Gandirea Laterala - Tradus de AndreiP

[L1]

Iata primul episod din materialul primit de la Emanuel:

Gandirea laterala de Edward de Bono

Cand am scris prima mea carte Utilizarea Gandirii Laterale, nu inventasem inca termenul de "gandire laterala" asa ca in cuprinsul cartii am folosit termenul de "celalalt fel de a gandi". Intr-o zi incercam sa-i explic acest lucru unui jurnalist si am zis ca in loc sa te misti inainte ca sa infrunti o problema ai putea sa te misti lateral pentru a schimba unghiul de abordare. Termenul "gandire laterala" este acum recunoscut oficial de limba Engleza fiind inscris in Oxford English Dictionary. Este chiar si in versiunea de buzunar a dictionarului. Exista, asa cum mi s-a spus, si un Standard Britanic (BS 3138 (1979)).

De ce era necesar sa inventez termenul "gandirea laterala"? Daca are legatura cu creatia de noi idei de ce termenul "gandirea creativa" nu e bun? Cele doua expresii nu sunt nici pe departe sinonime, si totusi amandoua pot avea ca rezultat "idei noi". hai sa luam de exemplu cazul unui pictor creativ. El vede lumea diferit de noi ceilalti. Talentul sau de expresie si sensibilitatea emotionala ii permit sa transmita acea vedere diferita astfel incat sa vedem si noi lumea in lucrarile sale asa cum o vede el. Un asemenea artist are o mare valoare pentru societate pentru ca scopul artei este exact aceasta expansiune de viziune. In figura 1 se arata fluviul larg al perceptiei comune si perceptia separata a artistului (reprezentat printr-un rau care curge paralel cu fluviul). Dar desi perceptia acelui artist este diferita si foarte valoroasa, ea nu se schimba niciodata. Artistul insusi este incapabil sa priveasca lumea in alt fel. Mai degraba el este prins in mod rigid in propria sa perceptie si pentru toata viata lucreaza cu acea perceptie. Aceasta in nici un caz scade valoarea sa pentru societate, din contra, ar putea sa slefuiasca acea perceptie astfel incat sa o faca si mai puternica. Dar aceasta rigiditate a perceptiei este totusi opusul gandirii laterale. Ganditorul lateral este capabil sa schimbe felul de vedere al lucrurilor. A poseda un mod diferit de perceptie a lucrurilor poate fi un exemplu de gandire laterala dar nu
indica un ganditor lateral.

Lucrez foarte mult cu copii mici si am fost intotdeauna uimit de prospetimea abordarii si originalitatii. Daca lor li se prezinta o problema ei vin de obicei cu o abordare noua diferita de ce ar putea oferi un adult. Rezultatul poate fi un exemplu stralucit de gandire laterala, desi copii nu sunt ganditori laterali. Un copil nu cunoaste abordarea conventionala a unei probleme, asa ca isi creeaza propria si deseori originala abordare. Dar daca i se cere sa vina cu o abordare diferita nu poate sau nu vrea nici macar sa o incerce. Pe scurt un copil poate avea o cale originala de a privi o problema dar poate fi prins in mod rigid in acea cale originala. Astfel ca amandoi si artistul si copilul pot fi foarte creativi dar niciunul nu este ganditor lateral. Sunt constient ca am facut aceasta distinctie ca sa ilustrez de ce termenul "gandire laterala" a trebuit inventat daca trebuia sa acordam atentie acestui mod de gandire. De fapt ar trebui spus ca multi artisti si multi copii sunt ganditori laterali pentru a fi creativi. Exista dealtfel excelenti ganditori laterali fara sa aiba abilitati artistice. Gandirea laterala este procesul de generare alternativa de concepte si perceptii.

