Dao De Jing (Cartea Caii si Virtutii)

[Andrei]

LAO ZI - DAO DE JING - (TAO TE CHING),
Cartea Caii si Virtutii


I / Tao care ar fi numai Cale nu este vesnicul Tao. Numele ce i-am da nu este Numele Vesnic. Fara nume, este Principiul Cerului si al Pamintului. Cind il putem numi, este puterea care creaza nenumarate fiinte. Iata pentru ce, in lipsa vesnica de dorinte, i se poate vedea esenta. In fiintarea vesnicelor fiinte se vad infaptuirile sale. Cele doua infatisari au aceeasi obirsie si nume deosebite. Aceasta identitate este un abis de adincime, este adincul adincurilor.

II / Toti oamenii, sub Cer, cunosc Frumosul ca Frumos; iata obirsia uritului. Toti oamenii cunosc Binele ca Bine; iata obirsia raului. Astfel, fiecare lucru si opusul sau se nasc ingemanati. Greul si usorul se formeaza unul pe altul. Cel lung determina pe cel scurt. Inaltul produce adincul. Sunetul si glasul se acorda reciproc. Inainte si indarat, decurg unul din celalalt. Iata de ce inteleptul practica doctrina Non - Actiunii. El instruieste prin pilda vie, nu cu vorbe. Pe toate fiintele care se nasc in lume si care isi pun nadejdea in el, nu le uita si nici nu le indeparteaza. El creaza meritele lor, fara a si le insusi. Le dezvolta si nu se bizuie pe ele. Ramine mai presus de ele si meritele nu-l parasesc niciodata.

III / Nu preaslaviti pe oamenii alesi si poporul nu se va lupta pentru mariri desarte. Nu pretuiti ceea ce este greu de cistigat si poporul nu va fura. Nu-i aratati nimic ce i-ar imboldi dorinta si inima si nu se va tulbura. Deci iata normele Inteleptului: golirea inimii de dorinte; umplerea sinului cu Tao; potolirea patimilor; sporirea puterilor. Sa caute mereu sa duca poporul dincolo de stiinta, dincolo de dorinte. Sa impiedice pe cei ce stiu sa lucreze din vanitate. De procedeaza astfel, fara sa actioneze, poporul va fi bine cirmuit.

IV / Tao e gol dar actiunea sa e fara de sfirsit. Este un abis de unde se poate vedea izvorul tuturor fiintelor lumii; isi imblinzeste duritatea, se desface din haos, isi tempereaza stralucirea, se identifica celor mai mici atomi. O, ce neprihanire! Fiintarea sa e vesnica! Nu stiu al cui Fiu ar putea sa fie. El este mai dintr-inceput decit insusi Domnul Cerurilor.

V / Cerul si Pamintul n-au preferinta pentru vreo faptura, le considera pe toate ca pe nimic. Inteleptul nu prefera pe nimeni, el priveste poporul ca pe un tot. Vazduhul ce se desfasoara intre Cer si Pamint este ca foalele fierarului. Este gol fara a se sfirsi; miscarea sa perpetua naste toate fiintele. A vorbi mult despre Tao nu duce decit la oboseala. Mai bine sa se pastreze Calea de mijloc.

VI / Spiritul Haosului nu moare. El este acela pe care il numim Muma tainica a lucrurilor. Aceasta Muma tainica este poarta prin care toate fiintele vin in existenta. Este radacina Cerului si a Pamintului. El fiinteaza mereu; insusirea-i creatoare lucreaza fara truda.

VII / Cerul se intinde la nesfirsit; Pamintul dainuie la nesfirsit. Ele traiesc etern fiindca nu fac din fiintarea lor un lucru care sa le fie propriu. Iata de ce inteleptul isi adumbreste personalitatea si prin aceasta chiar ii da valoare. Isi dispretuieste trupul si prin aceasta chiar il ocroteste. El cauta sa nu aiba dorinte personale si prin aceasta chiar ajunge la telul dorintelor sale.

VIII / Virtutea superioara e asemeni apei. Apa si virtutea daruiesc binefacerile lor tuturor fiintelor si lucreaza fara lupta. Amindoua se mentin la locurile pe care omul le dispretuieste - locuri joase, ranguri modeste. Ca situatie, virtutea iubeste Pamintul. In inima omului virtutea e golul. In binefacere, virtutea e omenie. In vorba, e sinceritate. In administratie, este conducere buna. In activitate, e puterea. In actiune e timpul, staruinta, clipa prielnica. Singura, virtutea lucreaza fara lupta; astfel, nu-si face dusmani.

IX / Cautarea plenitudinii bogatiilor nu are valoarea moderatiei. Minuirea si ascutirea neincetata a uneltei, o face repede nefolositoare. Un palat plin cu aur si pietre nestemate expune sa pierzi totul. A avea onoruri si bogatii si a fi mindru de ele inseamna a chema nenorocirea. Dimpotriva, daca se aduna merite, ramine renumele - corpul piere! Aceasta e Calea Cerului.

X / Omul a primit un suflet inteligent. Pastrindu-i unitatea, va scapa de nimicire, va ajunge sa fie asemanator copilului. Liberindu-si spiritul de cercetarea intelectuala, il va pastra sanatos. Iubind poporul si urmarind binele, va putea practica Non - Actiunea. Portile Cerului se deschid si se inchid; la fel si inteleptul infaptuieste potrivit imprejurarilor si ramine in repaos. Scaldat in lumina, el va parea nestiutor. El creaza toate fiintele si le hraneste. Le creaza si nu se poarta cu ele ca un strain. Face bine fara speranta rasplatei. Domneste asupra poporului fara sa-l guverneze. Aceasta este virtutea adinca.

