea Ratiune care face acele formatii cosmice 'irankipaekh', adica formatii ale celor mai sacre substante care exista independent de aparitiile kesdjaniene si nu sunt subiectul 'influentelor dureroase' din orice factor cosmic extern.
Si astfel baiatul meu, la inceput, asa cum deja ti-am spus, dupa ce aceste aparitii cosmice si-au perfectionat Ratiunea la gradatia necesara pe Scara Sacra a Ratiunii, au fost luati in Soarele Absolut, acolo pentru a indeplini rolul predestinat pentru ei de Creatorul Nesfarsit al nostru.
In orice fiinta cu trei creiere, indiferent de locul aparitiei sale si forma exterioara a invelisului sau, datele se pot cristaliza pentru trei tipuri independente de fiinta-mentatii, ale caror rezultate totale exprima gradul de Ratiune proprii ei.
Datele pentru aceste trei tipuri de Ratiune-fiinta sunt cristalizate in prezenta fiecarei fiinte cu trei creiere pana la faptul ca sunt imbracate si perfectionate in ea - prin fiinta-partkdolgduty (munca datorie) - in partile fiintei superioare corespunzatoare care ar trebui sa compuna prezenta sa comuna ca un intreg.
Primul si cel mai inalt tip de fiinta-Ratiune este pura Ratiune Obiectiva proprie numai prezentei corpului fiinta superioara sau prezentei comune a acelor fiinte cu trei creiere in care aceasta parte superioara s-a ridicat deja si s-a perfectionat, si numai atunci a devenit 'centrul de gravitate initial' al functionarii individuale a intregii prezente a fiintei.
Al doilea tip de Ratiune care e numit 'okiartaitokhsa' poate aparea in prezenta acelor fiinte cu trei creiere in care al doilea corp fiinta ,corpus kesdjan e deja invelit complet si functioneaza independent.
In ce priveste al treilea tip de fiinta-Ratiune, acesta nu e nimic altceva decat functionarea automata ce apare in prezenta comuna a tuturor fiintelor in general si deasemenea in prezentele formatiilor supra-planetare, datorita socurilor repetate ce vin din afara, care evoca reactii din obisnuinta din datele cristalizate in ei ce corespund impresiilor percepute anterior in mod accidental.
Si acum baiatul meu, inainte de a intra in explicatii mai detaliate despre cum partile superioare sunt invelite si perfectionate in prezenta comuna a primelor tetartocosmosuri, si deasemenea acelora care au fost numite dupa aceea fiinte, trebie sa-ti dau informatia despre faptul ca noi, fiintele aparute pe planeta Karatas la fel ca si cele aparute pe planeta Pamant, nu mai sunt 'polormedekhtic' sau cum mai e spus 'monoeniphitic' asa cum erau primele fiinte care s-au transformat direct din tetartocosmosuri, dar noi suntem fiinte 'keshapmartniane' adica aproape 'jumatate de fiinte',datorita faptului ca finalizarea procesului sacrului Heptaparaparshinokh nu are loc in noi ca si in favoritii tai asa cum avea loc in ele.
Noi suntem asemenea fiinte keschapmartniane din cauza ca ultimul interval fundamental al sacrului Heptaparaparshinokh pe care aproape toate fiintele Megalocosmosului acum il numesc sacrul ashagiprotoehary, nu e situat in centrul planetelor in care au aparut, asa cum e cazul in general al celor mai multe planete din Marele nostru Megalocosmos, dar este in centrul satelitilor sai, care pentru planeta noastra Karatas este mica planeta a sistemului nostru solar Prnokh-Paiokh iar pentru planeta Pamant e fostul fragment, acum numit Luna si 'Anulios'.
Din aceasta cauza, completarea procesului sacrului Heptaparaparshinokh pentru continuarea speciei este dus mai departe nu printr-o singura fiinta, ca in cazul tetartocosmosurilor, dar prin doua fiinte de sexe diferite numite 'actavas' si 'passavas', iar pe planeta Pamant 'barbat' si 'femeie'.
As putea mentiona aici faptul ca exista in Marele nostru Megalocosmos o planeta pe care aceasta sacra lege Heptaparaparshinokh isi duce la indeplinire procesul de continuare a speciei ale indivizilor cu trei creiere prin trei indivizi independenti.
Fiintele ce apar pe acea planeta sunt cu trei creiere, si in aparenta lor exterioara sunt foarte asemenatori cu noi, si in acelasi timp sunt idealul cel mai perfect din nenumaratele forme de invelisuri exterioare ale fiintelor cu trei creiere din Marele nostru Univers, iar toti ingerii existenti acum, arhangheli, si majoritatea Indivizilor Sacri cei mai aproape de Tatal nostru Comun Nesfarsit s-au avut aparitia pe aceasta minunata planeta.