Pentru cei care folosesc limbajul traditional psichologic de gandire "divergenta" si "convergenta", ar trebui sa afle ca gandirea laterala este cateodata divergenta si altadata convergenta, astfel ca taie aceasta clasificare. Daca totusi ne concentram numai asupra produsului final, nu ma deranjeaza catusi de putin sa cadem de acord ca scopul comun al gandirii laterale, gandirii creative si gandirii divergente este o noua idee.

va urma

[Andrei]

Mintea Creativa Necreativa

Principalul scop al mintii este sa fie necreativa in mod stralucitor. Ca un sistem de informatii este proiectata sa fie necreativa: acesta este pricipalul scop si principala sursa a excelentei sale. Pentru a explica aceasta afirmatie am nevoie sa aduc in discutie un joc inventat recent, pentru un anumit scop. Deseori sunt rugat sa vorbesc cu oameni ce lucreaza in lumea computerelor de procesare a datelor. Computerele au ajuns sa fie imens de puternice si astfel ca acesti oameni au inceput sa creada ca nu exista ideea de "idee". Ei au ajuns sa creada ca tot ce ai nevoie este sa masori toate faptele disponibile si sa le pui intr-un computer. Computerul este apoi programat sa puna faptele impreuna in orice combinatie posibila si sa aleaga combinatia care se potriveste cel mai bine nevoile utilizatorului. Asa ca am inventat un joc care ilustreaza - dar nu demonstreaza - ca acest fel de comportament era mai degraba improbabil.
Jocul este un patrat ce contine saisprezece patrate mai mici (patru linii si patru coloane). Este proiectat astfel incat o persoana pune o piesa o data la doua zile, ar fi necesar o mie de milioane de ani ca sa fie sigur ca e rezolvat corect. Deoarece termitele sunt pe Pamant doar de o suta de milioane de ani si omul abia de zece milioane de ani cel mult, este o gramada de timp sa rezolvi un astfel de joc simplu.
Explicatia consta in faptul ca jocul este proiectat astfel ca jucatorul sa stie ca a pus toate piesele corect abia dupa ce a pus ultima piesa. Nu exista nici o modalitate sa judeci ce piesa sa folosesti la un anumit moment. Astfel ca jucatorul trebuie sa incerce toate combinatiile.

Daca mintea umana ar fi lucrat in acest fel (incercand combinatiile posibile de date pe care simturile le percep), noua ne-ar fi trebuit cam o luna sa traversam strada. Stralucirea mintii umane sta in abilitatea de a lua o masa de date si sa le puna impreuna pentru a da un tipar. Odata ce tiparul e stabilit mintea utilizeaza acel tipar pentru toate ocaziile viitoare astfel incat sa poata lua decizii rapide si sa traiasca intr-o lume complexa. Deci scopul mintii este sa stabileasca tipare si apoi sa le foloseasca ulterior. Astfel ca mintea este proiectata sa stearga nevoia de a fi creativ de fiecare data.
Bineinteles, am putea spune ca mintea este foarte creativa cand stabileste tipare dint-un inceput, si de aceea am numit-o mintea necreativa 'creativa'. dupa cum vom vedea mai tarziu, exista un tip de sistem de informatii care automat creeaza tipare.

va urma

[Andrei]