XI / Treizeci de spite se unesc in butucul rotii; insa golul din centru ingaduie folosirea. Argila este modelata in forma de oala; dar golul din interior face posibila folosirea. Peretii sunt strabatuti de usi si ferestre; golul lor ingaduie folosirea casei. Tot astfel Fiinta constituie natura lucrurilor, dar Nefiinta permite folosirea lor.

XII / Cele cinci culori orbesc omul; cele cinci sunete il asurzesc. Cele cinci gusturi ii tocesc gustul. Intrecerea si vinatoarea ii tulbura mult inima. Goana dupa bogatii ii vatama mult sanatatea. Deci inteleptul trebuie sa se preocupe de viata sa interioara si nu de simturi. El paraseste pe acest si se indreapta spre acel.

XIII / Gloria si rusinea sunt nedespartite de teama. Onoarea si nenorocirea sunt nedespartite de personalitate. Ce se intelege prin aceasta? Gloria este lucru de dispretuit, caci cind o ai te cuprinde teama sa nu o pierzi; tot astfel cind nu o ai. De aceea se spune ca gloria si rusinea sunt nedespartite de teama. Putem socoti ceea ce ne vine din fericire sau nenorocire, pentru ca avem personalitate. Daca am fi separati, in ce fel ne-ar atinge nenorocirea? Iata pentru ce, daca, principele cinsteste lumea ca pe el insusi poate lua parte la conducerea ei; daca o iubeste ca pe el insusi, atunci e demn sa o cirmuiasca.

XIV / Privind Tao, nu se vede; se numeste I - neinvizibil. Ascultind, nu se aude; se numeste HI - fara grai. Pipait, nu se simte; se numeste UEI - material. Aceste trei insusiri sunt de nepatruns; ele intocmesc Unitatea. Mai presus de Tao, nu e lumina; dedesubt nu e umbra. E vesnic si fara nume. Duce toate lucrurile in Nefiinta. Este forma fara de forma, o inchipuire fara chip. Este taina de nepatruns. Nu i se vede nici fata, nici spatele, e infinit.

XV / Numai intemeiati pe stravechiul Tao, putem astazi sa ne desavirsim viata. Cel ce cunoaste stravechea taina este pe Carare. Inteleptii antici erau subtili, adinci si patrunzatori. Intelepciunea lor era asa de adinca incit nu putea fi cunoscuta; astazi este greu a-i prezenta. Ei erau prudenti ca cel ce strabate iarna un fluviu, prevazatori ca cel ce se teme de vecinii sai; gravi precum trebuie sa fie inaintea strainilor; modesti ca gheata ce se topeste; simpli ca lemnul nelucrat; goi ca ovale; nepatrunsi ca o apa tulbure. Cine, deci, ar putea astazi sa-si purifice sufletul, ca o apa tulbure lasata se limpezeasca? Cine ar putea sa insufleteasca un lucru mort, redindu-i miscarea? Cel ce si-a insusit Tao, nu are dorinte. El e despoiat de toate si nu cauta sa fie desavirsit.

XVI / Fiti cu totul fara de dorinte si mentineti-va intr-o pace profunda. Toate fiintele lumii se nasc laolalta si apoi se reintorc repede. Dupa o viguroasa inflorire, orice lucru revine la obirsia sa. Aceasta intoarcere la obirsie e repaosul. Repaosul e intoarcerea la viata. Cel ce cunoaste ce este vesnic, este luminat; cel ce nu cunoaste merge spre nimicirea sa. Cel ce cunoaste vesnicul isi inalta sufletul. Prin inaintarea in bine, devine eminent fiind eminent, poate sa devina mare intru toate; mare intru toate, devine asemanator Cerului; asemanator Cerului, atinge Tao. Participind la Tao exista pe vesnicie. Poate pieri personalitatea, nu e nici o primejdie.

XVII / In timpuri stravechi poporul abia stia de regi. Mai tirziu ii iubi si le servi. Apoi se temu de ei. In sfirsit, veni vremea cind ii dispretui.

XVIII / Cind e putina incredere nu se mai obtine increderea. Regii antici erau gravi si masurati la vorba. Multumita lor supusii imperiului cistigau merite si foloase; gindeau: e insasi natura noastra! Cind oamenii pierdura cunostinta despre marele Tao, atunci se evidentie bunatatea si justitia. Cind aparu prudenta s istetimea rezulta din ea o mare ipocrizie. Cind perfecta armonie nu mai domni in familii incepu a se vorbi de iubirea filiasca si de ingaduinta parintilor. Cind Tarile cazura in dezordine, se gasira slujitorii credinciosi.

XIX / Parasiti justitia voastra, lasati la o parte intelepciunea voastra si poporul va trage sute de foloase! Lasati milostenia, cedati datoria si poporul va reveni la adevarata dragoste fiiasca si iubire parinteasca.! Lepadati abilitatea, lasati la o parte ambitia si nu vor mai fi nici hoti si nici tilhari. Alaturati-va cu tarie virtutilor voastre firesti. Aratati-va simplitatea; paziti neprihanirea dintru inceput; parasiti interesul personal; infringeti-va dorintele.

XX / Lasati cercetarea si veti fi eliberati de toata nelinistea. Deosebirea este destul de mica intre desigur si poate ca. Dar intre o fapta buna si una rea, deosebirea e foarte mare. Vai! E greu sa nu-ti fie frica de ceea ce se tem oamenii. Suntem intr-un pustiu sterp si fara sfirsit; si totusi oamenii se zoresc bucurosi pentru ospat - ca si cum s-ar urca primavara spre culmi. Numai eu sunt sfios. Dorintele mele n-au incoltit inca. Sunt ca un copilas ce n-a zimbit inca mamei sale. Ratacesc la intimplare, ca un pripasit ce nu stie incotro sa apuce. Toti ceilalti au prisos; eu sunt despuiat de toate. Sunt o minte simpla, nu stiu nimic. Oamenii sunt luminati, numai eu traiesc in bezna. Ei toti, sunt isteti, numai eu am spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul; umblu fara oprire. Fiecare are de lucru; eu singur sunt incapabil. Sunt deosebit de toti ceilalti oameni. Da, dar ma odihnesc in preaslavirea maicii mele, Tao.