Aceste fiinte cu trei creiere numite 'triakrkomnian' de pe planeta Modikhteo de diferite sexe sunt numite 'martna', 'spirna' si 'okina', si desi in exterior sunt la fel, structura interioara e pe de-antregul diferita.
...
Acum baiatul meu, voi repeta inca o data ca favoritii tai chiar si cei contemporani, sunt ca si noi si ca si celelalte fiinte cu trei creiere din Megalocosmosul nostru, doar asemenea aparate pentru Marele Cosmic Trogoautoegocrat cum erau tetartocosmosurile originare din care au aparut primii stramosi ai fiintelor acum existente pe planeta Pamant ca si aceia de pe toate celelalte planete din Universul nostru.
Deci prin fiecare din ei substantele cosmice ce apar in toate cele sapte intervale ale sacrului Heptoparaparshinokh ar putea fi transformate , si toti chiar si cei contemporani, pe langa ca servesc ca aparate pentru Marele Cosmic Trogoautoegocrat, pot avea posibilitatea absorbtiei din substantele cosmice transformate prin ei tot ce este necesar pentru invelirea si perfectionarea amanduror corpurilor de fiinta superioara. Pentru ca intr-adevar fiecare fiinta cu trei creiere ce rasare pe aceasta planeta a ta reprezinta in ea insasi in toate aspectele, asa cum fiecare fiinta cu trei creiere din Universul nostru este, o asemanare exacta cu intregul Megalocosmos.
Diferenta intre fiecare din ei si Marele nostru Megalocosmos este numai una de scara.
In aceasta conectie, trebuie sa stii ca contemporanii tai favoriti sunt foarte mandrii de notiunea pe care au luat-o de undeva, in care fie o simt instinctiv, fie o repeta automat, nu stiu care, o exprima in cuvintele 'Noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu'.
Acesti nefericiti nici nu suspecteaza ca din toate notiunile despre adevarurile cosmice, aceasta expresie este singura adevarata.
Si intradevar fiecare din ei este 'imaginea lui Dumnezeu' - nu a acelui Dumnezeu pe care s-il imagineaza cu Ratiunea lor cat un bob, dar Dumnezeu cel adevarat, asa cum cateodata numim Megalocosmosul nostru comun.
Fiecare din ei, pana la cel mai mic detaliu, este exact similar, desi in miniatura, cu intregul Megalocosmos, si in fiecare din ei sunt functionarile separate care actualizeaza in Megalocosmos, armoniosul cosmic Iraniranumange, sau 'schimbul de substante', mentinand existenta a tot ce exista ca un singur intreg.
---
"Si astfel, ca si noi, fiintele cu trei creiere de pe planeta Pamant nu sunt numai niste aparate - care au calitatile celor trei forte fundamentale comune cosmice Triamazikamno pentru transformarea substantelor cosmice necesare pentru Maretul Trogoautoegocrat [care probabil se traduce Atoatetiitoruldesinestatatorulconducatorul], dar deasemenea au posibilitatea ca, in timp ce absorb aceste substante care vin din trei surse independente, sa asimileze, in plus fata de substantele necesare propriei lor existente, anumite substante destinate invelirii si perfectionarii propriile corpuri de fiinte superioare.
"In acest fel acele substante din trei surse ce intra in prezenta lor comuna sunt, pentru ei la fel ca si pentru noi, o mancare pentru fiinte tripartite.
"Cu alte cuvinte acele substante care, pe calea intoarcerii evolutiei ascendente catre Prea Sfantul Protocosmos din 'ashagiprotoƫ hary' sacre - adica din ultima forma de existenta a legii sacre Heptaparaparshinokh sunt convertite cu ajutorul propriei lor planete in formatii supra-planetare de ordin superior corespunzator, aici intra fiintele cu trei creiere pentru continuarea transformarii in 'mancare pentru prima fiinta', cu alte cuvinte 'mancarea' si 'bautura' lor obisnuita.
"A 'doua sursa' de substante, ce apar din transformarile propriul lor soare si toate celelalte planete din sistemul lor solar, si care penetreaza atmosfera planetei lor prin radiatiile celui din urma, intra in ei pentru transformari evolutionare urmatoare, din nou exact la fel ca si noi, ca 'mancare a fiintei secundare', care este 'aerul' pe care il respira, si aceste substante din aer care servesc pentru invelire si intretinerea existentei 'corpului a celei de-a doua fiinte '.
"In final substantele din 'prima sursa' care, pentru ei la fel ca si pentru noi, sunt al treilea tip de mancare pentru fiinta ce serveste pentru invelirea si perfectionarea 'corpului de fiinta superioara' insusi.