Mintea si Perceptia

Intotdeauna mi s-a parut ca in tratarea gandirii ne concentram prea putin asupra perceptiei. Noi ne concentram mai degraba pe procesarea perceptiilor noastre. Eu cred ca cea mai importanta parte a gandirii are loc in perceptiile noastre, in felul in care noi privim lucrurile.
Daca percepem aceste lucruri corect atunci procesarea a ceea ce trebuie facut este relativ simpla. Daca percepem gresit atunci nu conteaza cat de excelenta este procesarea noastra, vom avea parte de un raspuns prostesc. Nu am fost atenti la perceptie din mai multe motive. Deseori presupunem ca exista un standard, o modalitate acceptata de a vedea lumea si ca toti oamenii rationali impartasesc in comun acest punct de plecare. Cateodata presupunem ca perceptia nu prea conteaza si ca daca procesul gandirii noastre este destul de bun vom avea raspunsul corect. Exista chiar si o notiune in care aplicatia stricta a procesarii va determina cum ar fi trebuit ca sa privim situatia de la bun inceput. In mod paradoxal aceasta eroare de rationament a fost scoasa la iveala de catre dezvoltarea computerelor cu a lor abilitate de procesare superba. Acest lucru a aratat ca nu conteaza cat de stralucita poate fi procesarea, daca nu poate face fata unei perceptii inadecvate - in plus procesarea nici nu poate aduce o perceptie mai buna. Toata procesarea noastra este facuta dintr-un punct de perceptie ales si intr-o incadrare a perceptiei aleasa. Cele doua mari motive de ce noi nu am facut mai mult in legatura cu perceptia par sa fie urmatoarele. Cele mai multe traditii de gandire care domina universitatile noastre si intr-adevar cultura noastra au fost dezvoltate de catre filozofii scolastici ai Evului Mediu care trebuiau sa-si foloseasca gandirea pentru a demonstra eroarea ereticilor care atacau credinta stabilita. Deoarece este posibil intr-o teologie construita sa presupui, sau sa stabilesti, perceptii comune, atunci se punea accentul pe procesare - de obicei se foloseau argumente semantice. Celalalt motiv este ca perceptia pare nebuloasa si intangibila comparata cu formalitatea cumsecade a procesarii in matematica sau oriunde altundeva.

Deseori folosesc un numar de ilustrari pentru a arata diferenta dintre perceptie si procesare. Ma voi multumi sa va arat imaginea favorita. Imaginati-va ca vreti sa faceti un sos de salata frantuzesc si aveti doua pahare unul langa altul. Unul este plin pe trei sferturi cu ulei de masline si celalalt trei sferturi plin cu otet. Acum veti lua o lingurita de ulei din paharul de ulei si o amestecati in paharul de otet. Apoi luati o lingurita de amestec din paharul cu otet si o puneti inapoi in paharul cu ulei. La sfarsitul acestei tranzactii simple, care pahar este mai contaminat? este mai mult ulei in paharul de otet decat otet in paharul de ulei? Am ridicat aceasta problema in prima mea carte si am primit multime de raspunsuri de la oameni care s-au convins singuri, in mod logic, ca eu greseam cand afirmam ca in final cantitatea de ulei din paharul cu otet este egala cu cea de otet din paharul cu ulei. Argumentul este urmatorul: prima lingurita este cu ulei pur. A doua lingurita contine un amestec de ulei si otet. Este evident ca trebuie sa existe mai mult ulei in lingurita cu ulei pur decat otet din lingurita de amestec - astfel ca afirmatia mea ca cele doua substante sunt in cantitate egala este un nonsens. Logica este impecabila, dar este o eroare de perceptie care va fi ilustrata in continuare. Sa ne imaginam lingurita plina cu ulei care circula de la paharul de ulei la paharul de otet si o alta lingurita de aceeasi marime care este umpluta cu otet si o mica cantitate de ulei. Sa ne imaginam ca cele doua substante nu sunt amestecate ci separate in lingurita cu amestec. De unde vine uleiul din lingurita cu amestec? De la bun inceput uleiul vine din paharul cu amestec, dar deoarece la inceput paharul nu continea decat otet atunci uleiul vine din paharul cu ulei. Astfel ca aceasta cantitate mica de ulei din lingurita de amestec a facut o calatorie dus-intors si a ajuns in locul de unde a plecat. Deci putem uita de ea si o vom scadea din ambele lingurite. Rezultatul este evident: ceea ce se schimba sunt in cantitati egale. Eroarea de perceptie consta in omiterea faptului ca acea mica cantitate de ulei face o calatorie dus-intors. In mintea mea, aceasta este o ilustrare clasica a unei schimbari mici de perceptie care duce la un raspuns evident. Desi in lingurita de amestec in cele din urma cele doua uleiul si otetul se vor separa, este separarea din mintea noastra cea care conteaza cel mai mult. Asta da nastere unui 'experiment mental' si asa cum vom vedea mai tarziu, experimentele mentale stau la baza gandirii laterale. Einstein pretuia foarte mult aceste experimente mentale si se stie ca faimoasele sale teorii s-au nascut din aceste experimente.