XXI / Formele prin care marea Virtute se vadeste pe acest tarim, nu sunt decit emanatiunea Tao. Iata cum ii este firea: nelimitata si de neconceput. Haos, nedeslusire! In mijloc sunt forme! Nedeslusire, haos! In mijloc sunt fiinte! Taina, intuneric! In sine este o esenta; aceasta esenta este Adevarul. In el insusi se gaseste staruinta definitiva. Din vremurile arhaice ale lumii pina in zilele noastre numele nu i s-a stins. E poarta prin care vin la lumina fiintele toate. Cum stiu despre ivirea tuturor fiintelor? Stiu, prin Tao.

XXII / Sfarimat, va deveni intreg. Indoit, se va indrepta. Gol, va putea fi reumplut. Sfirsit, va fi reinoit. De are putin, va obtine mult. De are mult s-ar putea sa piarda tot. Iata pentru ce inteleptul nu se alatura decit Unitatii si cauta sa fie model in lume. E umil si straluceste. Nu e egoist si i se da stima. Nu se lauda si are merite. Nu e orgolios, de aceea dureaza indelung. Nu e tulburat, de aceea nu are dusmani. Straveche maxima: Sfarimat se va reface intreg nu este o vorba zadarnica. Cind omul a devenit intreg, desavirsit, se reintoarce la om.

XXIII / Vorbiti putin, ramineti in repaos! O furtuna nu dainuie mai mult de o dimineata; o ploaie potopitoare nu dainuie mai mult de o zi. Desi Cerul si Pamintul le provoaca. Daca Cerul si Pamintul nu le pot face sa dureze mai mult, cum ar putea omul sa pastreze mereu tristete, mereu agitatie? Cel ce urmeaza Tao, se uneste cu Tao; cel ce urmeaza Virtutea, se uneste cu Virtutea; cel ce urmeaza Raul, se uneste cu Raul. Raul il primeste. A avea putina credinta, inseamna a nu avea credinta.

XXIV / In virful picioarelor nu se poate sta neclintit. Cu picioarele incrucisate nu se poate merge. Atribuindu-si valoarea. nimeni nu straluceste. Multumitul de sine nu este stimat. Prin lauda nimeni nu are merite. Saturind ambitia, se scurteaza traiul. Ca schilodirea si eliminarile trupului sunt, pentru Tao, astfel de lucruri. Omul care si-a insusit Tao, nu le mai rivneste.

XXV / Inainte de Cer si Pamint exista o substanta, o fiinta fara forma. O! Calm imaterial! El singur exista si raminea fara schimbari. Patrundea pretutindeni, liber de orice marginire. Din puterea lui isi trage obirsia Cerul si Pamintul. Nu-i stiu numele; ii spun Carare: Tao. Nevoit sa-i atribui insusiri, l-as numi mare, l-as numi de neinchipuit. De neinchipuit, l-as numi inaccesibil. Inaccesibil, l-as numi omniprezent. Astfel, Tao e mare; Cerul, Pamintul, e mare; Regele, de asemenea, e mare. In lume sunt patru mari autoritati, dintre care cea a Regelui e una. Regele nu trebuie sa se supuna pamintului. Pamintul se supune Cerului. Cerul se supune Cararii. Tao se supune propriei sale firi.

XXVI / Greul este radacina usorului. Calmul e stapinul miscarii. De aceea inteleptul pastreaza intotdeauna seriozitatea, pastreaza totdeauna calmul. Chiar de are palate marete, el locuieste linistit si nelegat de ele. Ce rusine ca regii, capetenii de nenumarate osti, se conduc pe sine in mod usuratic. Superficialitatea pierde pe sfetnici. Agitatia pierde pe regi.

XXVII / Bunul calator nu lasa urme. Bunul orator n-are a discuta. Calculatorul nu se slujeste de instrumente de calcul. Paznicul bun nu se slujeste de incuietori si totusi nimeni nu poate deschide ceea ce el a inchis. Cel ce stie sa lege nu foloseste funii si nimeni nu poate desface ceea ce el a legat. In felul acesta, Inteleptul e ajutor si sprijin pentru toti oamenii, fara a respinge pe nimeni. El este ajutor si sprijin pentru toate lucrurile si nu dispretuieste pe niciunul. Se poate zice ca mintea sa este de doua ori luminata. Omul superior este indrumator pentru cel ce nu este. Omul obisnuit este unealta inteleptului. Cel ce nu cinsteste pe indrumatorul sau si cel ce nu iubeste unealta de care se foloseste, cu toate ca se pot numi intelepti, sunt adinciti in eroare.

XXVIII / Cel ce-si cunoaste forta si stie sa ramina slab este demn sa primeasca imparatia. Virtutea vesnica nu-l va parasi si va deveni asemenea unui copil. Cel ce cunoaste luminile sale si stie sa ramina in umbra, este model in imparatie. Virtutea vesnica nu-i va lipsi si va deveni desavirsirea nemarginita. Cel ce cunoaste gloria si stie sa ramina umil este demn sa primeasca imparatia. Astfel, virtutea vesnica va deveni desavirsita in el si se va intoarce la simplitatea dintru inceput. Tao, simplitatea dintru inceput, farimitindu-se, a dat viata atitor vase - tuturor fiintelor din lume. Inteleptul care practica Tao este cel mai bun Maestru. Gindirea sa e larga, nu vatama pe nimeni.