"Dar ce pacat, in relatie cu aceste substante cosmice sacre ca acele rezultate intristatoare au aparut si continua sa apara printre favoritii tai nenorociti de toate anomaliile stabilite de ei in procesul ordinar al existentei fiintei lor.
"Desi aceste substante sacre ale mancarii fiintei superioare n-au incetat niciodata sa intre in ei, ei intra, in special in fiintele contemporane, doar spontan, fara nici o participare a intentiei lor constiente, si numai in cantitatea necesara pentru procesele de transformare din ei pentru scopul armoniei comune cosmice trogoautocratice si pentru continuarea automatica a speciei lor ceruta de Natura.
"Cand conditiile anormale ale existentei fiintei ordinare au fost in final fixate acolo - cu rezultatul ca amandoua incercari instinctive si intentionate pentru propria perfectionare au disparut din esenta lor - nu numai ca au incetat sa simta nevoia sa absoarba aceste substante in mod constient, dar chiar au pierdut cunoasterea si intelegerea existentei si semnificatiei 'mancarii fiintei superioare'.
"In timpul prezent, favoritii tai nu cunosc decat de mincarea primei fiinte, si ei stiu despre asta pur si simplu pentru ca in primul rand vrand nevrand, nu se pot abtine sa cunoasca despre asta, si in al doilea rand, utilizarea ei a ajuns deja un viciu pentru ei, si ocupa un loc egal langa celelalte slabiciuni care s-au cristalizat gradual in ei ca consecinta a proprietatilor organului malefic kundabuffer [termenul asta s-ar putea traduce ca tampon-kundalini]
"Pana in acest timp nici unul din ei a devenit constient ca aceasta 'mancare a primei fiinte' e compusa exclusiv din substante necesare pentru mentinerea existentei corpului planetar grosier, care este o sursa de negare, si ca aceasta 'mancare a primei fiinte' nu poate servi la nimic pentru partile superioare ale prezentei lor.
"Insa pentru acele substante superioare cosmice din care o anumita cantitate este necesara sa fie transformata prin ei pentru continuarea speciei si pentru mentinerea armoniei generale a comunei cosmice 'Ansanbaluiazar' , favoritii tai contemporani nu au nici o nevoie de loc sa deranjeze 'dumnezeul interior', ce ii calmeaza, si despre care, asa cum deja am mai zis, aceasta transformare apare destul de spontan in ei, fara participarea propriei lor intentii constiente.
"Este interesant ce notat, totusi, ca la inceput, adica, curand dupa distrugerea organului tampon-kundalini in cresterea fiintelor cu trei creiere de pe aceasta planeta a voastra, ei stiau despre aceste doua mancari a fiintei superioare si le-au folosit cu intentie constienta, si anumite fiinte de pe continentul Atlantida, in timpul perioadei finale, chiar au considerat procesul absorbtiei acestor mancari ale fiintei superioare ca principalul scop al existentei lor.
"Fiintele de pe continentul Atlantidei au numit mancarea fiintei a doua 'amarloos', care inseamna ajutor dat lunei, si au numit mancarea celei de-a treia fiinte sacrul 'amarkhoodan' care insemna pentru ei 'ajutor dat lui Dumnezeu'.
"In ceea ce priveste absenta in psihicul favoritilor tai contemporani a unei nevoi constiente de a absorbi aceste superioare sacre substante cosmice, as vrea sa-ti atrag atentia asupra unei consecinte foarte importante, foarte triste pentru ei.
"Problema e ca atunci cand au incetat sa absoarba intentionat substantele cosmice necesare pentru ridicarea si existenta partilor fiintei superioare, incercarea de auto-perfectiune a disparut din prezenta lor comuna, la fel ca si capacitatea a ceea ce se numeste 'contemplatie intentionata', care e principalul factor pentru asimilarea acestor substante sacre cosmice. Asa ca de atunci incolo, ca sa fie siguri ca cantitatea necesara a acestor substante va intra in ei si va fi asimilata, Natura a trebuit sa se adapteze si sa aranjeze astfel incat in cursul intregului proces al existentei lor sa apara un astfel de eveniment 'neasteptat' fiecaruia din ei ce nu este deloc potrivit sa apara niciunei fiinte cu trei creiere din Marele Megalocosmos al nostru.
"Si saraca Natura a trebuit sa se adapteze la aceasta anormalitate astfel ca, datorita acestui eveniment neasteptat, anumite experimentari intense ale fiintei si deliberari active ar putea aparea in ei automat, independent de ei, astfel ca, datorita acestor deliberari active, necesara transformare si asimilare a particulelor sacre necesare a mancarii fiintei superioare ar putea deasemenea sa apara in ei automat.
|
|