va urma

[Andrei]

Perceptii si Tipare

De multe ori mi se cere sa explic gandirea laterala in cateva propozitii. Pur si simplu nu se poate. Sa presupunem ca gandirea laterala este logica unui system de tipare? Tehnic ar fi corect, dar daca ascultatorul nu stie deja despre sistemele de tipare, aceasta remarca nu ar insemna nimic. Atunci ascultatorul se va intreba cu voce tare, si in scris, care e noutatea, din moment ce multi oameni au avut de-a face cu importanta ideilor noi si noi moduri de a privi lucrurile. De aceea abia astept sa explic mai pe larg, fundalul gandirii laterale. Cei care vor o descriere mai pe larg a naturii de auto-organizare a sistemelor de tipare, ar trebui sa-mi citeasca cartea Mecanismul Mintii. Ceea ce am sa scriu aici este foarte pe scurt si superficial. Hai sa punem in contrast doua tipuri de sisteme de primire a informatiilor: modelul prosop si modelul gelatina. Punem un prosop de baie pe o masa si un vas cu cerneala alaturi. Luam o lingurita de cerneala si o rasturnam pe prosop. Rezulta o pata de cerneala. Cerneala reprezinta informatia receptionata si prosopul reprezinta sistemul de memorie afectat de aceasta informatie. Pata de cerneala este inregistrarea informatiei. Mai adugam cateva pete de cerneala care ajung sa se suprapuna zone ale petelor unele peste altele. Acum prosopul contine o buna inregistrare de pete de cerneala. Daca vrem sa stocam aceasta informatie ne-ar trebui un 'procesor' extern care sa citeasca informatia si sa o foloseasca conform unui program. Rezultatul este la fel ca un computer clasic cu stocarea informatiei si procesarea ei. Este acelasi lucru cu viziunea traditionala a mintii omenesti cu 'memorie' si 'gandire'.

In al doilea model in loc de prosop ca sistem de memorie avem o farfurie plina cu gelatina. Deasemenea vasul de cerneala dar de data asta il incalzim. Se toarna o lingurita cu cerneala fierbinte peste gelatina care se dizolva dar care se opreste din dizolvare cand cerneala s-a racit. Apoi turnam cerneala si gelatina topita si ramane in gelatina o depresiune ce corespunde petei de cerneala de pe prosop. Repetam experienta cu prosopul si aici punand mai multe lingurite de cerneala insa de data asta vom avea un rezultat diferit. Se intampla ca de fiecare data cand cerneala fierbinte atinge o zona in care exista o depresiune, aceasta o va adanci si mai mult. Urmatoarele lingurite vor adanci gaura in gelatina si mai mult si in felul acesta se obtine un canal de eroziune. Astfel gelatina a facut ca informatia sa se organizeze singura intr-un tipar.

Definitia unui tipar e foarte simpla: daca o stare se schimba intr-o alta stare ulterioara cu o mai mare probabilitate decat intamplarea, acela este un tipar. In modelul de gelatina cerneala va curge prin canal pana la capatul celalalt cu mai mare probabilitate decat intamplarea deci avem de-a face cu un tipar. Trebuie notat ca tiparul format in modelul de gelatina depinde de secventa in care au curs linguritele de cerneala. O secventa diferita ar fi dat un tipar diferit sau nici unul.