XXIX / Cind un om vroieste sa reformeze imparatia si sa o desavirseasca, vad bine ca nu va izbindi niciodata. Imparatia este asemanatoare unui potir divin pe care omul nu are putere sa-l modeleze. De incearca sa-l slefuiasca, il strica; de vrea sa si-l insuseasca, il pierde. Printre fiinte, intr-adevar, unele merg inainte si altele urmeaza; unele sunt puternice, altele sunt slabe; unele inainteaza, altele se opresc. Iata pentru ce, cind conduce imparatia, inteleptul lasa la o parte luxul, orgoliul si magnificenta.

XXX / De urmeaza Tao, dregatorul ce sfatuiste pe rege n-ar trebui sa recurga la forta armata pentru a supune popoarele. Raul facut altora, totdeauna se va intoarce. Spini si palamida cresc in tarinile pe unde au trecut ostile; ani de mari lipsuri urmeaza dupa razboaiele indelungi. Generalul bun stie sa invinga; stie sa se opreasca si sa fie cumpanit la victorie. Stie sa invinga fara sa se faleasca; nu e increzut, nu cauta sa-si satisfaca ambitia, nu e aspru. Fiintele imbatrinesc pentru ca, ajunse la deplinatatea puterilor, abuzeaza de ele. Aceasta inseamna a nu urma Tao. Cine nu urmeaza Tao, va pieri.

XXXI / Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate fiintele se tem de ele, de aceea, cel ce urmeaza Tao, nu le pretuieste. Inteleptul nu se gindeste decit sa mentina pacea. El cinsteste Principiul Yang, simbol de viata. Cel ce face razboi, cinsteste Principiul Yin, simbol de moarte. Armele nu sunt mijloace de fericire; ele nu sunt instrumentele Inteleptului; el nu le foloseste decit solit. El are in vedere, in primul rind, calmul si repaosul. El nu se bucura de victorie; de ce sa se bucure de moartea oamenilor; chiar si cel caruia i se omoara oamenii nu reuseste sa conduca bine. Prosperitatea corespunde Principiului Yang, nenorocirea Principiului Yin. Astfel se vede generalul secund sezind la stinga, Yang generalul suprem la dreapta, Yin, este locul ce l-ar avea la funeralii. Cel ce omoara multime de oameni ar trebuie sa plinga, cel ce a cistigat victoria ocupa locul ce l-ar avea intr-o ceremonie funebra.

XXXII / Gindirea este eterna si nu poate fi numita. Este mica prin simplitatea firii, dar lumea intreaga nu o poate cuprinde. Daca un rege ar putea sa si-o insuseasca, toate fiintele ar veni singure sa i se supuna. Cerul si Pamintul s-ar uni si l-ar sprijini cu duiosie; poporul s-ar linisti de la sine. Cind Tao a inceput sa se farimiteze, i s-a putut da un nume. Cunoscind acest nume, trebuie stiut a nu-l scurta mai mult, ce stie sa se opreasca nu este in primejdie sa piara. Tao intrepatrunde intreg Universul. Toate fiintele vin si se intorc la Tao, ca riurile si vaile in fluvii si ocean.

XXXIII / Cel ce ii cunoaste pe altii este intelept; cel ce se cunoaste pe sine este cu adevarat iluminat. Cel ce poate sa invinga pe altii e tare; cel ce s-a invins pe sine este cu adevarat puternic. Cel ce cunoaste indestularea e bogat. Cel ce este energic are un scop in viata. Cel ce nu se indeparteaza de firea sa traieste mult. Cel ce moare si nu se stinge, poseda adevarata indelungata vietuire.

XXXIV / Tao, ca un ocean, se intinde de la dreapta, la stinga, in tot Universul. Prin puterea sa vin in existenta toate fiintele si nu nesocoteste nici una. Cistiga merite dar nu si le insuseste. Iubeste si hraneste toate fiintele, dar fara sa le domine. Vesnic fara dorinte, se poate numi mic. Toate fiintele se reintorc la sinul sau, fara a-l mari; poate fi numit mare. De aceea inteleptul nu trebuie sa se creada mare; astfel, va putea face lucruri mari.

XXXV / Pastrati in inima voastra marea idee Tao si lumea va veni la voi. Ea va veni la voi, va profita de bunatatea voastra si va atinge, astfel, pacea si linistea. Cintecul si ospatul opresc pe drumetul ce trece; Tao, insa, nu are gust; este fara savoare. Privit, nu se poate vedea; ascultat, nu se poate auzi; recurs la puterea sa, este nesfirsit.

XXXVI / Cind un lucru se contracta, e sigur ca era dilatat. Cind se slabeste, e sigur ca a avut forta. Cind se depreciaza inseamna ca era inaltat. Cind se despovareaza, inseamna ca fusese covirsit. Toate acestea sunt totodata clare si ascunse. Slabul invinge tarele; moalele biruieste asprul. Pestele sa nu incerce a iesi din apa. In regat armura trebuie tainuita poporului.

[Andrei]

XXXVII / Tao practica etern Non - Actiunea si totusi nimic nu ramine nefacut. Daca regele si supusii sai ar putea sa practice Tao, toate fiintele ar ajunge la tinta lor. Atunci, chiar daca dorinta de a actiona nu este complet stinsa in ei, si-o infrunta datorita simplitatii fara nume. Tao aduce lipsa de dorinte. Fara dorinte; Pacea. Astfel Lumea s-ar indrepta prin ea insasi.