Cei care se intreaba ce legatura este intre modelul de gelatina si manipularea informatiei intr-o retea neuronala ar trebui sa citeasca cartea mentionata mai devreme. Am vrut sa arat diferenta intre tipul uzual 'discret' de sistem de stocare a informatiei si tipul de mediu care asigura stocarea informatiei ce se autoorganizeaza in tipare.

va urma

[Andrei]

Tiparele si Umorul

(Aici as face un comentariu la ce a spus Emanuel cu privire la tipar si anume ca el prefera cuvantul matrice. Poate ca e influentat de filmul Matrix, dar aici termenul de tipar e mult mai potrivit. Se refera la tipar de modele, cum exista de exemplu la tesaturi de covoare, sau un model repetitiv care se repeta cum e de exemplu pe tapet sau pe linoleum. Ca sa facem un compromis termenul matrice de pixeli formeaza o imagine tiparita de exemplu intr-un ziar sau pe ecranul tv, dar matricea in sine e un instrument matematic care nu e de loc repetitiv. E adevarat ca un univers se poate construi numai cu matrici, si ca exista fenomene care se repeta deci implicit matricile acelor fenomene sunt aceleasi insa in final acele matrici formeaza un tipar. Ca sa nu ziceti ca ma dau cu barca pe conducta sunt expert in programul Matlab care inseamna Matrix Laboratory si cu care fac simulari de avioane care zboara prin calculator deci stiu ce vorbesc.
In Matlab se pot simula ce vreti voi pe lumea asta de la fenomene sociale, economice pana la cele tehnice. Depinde numai de puterea de calcul a calculatorului. Si imaginatia programatorului, bineinteles.
In final totul este o matrice. Insa legea fizica este cea care dezvaluie tiparul, si intr-adevar iti trebuie multa gandire laterala ca sa descoperi legile ascunse ale universului. Am divagat un pic Poate expresia corecta este 'tipar comportamental')

In loc sa definim un tipar ca o succesiune de stari (care sunt date de matrici N.T.), am putea defini mai degraba ca o urma sau un drum (adica trecerea dintr-o matrice in alta N.T.). In orice moment noi incercam sa urmam drumul mai degraba decat sa ne abatem. Hai sa luam cea mai simpla situatie posibila. Presupunem ca sunt doua urme, una se indeparteaza de cealalta. O urma duce de la A la B, cealalta se desprinde de acest drum si duce catre C. Drumul care se indeparteaza de soseaua A - B este mai ingust in apropierea soselei dupa care se largeste spre C. Va veti intreba de ce? Pentru ca intr-un sistem dynamic niciodata nu pot exista doua drumuri la fel. Drumul care e doar cu putin mai bun decat celalat, in acel moment, va fi cel dominant. Figura descrisa mai sus ilustreaza asimetria tiparului. Daca pleci din A ajungi in B. Daca pleci din C ajungi in A mergand inapoi pe fir. Cu alte cuvinte drumul de la A la C e invizibil (din cauza ca intrarea pe drumul spre C este foarte ingusta - ca si intrarea in vizuina iepurelui N.T.) dar daca pleci din C este evident ca vei ajunge in A. In realitate este vorba despre o 'valva de informatie'. Intotdeauna m-a surprins faptul ca filozofii traditionali au dat foarte putina atentie umorului. Scriu aceasta pentru ca, in mintea mea, umorul se poate spune cu usurinta ca este cea mai importanta caracteristica a creierului uman. In termeni de utilizare a informatiei este relativ usor sa dobandesti 'ratiune' - nu ai de facut decat sa mergi printr-un sistem de sortare a datelor inapoi pe fir. Dar umorul nu poate apare decat intr-un sistem de tipare. Iata de ce ar fi sinistru si foarte periculos daca computerele ar dezvolta simtul umorului.

In umor exista in esenta doua mecanisme, amandoua rezultand din imaginea explicata mai sus. Primul este jocul de cuvinte prin care ascultatorul parcurge drumul de la A la B cu usurinta. Apoi umoristul ii arata intelesul dublu al unui cuvant care ar fi putut duce ascultatorul la C. In al doilea mecanism ascultatorul parcurge drumul de la A la B si atunci umoristul lanseaza poanta care arata - daca te prinzi - care e legatura intre C si A.

Umorul si gandirea laterala

Mecanismul umorului, intelegerea, intuitia si gandirea laterala sunt la fel. Toate cele patru fenomene nasc din asimetria tiparelor. Singura diferenta consta in rezultatul final. Cu ajutorul umorului acceptam varianta C ca plauzibila - de dragul glumei. Cu intelegerea acceptam o pozitie logica pe care o consideram foarte evidenta - dupa ce am ajuns acolo. Cu intuitia avem o deplasare subita spre un nou fel de a privi lucrurile care probabil apare din abordarea tiparului printr-un punct diferit. Cu gandirea laterala adoptam anumite metode pentru a ne fi mai usor drumul alaturat care duce de la B la C.
Creierul omenesc, fiind excelent dotat pentru construirea tiparelor si folosirea lor, are putine metode de a scapa din tiparele vechi pentru a ajunge la altele noi. Noi intotdeuna presupunem ca mai multa informatie ne va face sa vedem lucrurile diferit. Asta nu se intampla prea des, din doua motive. In primul rand noi cautam informatia pe care tiparele vechi ne forteaza sa o cautam. In al doilea rand, tindem sa vedem informatia cea nou prin prisma tiparului vechi. Acesta duce la faptul ca accidentele, greselile, umorul si gandirea laterala sunt uneltele noastre pentru a schimba tiparul.
Istoria stiintei ne arata cat de eficiente sunt accidentele si greselile in stabilirea de noi idei (de exemplu inventia trivalvei sau dezvoltarea inocularii a lui Pasteur). Ganditorii nu au invatat sa ia umorul in serios. Acesta face ca singura metodologie deliberata pentru a schimba tipare sa fie gandirea laterala.

va urma

[Andrei]

Gandirea laterala ca atitudine

Putem privi gandirea laterala si ca atitudine si ca proces. Am dat un
seminar despre gandirea laterala si cineva a facut remarca ca e pentru prima oara in viata lui cand cineva i-a dat un motiv rezonabil pentru care sa asculte de un subordonat. Pana in acea dimineata acel om a avut senzatia ca datorita cunostintelor si expertizei pe care o avea nu avea nevoie sa asculte un subordonat. Acum intelesese ca privind cu indarjire intr-o singura directie nu i-ar permite sa vada in alta directie, astfel ca merita sa-ti asculti subordonatul pentru ca ar putea avea o perspectiva diferita de vedere asupra problemei.

Aceasta atitudine include ideea ca mintea creaza tipare de perceptie in conformitate cu secventa de experiente fie personale ori culturale si ca ar putea fi o un alt fel de privire la lucruri. Asta nu inseamna ca tratam totul ca fiind o iluzie in stil Budist sau Hindu. Din contra, noi dezvoltam o notiune 'proto-adevar' care e descrisa in cartea 'Scopul fericirii'. In locul aderarii la adevaruri absolute ca fundatie a credintelor si comportamentelor ca in Vest; in locul accentuarii escapismului din iluzie ca in Est, exista o varianta pe care o putem trata ca adevar absolut dar in acelasi timp suntem gata sa il schimbam.

Gandirea laterala trateaza concepte si perceptii ca reale dar ca organizari temporare ale experientei care pot fi schimbate. Exista un efort continuu pentru a vedea si alte feluri de a privi lucrurile.

Gandirea laterala ca proces

In seminariile mele si in scrierile mele de multe ori folosesc imaginea unei roabe (multi altii o folosesc - de obicei fara permisiunea mea). Imaginea arata o roaba neobisnuita in care roata in loc sa fie in fata cuvei este in spatele cuvei in dreptul prinderii manerelor de cuva. Cer audientei sa dea cinci comentarii despre desen.
Cand adun comentariile, gasesc de obicei de douazeci de ori mai multe comentarii "negative" decat comentarii "interesante". Unii spun ca e instabila. Altii ca roata e intr-o pozitie gresita. Ca axul rotii e slab. Ca e mai dificil sa o impingi decat sa o ridici - s.a.m.d. La copii raportul este de doar doi la unu. Asta poate pentru ca ei nu stiu inca despre centrul de gravitatie si bratul fortei, si in parte pentru ca ei simt ca e cea mai buna roaba pe care eu o pot desena si vor sa fie draguti cu mine. Din aceasta atitudine pozitiva vine un intreg izvor de sugestii: e mai usor sa dai coltul cu ea, cand astupi santurile poti sa o rastorni deasupra gaurii ca sa o deserti, nu-ti obosesti spatele, s.a.m.d.