XXXVIII / Oamenii superiori n-au virtute lumeasca. Ei au virtute. Cei ce tin la virtutea lor n-au virtute. Virtutea superioara corespunde doctrinei Non - Actiunii; ea n-are intentiuni. Virtutea comuna nu actioneaza decit ca intentiune de a fi recunoscuta. Bunatatea superioara actioneaza intotdeauna fara intentiuni. Justitia inalta, insa, actioneaza cu intentiuni. Ceremoniile actioneaza; si, cum nimeni nu li se supune, sfirsesc prin violenta. Cind omenirea a pierdut cunoasterea nu a mai avut decit virtutea; pierzind bunatatea, a gasit dreptatea; pierzind dreptatea, a stabilit ceremoniile. Dar ele nu sunt decit umbra virtutii si izvor de dezordine. Cunostinta falsa este aparenta cararii si inceputul prostiei. Omul cu adevarat mare pretuieste ceea ce este de seama si nu ceea ce este usuratic; el are in vedere fructul nu floarea; o nesocoteste si se alatura rodului.

XXXIX / Iata lucrurile care dintru inceput primira unitatea; prin unitate, Cerul avu neprihanirea; Pamintul, stabilitatea; spiritul avu cunostinta; golul avu plinatatea; fiintele avura nasterea; imparatii, pilda pentru lume; iata creatia Unitatii. Daca Cerul n-ar fi neprihanit, ar fi primejdie sa se intunece. Daca Pamintul nu ar avea temeinicie, ar putea sa se farimiteze. Daca golul nu s-ar mai umple, ar fi zadarnic. Daca fiintele nu s-ar mai naste, ar pieri. Daca imparatii, din orgoliu, ar inceta sa mai fie pilda pentru lume, ar fi primejdie de rasturnare. Demnitatile se reazima pe ceea ce este obisnuit, marirea pe ceea ce este jos. Imparatii se numesc ei insisi slugi nevrednice, oameni fara insemnatate. Nu arata ei astfel ca marirea lor nu izvoraste din ei insisi, ci este intemeiata pe cei de jos? Adevarat; un car fara roate nu mai e car! Imparatul nu trebuie sa fie nici supra-pretuit, ca diamantul, nici nebagat in seama ca piatra.

XL / Conditia mersului Tao: intoarcerea in Nefiinta. Modul de lucrare: fara forta. Toate lucrurile lumii vin de la Fiinta. Fiinta de la Nefiinta.

XLI / Oamenii superiori, cind aud vorbindu-se da Tao, pun in practica; oamenii obisnuiti, uneori urmeaza, alteori nesocotesc; cei inferiori iau in ris. De n-ar fi luat in ris, n-ar fi adevaratul Tao. Odinioara, se spunea: Cel ce percepe clar pare inchis in umbra; Cel ce este pe culme pare jos: Cel cu adevarat virtuos pare de dispretuit; Cel neprihanit pare acoperit de rusine; Cel de merit pare nepriceput; Cel plin de virtute pare neingrijit; Cel simplu si sincer pare de nimic.

XLII / Tao este patrat mare ale carui unghiuri nu se vad. Este un vas mare ce nu se poate cuprinde. E un glas puternic pe care nu-l putem auzi. E un chip mare a carui forma nu o putem vedea. Tao e o taina. Nu se poate numi. Sustine si conduce toate fiintele spre desavirsire.

XLIII / Tao a iscat pe Unul. Unul a ivit pe doi! Doi a produs pe Trei. Trei a alcatuit toate fiintele lumii. Fiintele care izvorasc din principiul tainic si imuabil pentru a se indrepta catre lumina si manifestare. Duh real produce armonia lor. Oamenii se tem sa fie slugi netrebnice si fara insemnatate. Si totusi, altfel se considera Cei Mari. Cel umilit se va inalta! Cel ce cauta sa se inalte, va fi coborit. Nu proclam decit ceea ce rezulta din insasi actiunile oamenilor. Cei care sunt violenti nu vor avea o moarte fericita. Acest exemplu este izvorul invataturilor mele.

XLIV / In lume lucrurile cele mai slabe domina pe cele mai puternice. Nefiinta intrepatrunde ceea ce pare de nepatruns; in felul acesta actiunea sa este hotaritoare. Putini oameni din lume pot instrui fara a vorbi, pot folosi fara a lucra.

XLV / Ce vi se pare mai insemnat, marirea sau persoana voastra? Ce vi se pare mai de pret, bogatia sau persoana voastra? Care este cea mai mare nenorocire, a cistiga sau a pierde? Multumit cu putin, se inlatura nefericirea. Stind in rezerva, se evita primejdia. Actionind astfel, viata se prelungeste.

XLVI / Cind inteleptul a devenit desavirsit si se simte inca nedesavirsit, el lucreaza neincetat la desavirsirea sa - o pastreaza. Cind inteleptul este plin de merite si tot se mai simte lipsit, el lucreaza sa cistige merite si, astfel, isi pastreaza meritele. Ceea ce este foarte drept, tot mai este indoit. Situatia cea mai inalta este inca prostie. Elocinta cea mai stralucita este inca gingureala. Miscarea biruie frigul, repaosul invinge caldura. Calmul triumfa asupra pasiunilor. Omul virtuos este calm si model pentru Univers.

XLVII / Cind tara urmeaza Tao, caii servesc agricultura. Cind tara paraseste Tao, caii merg la oaste. Greseala cea mai mare: a avea dorinte. Nenorocirea cea mai mare: a nu cunoaste masura. Crima cea mai mare: intentia de cucerire. Cel ce stie sa se multumeasca cu putin este intotdeauna impacat cu soarta sa.

XLVIII / Fara a iesi din casa se poate cunoaste lumea. Fara a privi prin fereastra se poate afla Calea Cerului. Cu cit te departezi, cu atit inveti mai putin. Inteleptul nu merge si ajunge; nu cerceteaza si cunoaste; nu lucreaza si duce totul la bun sfirsit.