In mod natural si corect, adultii tind sa foloseasca judecata ca prima operatie de perceptie. Se potriveste acest lucru cu ceea ce eu cunosc despre roabe? Dar ce cunosc despre bratul fortei? Judecata e cea mai importanta scula intr-un sistem de folosire a tiparelor. Avem nevoie sa identificam tiparul (sa-l recunoastem), si apoi avem nevoie de judecata pentru a ne asigura ca nu ne departam de la drumul stabilit de tipar.

Dar daca folosim gandirea laterala vrem sa facem exact opusul. Vrem sa ne indepartam de la urma principala cu scopul sa ne marim sansele de a intalni o alta urma. Asa cum judecata este scula de baza a perceptiei ordinare, tot asa 'miscarea' este scula de baza a gandirii laterale. Pentru sistemul de judecata avem scula de baza 'NU' si derivatele sale. In scrierile mele am introdus un nou cuvant 'PO' ca scula de operare pentru gandirea laterala. 'PO' simbolizeaza provocare.

[Andrei]

Provocarea si pietrele pe care pasesti

Provocarea este una din principiile fundamentale ale gandirii laterale. Provocarea este descrisa cel mai bine in propozitia: 'Poate nu exista nici o ratiune pentru care sa spui ceva pana nu ai spus'. Aceasta este contrar ratiunii normale, unde se presupune ca trebuie sa existe o ratiune inainte sa spui.

Scopul provocarii este sa ne ajute sa ne miscam lateral de la mersul stabilit la alta noua. Ne miscam de la drumul principal spre provocare. Nu exista nici o ratiune sa o facem cu exceptia vointei noastre ca sa exersam gandirea laterala. Odata ce ne-am mutat in provocare (in experimentul nostru mental) mai multe lucruri se pot intampla. Ne putem trezi ca ne intoarcem la drumul principal inapoi. Ne putem trezi ca nu mai putem inainta. Sau putem sa ne trezim atat de aproape de noul drum ca acum e foarte simplu sa ne mutam in punctul C. Odata ajunsi acolo, putem sa ne dam seama ca aceasta pozitie are sens. Vom uita cu totul de provocarea care ne-a adus in situatia asta. In acest fel provocarea actioneaza ca o 'piatra de pasit'. Folosim 'po' pur si simplu ca sa ilustram ca oferim o provocare.

Cu multi ani in urma cand discutam despre poluarea raurilor din cauza fabricilor, am oferit o provocare: 'po fabrica ar trebui sa fie in propriul ei aval'. La prima vedere asta este o idee stupida dar se naste notiunea ca ar trebui o legislatie ca o fabrica sa aiba intotdeauna gura de intrare in urma propriei iesiri astfel ca fabrica e prima care primeste o mostra a propriei poluari. Acesta a devenit un standard in Russia si multe tari Est Europene.

Cu alta ocazie discutand designul cauciucurilor de masini, am oferit provocarea: 'po rotile ar trebui sa fie patrate'. Un mare numar de idei interesante au aparut inclusiv urmatoarea: Cineva a facut observatia ca o roata patrata ofera mai multa aderenta pentru ca aria de contact e mult mai mare. Dar nu se va rostogoli. Asa ca problema a devenit sa pastram avantajul adeziunii si sa scapam de dezavantajul ne-rostogolirii. Rezultatul final a fost un cauciuc de roata cu doua camere una interioara umflat la presiune normala si alta exterioara dar la presiune joasa astfel ca cea exterioara avea contactul mare cu solul iar cea interioara se rostogolea pe camera exterioara.