XLIX / Cel ce se dedica studiului isi sporeste zilnic agitatia. Cel ce cauta cararea micsoreaza nelinistea sufletului. O micsoreaza neincetat, pina ajunge la Non - Actiune. Prin Non - Actiune, totul poate fi infaptuit. Pentru a cirmui tara, trebuie inlaturata tulburarea inimii. Cel ce nu poseda calmul este incapabil sa guverneze.

L / Inteleptul nu este indaratnic in sentimente; el se inclina in fata sentimentelor celorlalti. E bun cu cel ce este bun. Cu cel ce nu este bun, este tot bun, caci omul virtuos este sincer. Inteleptul traieste in lume, impacat si linistit. Iubeste, deopotriva, pe toti oamenii; ii priveste ca pe copiii sai si poporul tine la el.

LI / Nasterea a iesit din Tao; moartea e intrare. Sunt 13 ocrotitori ai vietii si 13 ocrotitori ai vietii. Omul se naste, apoi, indrumat de ei, alearga spre moarte. Si pentru ce? Pentru ca el cauta sa traiasca cu orice pret. Se zice: Cel ce stie sa-si guverneze viata poate merge in lume fara teama de rinocer si de tigru; poate merge in batalii fara armura. El este ferit de cornul rinocerului, de ghiarele tigrului si de sabii. Si pentru ce? Pentru ca nu este supus mortii.

LII / Tao creaza toate fiintele; Tao - virtutea le hraneste. Datorita lor, toate fiintele se intrupeaza si merg spre desavirsire. Drept aceea, toate fiintele venereaza Tao, pretuiesc virtutea. Acest respect nu e urmarea vreunui ordin superior ci este in firea lucrurilor. Caci Tao creaza fiintele, le hraneste, le creste, le ocroteste si le desavirseste. Tao creaza fara sa-si insuseasca. Le face ceea ce sunt fara a profita. Le indruma fara sa le guverneze. Actiunea Tao este virtutea.

LIII / Principiul lumii poate fi considerat muma lumii. Cind s-a gasit mama, se cunosc copiii! Cind se cunosc copii si cind se revine la cunoasterea mumii, nu este nici o primejdie pierderea personalitatii. Fiti tacuti. Inchideti poarta simturilor si permitind dorintelor sa va copleseasca, nu veti putea fi mintuiti. Vederea lucrurilor subtile inseamna a fi luminat. Umilinta pastrata e tarie. Calauziti de stralucirea Tao, intoarceti-va la lumina. Evitati nefericirea, nesocotind personalitatea. Alaturati-va eternului.

LIV / De-as fi la conducerea tarii, as merge tot timpul pe marele drum. Ma tem mult sa par insemnat. Marele Drum este foarte cunoscut, insa multimea prefera poteci. Palatul bogat: tarina necultivata, grinare goale. Vesmint luxos, sabie ascutita, mincare multa, bogatii ingramadite - numai furt si fala. Desigur, aceasta nu inseamna a pasi pe Marele Drum - Tao.

LV / Cel cu binele inradacinat nu se teme ca va fi smuls. Cel identificat cu puterea nu o mai poate pierde. El va fi preamarit de toti urmasii sai. Cultivind Tao in inima, virtutea va deveni sincera. Cultivind-o in familie, virtutea va spori. Cultivind-o in sat, ea se va raspindi. Cultivind-o in toata tara, virtutea va deveni universala. Observindu-te singur, te judeci singur. Observind pe altii, judeci pe altii. Observind tara, judeci tara. In felul acesta se cunoaste tara.

LVI / Omul plin de virtute este ca un copil ce nu se teme nici de fiarele salbatice nici de serpi. Oasele ii sunt moi, nervii ii sunt slabi si totusi stringerea sa este puternica. Poate striga o zi intreaga fara sa raguseasca; e armonizat cu firea. A cunoaste armonia inseamna a cunoaste ceea ce este etern. Cunoasterea eternului e lumina. A cauta prelungirea vietii nu este fericire. Taria e data de energia vitala, insa cind devii tare imbatrinesti. Aceasta nu inseamna a urma Tao. Cel ce nu practica Tao, pierde repede.

LVII / Cel ce stie, nu vorbeste; cel ce nu stie, vorbeste. A tacea, a inchide poarta simturilor, a inceta lucrarea, a se desface de toate legaturile, a-si potoli lumina, a se identifica cu atomii ultimi, inseamna a atinge unicitatea. Atunci se potriveste deopotriva onoarea si gratia, cistigul si pierderea, bunatatea si injuria. Aceasta este atitudinea corecta.

LVIII / Cel ce este drept, poate guverna; cel ce este viclean poate sa faca razboiul; insa, cel care practica Non - Actiunea va obtine imparatia. Iata, stiu ca asa este: Regulamente multe, mare saracie in popor. Multe arme, primejdie pentru tara. Artele cultivate, multe obiecte nefolositoare. Legi multe, hoti multi. De aceea inteleptul afirma: Voi practica Non - Actiunea si poporul se va conduce singur. Voi trai in liniste si poporul va trai prin el insusi. Voi evita agitatia si poporul se va instari de la sine. Nu voi avea dorinte si poporul va reveni la simplitatea dintru inceput.

LIX / Cind admiratia este ingaduitoare, poporul se imbogateste; cind este hrapareata, poporul este lipsit de toate. Binele izvoraste din Rau; Raul din Bine. Si cind va inceta aceasta? Daca cirmuitorul nu este drept, oamenii drepti devin inselatori, cei virtuosi fatarnici. Poporul este tinut in intuneric multa vreme dupa aceea. Inteleptul e corect, nu vatama pe nimeni; este drept fara a cauta sa indrepte; este luminat dar nu raspindeste luminile sale.