Exista mult mai multa gandire laterala decat folosirea 'pietrelor de pasit' ca provocari. Exista si alte concepte cum ar fi provocarea de concept si simularea intamplatoare. Ce am incercat sa fac a fost sa ilustrez natura provocarii, pentru ca sunt multe neintelegeri. Unii cred ca provocarea este un final in sine. De exemplu cineva ia un concept stabilit si il distorsioneaza si il lasa asa. Aceasta este o simpla forma de creativitate care nu are succes pana cand provocarea nu devine un concept nou. In mintea mea, ne punem prea mult speranta in abilitatea societatii de a raspunde creativ. Punctul meu de vedere este ca provocarea nu este un scop in sine, dar un pas spre o noua idee sau perceptie, si valoarea ei sta in acest lucru. De asemenea simt ca persoana care foloseste provocarea ar trebui sa reactioneze creativ la ea.


va urma

[Andrei]

Aplicarea gandirii laterale

Gandirea laterala poate fi aplicata oricarui concept sau perceptie. Felul in care privim la lume determina felul in care interactionam si reactionam la ea. Felul in care privim la lume este construit din multe concepte si multe perceptii (diferenta intre un concept si o perceptie este ca primul este o organizare de idei si ultimul o organizare de evenimente senzoriale - in practica se intercaleaza de multe ori). Putem aplica gandirea laterala la oricare din ele. Putem aplica conceptelor de bani, castig, capital, industrie, economie, educatie, invatamant, productivitate sau orice altceva. Nimic nu e sacru. Dar aplicarea gandirii laterale este diferita de aplicarea unui atac dialectic. Gandirea laterala cauta sa schimbe si sa imbunatateasca prin vedere interioara sau schimbare creativa mai degraba decat prin criticism si atac. La un nivel de jos, gandirea laterala poate fi folosita in rezolvarea problemelor; in dezvoltarea oportunitatilor, in cautarea de alternative de actiune si decizie; in revizuiri si imbunatatiri ale activitatilor prezente, in design si in scenarii de constructie. Din moment ce 'felul in care privim lucrurile' prevaleaza toate lucrurile, gandirea laterala poate fi folosita in multe locuri.

Locul gandirii laterale

Asa cum sunt multe bete de golf intr-un sac de golf si asa cum alegem cel mai potrivit bat pentru circumstante, asa sunt si multiplele feluri de a gandi. Gandirea laterala este unul din ele si avem nevoie sa o folosim cand este cazul. Asta nu inseamna ca nu vom mai folosi logica sau alte tipuri de gandire. Toate au rolul lor. Dar inseamna sa mai temperam aroganta uzuala a logicii cu realizarea ca perceptia este o foarte importanta parte a gandirii. Perceptia are de a face cu tiparul comportamental al mintii. Iar gandirea laterala are de-a face cu schimbarea tiparelor. Gandirea laterala nu e un lux. Daca mintea este un sistem ce foloseste tipare - si toate probele arata asta - atunci gandirea laterala este necesara daca vrem sa nu fim prinsi in capcana vechilor tipare ale perceptiei.
Iata care este relatia gandirii laterale fata de metodele traditionale de gandire. Daca ne imaginam ca mintea este ca un camp si experienta este ca o ploaie, atunci micile paraiase care se formeaza de la apa de ploaie care se unesc in paraie mai mari apoi se unesc in rauri si in cele din urma in fluvii. Astfel tiparele noastre se largesc. Acesta este procesul invatarii din experienta sau inductie. Cand vrem sa folosim tiparele avem nevoie sa le desfacem in bucati sau sa le analizam. Aceasta este deductia, adica pornim de la fluviu in sus spre amonte si mergem pe firul apei si gasim izvorul. Ceea ce lipseste din acest sistem este o cale de a taia transversal tiparele in loc sa mergem in sus si in jos dea lungul lor. Aici intervine gandirea laterala. Cand folosim gandirea laterala, noi facem un experiment. Daca experimentul merge, se termina cu o noua si interesanta cale de a privi lucrurile. Nu toate experimentele functioneaza. Dar avem nevoie sa le facem in mintea noastra.

~Sfarsit~