LX / Pentru a guverna oamenii si a sluji Cerului, virtutea cea mai folositoare este cumpatarea. Fiti cumpatati. Astfel, avind virtute indeajuns, biruiti in toate; puterea voastra nu va avea margini si veti birui imparatia. Cel care cunoaste Tao - muma imparatiei, va dainui vesnic, ca o planta cu radacina puternica infipta adinc.

LXI / O mare imparatie ar trebui condusa cu simplitatea cu care se gateste un pestisor. De guvernezi practicind Tao, spiritele mortilor nu-si vor manifesta puterea tulburind pe cei vii... Nici Spiritul Intelepciunii nu-i va mai tulbura, virtutea sa imbinindu-se cu cea a spiritelor.

LXII / O imparatie mare trebuie sa se coboare pentru primirea tarilor mici intocmai ca fluviul culegator de ape. O tara mica trebuie sa se plece fara a fi sub o imparatie. Astfel, una va cistiga la intindere, cealalta in puterea de a guverna oamenii. Tot asa, cei mari trebuie sa se plece.

LXIII / Tao contine toate lucrurile. Este comoara omului bun si ocrotirea celui nestiutor. Vorbele bune sunt de mare pret; faptele bune inalta pe om. Nu trebuie sa fie respins cu dispret nimeni. E frumos sa ai pietre scumpe, decoratii si sa te urci in trasuri. Dar este mai bine sa inaintezi cu umilinta spre Tao. Strabunii cinsteau, intii de toate, Cararea, pentru ca poate fi aflata cercetari indelungi si pentru ca, prin ea, chiar cel mai vinovat poate fi mintuit de pacatele sale.

LXIV / A practica Non -Actiunea, a fi preocupat, a gusta ceea ce este fara gust, a socoti in ceea ce este rar, a rasplati ocara prin binefaceri, aceasta este Tao - Cararea. Inteleptul incepe lucrurile grele prin cele usoare, lucrurile mari prin cele mici; caci tot ceea ce este mare sau greu, a fost odinioara mic si usor. Inteleptul nu cauta sa faca lucruri mari, de aceea le poate face. Cel ce promite rar, isi va tine cuvintul; cel ce socoteste totul usor, va intimpina greutati.

LXV / Usor e pastra ceea ce sta linistit. Usor e sa previi ceea ce n-a inceput. Usor e de sfarimat ceea ce este inca slab. Usor este de imprastiat ceea ce este inca mic. Staviliti deci raul, inainte de a exista, dezordinea inainte de a izbucni. Cel mai mare copac a rasarit dintr-un simbure mic; un turn cu noua caturi s-a inceput de la o mina de pamint; o calatorie de o mie de leghe a inceput cu primul pas. Cel ce lucreaza, va da gres; cel ce ia, va pierde. De aceea Inteleptul urmeaza Non - Actiunea si nu are teama de nereusita, nelegindu-se de ceva nu se teme sa piarda. Omul obisnuit, dimpotriva, da gres in ajunul izbinzii, pentru ca nu este tot asa de prevazator la sfirsitul intreprinderii ca la inceput. Inteleptul nu doreste decit lipsa de dorinte, el dispretuieste bunurile greu de obtinut; se straduieste sa nu cerceteze si se fereste de greselile pe care toti oamenii le savirsesc. El nu vrea decit sa ajute toate fiintele sa evolueze dupa propria lor fire si de aceea nu indrazneste sa lucreze.

LXVI / Strabunii urmau cararea nu pentru a lumina poporul, ci pentru a-l face simplu si firesc. Poporul este greu de guvernat cind este prea invatat. Cel ce se foloseste de stiinta omului pentru a guverna este o nenorocire pentru tara; cel care nu o foloseste e o binecuvintare. Cunoscindu-se acest adevar se cunoaste, cu adevarat, tara si se poseda o virtute profunda care, desi pare contrara firii lucrurilor, aduce pacea pretutindeni.

LXVII / Pentru ce cerurile si marile primesc tributurile tuturor apelor? Pentru ca se pot mentine sub nivelul lor. Tot astfel Inteleptul care aspira sa fie deasupra oamenilor vorbeste de el insusi ca si cind ar fi mai prejos decit ei; voind sa-i calauzeasca, el sta in urma lor. Astfel poporul este dedesubtul lui si nu-i simte povara; este indaratul lui si totusi nu sufera. Toata tara il preamareste si i se supune. El se pleaca mai prejos de oameni si nu-si face vreu dusman.

LXVIII / Toata lumea spune ca invatatura mea este mare dar nu potrivita firii omenesti. Si tocmai pentru aceasta este mare. Cit priveste celelalte invataturi ce par firesti, de mult s-a vazut in adevar micimea lor. Iar in mine am trei comori: Blindetea, datorita careia pot indrazni totul; Cumpatarea, care imi ingaduie sa fac lucruri mari; Umilinta, multumita careia pot deveni conducator. Dar azi se cauta curajul nu blindetea; ambitia nu cumpatarea; azi se urmareste a fi mereu in fata si nu a fi retras. Totusi blindetea este biruitoare, in atac sau in aparare. Cerul a dat omului blindetea pentru mintuire.

LXIX / Un comandant bun nu este violent. Un luptator bun nu este minios. Cel ce stie sa invinga nu se razboieste. Cel ce stie sa conduca oamenii e umil. Iata ce inseamna sa actionezi fara lupta si sa stii sa te folosesti de oameni. In felul acesta, Inteleptul uneste actiunea sa cu cea a Cerului. Iata, Intelepciunea straveche.

LXX / Un mare razboinic zicea: Prefer sa fiu oaspete decit gazda; prefer sa fac un pas mic inapoi, decit unul mare inainte. Astfel poti apuca sabia fara sa o folosesti si sa inaintezi spre dusmani fara sa te lupti. Nu este mai mare greseala decit aceea de a ataca cu nesocotinta; se poate pierde totul. Cind doua osti se lupta cu arme egale, omul cel mai milos este cel care obtine victoria.

LXXI / Invatatura mea e usor de inteles, usor de urmat si, totusi, nimeni nu o intelege, nimeni nu o aplica. Cuvintele mele au obirsie straveche si actiunile mele au lege suprema. Dar oamenii nu inteleg si pentru aceea ma ignoreaza. Cei ce ma inteleg sunt rari; aceia ma pretuiesc, caci omul intelept pare sarac, dar tine in inima comoara sa.

LXXII / A sti ca nu stii este un merit; a nu sti este o slabiciune; a simti aceasta slabiciune inseamna a nu o mai avea. Inteleptul nu are aceasta slabiciune, el isi simte slabiciunea, deci nu o mai are.

LXXIII / Cind poporul nu se mai teme de primejdii il pindesc. Paziti-va de a gasi locuinta voastra prea strimta si situatia voastra prea modesta. Inteleptul se cunoaste si nu cauta sa para; isi cunoaste soarta si nu se suprapretuieste.

LXXIV / Cel ce arata curajul prin indrazneala, va pieri; cel care are curajul de a se stapini, va fi ferit. Cum am putea sti care este porunca Cerului? Inteleptul se hotaraste greu sa lucreze; el urmeaza Calea Cerului care actioneaza fara lupta si totusi invinge totul. El nu vorbeste si se face ascultat. Nu cheama si toate fiintele alearga spre el. Pare domol, dar este iscusit. Urzeala Cerului este rara, insa nimeni nu o poate strabate.

LXXV / Daca poporul nu se teme de moarte nu poate fi guvernat cu amenintarea mortii. Daca se teme de ea se pot executa vinovatii, dar cine ar indrazni sa o faca? Exista un judecator suprem care da aceeasi pedeapsa. Cel ce vrea sa-l inlocuiasca este ca si un neindeminatic care ar vrea sa ciopleasca cu securea. Usor se raneste.

LXXVI / Poporul este infometat pentru ca imparatul risipeste tezaurul; de aceea este infometat. Poporul este greu de cirmuit pentru ca imparatul nu sta; de aceea este greud e cirmuit. Poporul ajunge sa nu se teama de moarte, pentru ca are multe de suferit in viata; de aceea nu se teme de moarte. Cel care nu se zbate sa traiasca este mai intelept decit cel ce pune viata aceasta mai presus de toate.

LXXVII / Omul cind se naste este mladios si slab; cind moare e tare, rigid. Tinerele mladite ale plantelor sunt moi si luminoase; lemnul mort e tare si uscat. Puterea si rigiditatea insotesc moartea, fragezimea si mladierea insotesc viata. Cel ce se reazima pe propria lui putere nu va repurta victoria. Cind copacul a devenit puternic e taiat. Cel socotit mare si puternic e mult mai prejos decit ceea ce este mladios si slab.

XXVIII / Calea Cerului este asemanatoare arcasului care, intinzind arcusul, coboara ceea ce este inaltat si ridica ceea ce este jos. Cerul ia de la cei ce au prea mult pentru a da la cei ce nu au de ajuns. Insa omul ia chiar de la sarac, pentru a-si spori prisosul. Cine, avind prisos, poate sa-l puna in slujba lumii? Numai acela care pazeste pe Carare. Inteleptul actioneaza fara speranta rasplatirii si fara sa rivneasca merite. Astfel, isi ascunde comoara.

LXXIX / Nimic pe pamint nu este mai moale, mai slab, decit apa, si cu cita usurinta sfarama ceea ce este tare si dur. Cel slab invinge pe cel puternic; ceea ce este moale biruie ce este dur! Toata lumea cunoaste aceasta, insa nimeni nu se conformeaza. Iata pentru ce inteleptul zice: Cel ce stie sa rabde invinuirile tarii sale este, intr-adevar, un stapin; cel care indura blestemele este un adevarat rege. Adevarul pare uneori contrar ratiunii.

LXXX / Dupa o ura mare, va ramine totdeauna o ura mica. De aceea Inteleptul ramine calm si nu asteapta nimic de la altii. Omul virtuos nu se gindeste decit la datorie. Omul obisnuit, la profit. Calea Cerului n-are preferinta pentru nimeni, insa este totdeauna de partea omului virtuos.

LXXXI / As dori sa conduc o tara mica si un popor mai putin numeros. Vreo zece sau o suta din supusii mei ar avea arme si nici pe acelea nu le-ar intrebuinta. L-as invata sa nu se teama de moarte si sa nu se duca s-o caute in afara regatului. Ar avea vase de razboi sau care de lupta dar nu le-ar folosi. Ar avea armura insa nu ar purta-o. I-as face sa revina la ocupatiile firesti. Ei ar gasi placuta hrana obisnuita; vesmintul, elegant si simplu. Pasnica si sigura locuinta lor; placute desfatarile patriarhale. Si de as fi asa de aproape de regatul vecin incit s-ar auzi cintec de cocosi si latrat de ciini, supusii mei ar ajunge la inaintate batrinete si ar muri fara sa fi simtit nevoia de a iesi din tara.

LXXXII / Cuvintul sincer nu e ambitios; cuvintul ambitios nu e sincer. Omul bun nu e gilcevitor; cel gilcevitor nu e virtuos. Cel ce cunoaste Cararea nu este invatat; cel invatat nu o cunoaste. Inteleptul nu ingramadeste comori. Cu cit cheltuieste mai mult pentru altii, cu atit cistiga mai mult. Cu cit da mai mult, cu atit se imbogateste mai mult. Aceasta este Calea Cerului care raspindeste binefacerile sale asupra tuturora si nu vatama pe nimeni. Aceasta este Calea Cerului care actioneaza intotdeauna fara lupta.